Criza alimentară vine mai repede decât era anticipat. Ce avertizează economiştii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: shutterstock
Foto: shutterstock

Creşterea preţurilor alimentelor, din ultimele 10 luni, reprezintă o pre-perioadă pentru ceea ce numim ”criză alimentară”, care se declanşează mai devreme decât era anticipat, a declarat profesorul de economie Mircea Coşea.

Preţurile la alimente înregistrează cea mai lungă perioadă de creştere din ultimul deceniu, ceea ce are o pondere foarte mare în calcularea inflaţiei, transmite Digi24.

"E o pre-perioadă a ceea ce numim criză alimentară care se va declanşa. Omenirea are în vedere o criză alimentară care va începe în 10 sau 15 ani. Iată că începe mai devreme. Sunt cauze interne şi externe. În lume, preţurile alimentelor cresc pentru că sunt schimbările climatice foarte rapide. Acum 2 ani a fost criza măslinelor, care a însemnat scădere bruscă a producţiei de ulei de măsline. S-a întâmplat şi la carnea de pui, pe plan mondial preţul acesteia creşte.”, a transmis profesorul la Digi24.

Potrivit acestuia sunt şi cauze interne: ”România are un nivel de dezvoltare sub mediocru, exportăm materie primă - legume, fructe, cereale - şi importăm materie primă prelucrată. Avem un import foarte mare de produse alimentare, care sunt aduse în ţară pe euro sau dolar şi preţurile la raft cresc. Apoi, pandemia a oprit unele ramuri de activitate. Magazinele au mai puţini clienţi, pierd beneficiile şi la raft măresc preţurile, pentru că trebuie să se protejeze faţă ceea ce înseamnă această scădere.”, a explicat sursa citată.

Acesta a precizat că România nu reuşeşte, în aceste moment, după doi ani de secetă foarte dură să aibă programe de stimulare a producţiei interne de legume, fructe şi carne.  Astfe, preţurile vor avea o tendinţă de creştere, mai ales la legume şi fructe de sezon. 

”Dacă restricţiile mai durează, până în iulie preţurile vor creşte şi mai mult.”, a subliniat Mircea Coşea, adăugând că, atunci când activităţile se restrâng, de teama lipsei de predictibilitate, comercianţii măresc preţurile, iar puterea de cumpărare scade în toată ţara. 

”Dacă adăugăm tarife sporite la energie şi creşterea anumitor impozite locale, nu ne aşteaptă o perioadă foarte bună", a explicat Mircea Coşea.

Indicele global al preţurilor alimentelor, la cel mai ridicat nivel din 2014

În luna martie 2021, indicele global al preţurilor la produsele alimentare a crescut până la 118,5 puncte, de la o valoare de 116,1 puncte în luna februarie, atingând cel mai ridicat nivel de după luna iunie 2014.

Creşterea din ultima lună a fost stimulată în primul rând de avansul preţurilor la uleiuri vegetale pe fondul unei cereri puternice şi al unor stocuri reduse, susţine economistul şef al FAO, Abdolreza Abbassian. În martie, preţul uleiurilor vegetale a crescut cu 8% comparativ cu luna februarie, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani.

Preţurile la alimente înregistrează cea mai lungă perioadă de creştere din ultimul deceniu pe fondul valului de achiziţii al Chinei şi al livrărilor limitate pentru mai multe produse de bază, ceea ce riscă să accelereze inflaţia.

Această îngrijorare este una pronunţată în special în rândul ţărilor sărace care sunt dependente de importuri şi au plase de siguranţă şi o putere de cumpărare limitate şi care în prezent se confruntă şi cu pandemia de Covid-19. 

183 de milioane de persoane au fost încadrate "în situaţie de stres", la un pas de foamete acută

Pandemia de coronavirus riscă să declanşeze o criză mondială a alimentelor, mai ales în regiunile sărace ale planetei, unde hrana şi alimentele de bază devin tot mai scumpe şi mai greu de obţinut.

"Lanţul de aprovizionare cu produse agroalimentare s-a redus din cauza COVID-19. Hrana a devenit mai scumpă şi, în unele regiuni, complet inaccesibilă. Aprovizionarea cu mâncare va fi o problemă mult mai complicată în 2021 comparativ cu 2020", a avertizat în urmă cu două luni Agnes Kalibata, raportor special al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi fost ministru al Agriculturii din Rwanda.

Conform unui raport global privind crizele alimentare, 183 de milioane de persoane au fost încadrate "în situaţie de stres" – la un pas de foamete acută şi cu riscul de a ajunge într-o situaţie de criză sau într-o stare mai gravă, în cazul confruntării cu un şoc sau un factor stresant, precum pandemia de COVID-19.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite