Cu maşina la control – Cât de greu este să demonstrezi că o maşină second hand are kilometrajul măsluit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Rulajul real al unei maşini second hand poate fi văzut doar dacă aceasta a făcut reviziile la un service autorizat
Rulajul real al unei maşini second hand poate fi văzut doar dacă aceasta a făcut reviziile la un service autorizat

Propunerile legislative care vizează sancţionarea celor care „umblă” la kilometrajul unei maşini second hand au avut un impact pozitiv în piaţă, însă producătorii şi importatorii de autovehicule spun că rulajul real al unei maşini poate fi demonstrat doar în anumite condiţii.

Am cumpărat o maşină care are kilometri reali sau kilometrajul a fost măsluit? O întrebare legitimă pentru orice cumpărător al unei maşini second hand.

La finele anului trecut a fost avansată chiar o propunere legislativă prin care cei care măsluiesc kilometrajul maşinilor ar putea primi de la doi la cinci ani de închisoare. Proiectul este, evident, în dezbatere, însă chiar şi după punerea lui în aplicare ar mai rămâne semne de întrebare referitoare la modul în care cumpărătorul maşinii intră în posesia caracteristicilor reale pe care le are o maşină rulată.

Reprezentanţii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) susţin că cel mai uşor mod de a depista rulajul real al unei maşini la mâna a doua este ca proprietarul să fi fost cu acel vehicul la service-uri autorizate.

„În reţelele autorizate se marchează numărul de kilometri. Dacă maşina nu ajunge regulat la un service autorizat, numărul de kilometri va fi dat de ultima înregistrare în baza de date“, a declarat vicepreşedintele APIA, Brent Valmar.

Acest lucru este confirmat de toţi reprezentanţii APIA care reprezintă anumite mărci auto. Ei spun că cel care face constatarea la un service autorizat nu răspunde de ceea ce se întâmplă în reţelele de ateliere neautorizate.

Citeşte pe Adevărul Financiar cine are sarcina de a demonstra kilometrajul real al unei maşini second hand

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite