Crăciun, despre modificările impuse Pilonului II: Nu poţi cere investiţii în proiecte publice pe termen lung şi să măsori randamentul pe termen scurt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Performanţa unui fond de pensii trebuie măsurată pe o perioadă de peste 5 ani, dacă investiţiile se fac în proiecte care se derulează pe termen lung aşa cum sunt cerinţele impuse de Guvern administratorilor Pilonului II, nu pe o perioadă de 2 ani, , a declarat preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Radu Crăciun.

"Când eşti judecat pe termen scurt, 'ai depăşit inflaţia anul trecut sau nu ai depăşit-o?', hai să uităm dacă am depăşit inflaţia în 5 ani, hai să ne uităm dacă am depăşit inflaţia în 7 ani sau în zece ani, aceasta ar trebui să fie abordarea. Trebuie să existe aceasta prinsă în cadrul legal. Pentru că acum, conform cadrului legal, apare acest interval de doi ani în care se măsoară perfomanţa. 

Din punctul meu de vedere, ar trebui să fie de la cinci ani în sus. Aşa ar fi normal pentru un fond de pensii. Deci, un fond de pensii nu este un depozit bancar, aşa cum de multe ori se face comparaţia în mod aberant", a spus Radu Crăciun, pentru Agerpres.

Acesta a explicat că, dacă unui fond i se dă voie să investească în anumite clase de active, apetitul de a investi sume mai mari sau mai mici în acele clase va depinde de modul în care este măsurată performanţa.

"Dacă vrei să investeşti în infrastructură, de exemplu, sau investiţii de tip private equity sau chiar investiţii de tip real estate, toate sunt investiţii pe termen lung. Deci, sunt investiţii care în primul an sau în primii doi ani nu-mi dau niciun randament investiţional.

Şi atunci, pentru mine, dacă ştiu că din punct de vedere al modului în care este evaluată performanţa mea în mod formal, adică astăzi, pe termen scurt, eu voi arăta mai prost, motivaţia mea ca să investesc în astfel de clase de active va fi mult mai scăzută. Aceasta este şi explicaţia pentru care unul dintre lucrurile care ni se reproşează este că mai degrabă cumpărăm titluri de stat pe termen mediu şi scurt şi nu pe termen foarte lung.

Până şi acest gen de comportament este tot o consecinţă a faptului că performanţa este măsurată pe termen scurt. Dacă aş avea o performanţă măsurată pe termen de 5 ani, pe 7 ani, pe 10 ani a unui fond de pensii, ceea ce nu este exagerat, dintr-o dată şi comportamentul investiţional se va schimba", a afirmat Radu Crăciun.

Radu Crăciun a participat miercuri la conferinţa aniversară organizată de AURSF şi Better Finance "A New Deal for European and Romanian Financial Services Users".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite