Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Creşterea economică va încetini în 2017. Consumul se va tempera, iar preţurile vor începe să urce, estimează Guvernul

3
18 Sep 2016 19:16:26
Autor: Dan Străuţ
Creşterea economică va fi de 4,8% în 2016 şi de 4,3% în 2017
Creşterea economică va fi de 4,8% în 2016 şi de 4,3% în 2017

Comisia Naţională de Prognoză (CNP) şi-a anunţat estimările de toamnă referitoare la mersul economiei româneşti în următorii ani, revizuind anticipaţia pentru 2016 a avansului PIB în urcare la +4,8% şi menţinând-o pe cea despre anul 2017 la +4,3%.

Potrivit CNP, Produsul Intern Brut (PIB) va avea în 2016 o valoare de 758,5 miliarde de lei, iar în 2017 - de 807,4 miliarde de lei.

Asta înseamnă că, dacă s-ar menţine veniturile bugetare de 30% din PIB, acestea ar urca în 2017 la 242,2 miliarde de lei, iar deficitul bugetar - dacă ar fi limitat de 3% din PIB - ar însuma 24,2 miliarde de lei.

Pentru următorii ani, CNP a menţinut prognozele privind avansul PIB la +4,5% în 2018 şi, respectiv +4,7% în 2019. Instituţia a publicat şi estimări privind evoluţia economiei româneşti în 2020, indicând un avans de 4,2% pentru acel an.

Produsul Intern Brut pe locuitor urmează să crească constant în următorii patru ani, de la 8.581 de euro (35.928 de lei) în 2016 la 10.587 de euro (46.795 de lei) în 2019.

Aceeaşi prognoză mai arată că cererea internă îşi va încetini creşterea în următorii ani, de la 6,8% în 2016, la 5,2% în 2017, 5,1% în 2018, 5,2% în 2019 şi 4,8% în 2020. Tendinţa se va manifesta şi în ceea ce priveşte consumul final al gospodăriilor, care va încetini la 4,1% în 2020 de la 7,7% în acest an.

În fine, CNP a revizuit în scădere proiecţia privind inflaţia pentru acest an de la +0,9% în primăvară la minus 0,5% în prognoza preliminară de toamnă 2016. Prognoza pentru anul viitor a fost menţinută la 2,5%.

Pentru acest an, CNP estimează un curs de schimb de 4,48 lei/euro, în creştere faţă de 4,46 lei/euro în proiecţia de primăvară, iar pentru anul viitor - de 4,46 lei pentru un euro, faţă de 4,44 lei/euro estimat în primăvară.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Mihai Alex
18.09.2016, 21:44:51

Preturile urca, salariu ramane la fel sau scade.. O mandrie sa traiesti in Romania.

M Laur Razvan
19.09.2016, 16:40:15

ROMANIA sa exporte produse si servicii si in afara Europei, pentru a castiga noi piete si consumatori. Se pot mari salariile, pensile in anul 2016 si 2017 cu procente de 5-10%. Se pot crea cu succes firme noi de catre oamenii care au ceva bani.

+1 (1 vot)
Dacia Romana
20.09.2016, 01:28:09

Anul ăsta vom depășii 5%!

Modifică Setările