Cum au devenit tinerii învinşii crizei. Sau cum au devenit tinerii europeni refugiaţi în propriile ţări?

Toată lumea vorbeşte de criza refugiatilor. Se aloca miliarde de euro, se fac dezbateri, se propun politici... Nu se vede barna din ochi cred, in conditiile in care avem pe masă de ani buni o problemă de o sută de ori mai gravă - problema generaţiei pierdute, problema tinerilor peste care s-a asezat mare parte din povara crizei...

Au fost etichetaţi ca tinerii liberi. Au fost mai apoi apelaţi cu tinerii frumoşi. Ulterior, au devenit tinerii liberi şi frumoşi, cei care au puterea să răstoarne guverne, să schimbe paradigme, cei care reprezintă speranţa pentru mulţi. Si-au consumat energiile, s-au exprimat, au avut şi au păreri, idei, soluţii. Se organizează în partide, mişcări, fundaţii - este foarte bine. Sunt si suntem optimişti, se mişcă ceva.

Dar cum se prezintă în mod real situatia tinerilor din din ziua de azi? Sunt ei privilegiaţi? Sunt învingători sau învinşi? Au ei puterea să schimbe ceva în mod efectiv? Şi-au văzut / îşi văd bine propriile interese pentru a spera că le vor putea satisface şi pe ale celorlalţi? Pot imprima aceste interese în programele guvernamentale? Cât de bine se cunosc pe ei înşişi? Au ieşit învingători din criză? Sunt ei într-adevăr generaţia pierdută?

Să analizăm câţiva indicatori pentru a înţelege de ce afirm că tinerii liberi şi frumoşi sunt de fapt învinşii crizei. Din păcate...

1. Tinerii îşi găsesc cu greu un loc de muncă. Dacă în 2008 rata de ocupare în randul tinerilor (15-24 ani) din UE era de 37,3% în 2014 a ajuns la 32,3%. În România acelaşi indicator era de 24,8% in 2008 iar în 2014 a scazut la 22,5% (a se retine ca o treime din tinerii ocupati in UE sunt in regim part time iar la nivelul României 17% dintre tinerii ocupati lucreaza in regim part time). În UE circa 4,5 milioane de tineri si-au pierdut statutul de persoană ocupată în timpul crizei (date din perioada 2008-2014), din care 268 mii de tineri sunt din România.

2. Tinerii sunt concediaţi, nu există programe reale, eficiente pentru ocuparea tinerilor. Rata şomajului în randul tinerilor a depăşit demult orice prag de alarmă. Ce eficienţă or fi avut programele de ocupare pentru tineri când vezi că în UE rata somajului in randul tinerilor (categoria 15-24 de ani) a crescut de la 15,3% în 2008 la 21,6% în 2014 şi nu se mai opreşte? Sau in România de la 18,6% la 24% ? Ce tip de model social este acela in care peste 1 milion de tineri europeni (varsta 15-24 de ani) s-au trezit şomeri în cei 6 ani de criză? Ce să mai spui când constaţi că rata NEET în randul tinerilor cu varsta intre 15 si 24 de ani a crescut atat la nivel european (de la 10.9% in 2008 la 12,5% in 2014) cat si in România (de la 11,6% in 2008 la 17% in 2014)?

3. Dar nici cei care merg la muncă nu se simt prea bine. Unul din zece tineri europeni traieste în sărăcie deşi are un loc de muncă. Unul din cinci tineri români se află în aceeaşi postură nedorită. in work at-risk-of-poverty, ar zice unii. Da.

4. Despre educatie si sănătate, una bună alta rea. Cu educatia nu se stă prea pe roze din moment ce în Uniunea Europeană unul din zece tineri părăseste de timpuriu sistemul educaţional iar în România unul din cinci tineri cu vârste cuprinse între 18 si 24 de ani face acest lucru.  În privinţa sănătăţii, dacă 93% dintre tinerii europeni şi 97% dintre tinerii din România percep că starea lor de sănătate este bună şi foarte bună, e ok. Hmmm!

5. La excluziune socială si sărăcie îmi este teamă să mă mai uit, dar hai să vedem totuşi realitatea cruda. 28% dintre tinerii europeni si 44% dintre tinerii români cu varsta cuprinsă între 16 si 29 de ani sunt în stare de sărăcie şi excluziune socială, în creştere în timpul crizei. Îngrijorător, peste 10 milioane de tineri se confruntă cu deprivare materială severă. România contribuie cu 1,3 milioane de tineri la această statistică neagră.

Nu mai continui. Am înteles. Situaţia este mai mult decât gravă, replica decidenţilor de politici publice (mai ales a celor europeni) este palidă, mult mai palidă decât în cazul crizei refugiaţilor de exemplu.

A arunca doar programul Garantii pentru tineri si a crede că rezolvă problema este mult prea puţin. Sigur, vor exista persoane care vor cere solutii (eu am dat câteva in analiza publicată în 13 iulie 2012 Generatia pierduta. A cata oare?, unele au fost implementate în România).

In sfarsit, prezentul este sumbru dar cum va arăta viitorul? Viitorul tinerilor si viitorul nostru?

Si mai rău. Si explic argumentele pe care le am aici.

Mare parte din povara crizei a cazut în spinarea tinerilor. Au fost primii concediati, nu au locuri de munca, sunt primii care si-au vazut salariile tăiate, cu greu îşi pot cumpăra o locuinţă sau întemeia o familie. În afara de Bucureşti şi câteva oraşe mari, este foarte greu să-şi găsească un loc de muncă. Nici măcar la un stagiu de practică nu sunt primiti dacă nu cunosc pe cineva. Pretentiile absurde ale unor angajatori ca absolventul să fie şi premiant şi să aibă şi experienţă sunt penibile. Imi este greu sa spun ca aceasta situatie initiala a tinerilor avantajeaza in vreun fel pe cineva. Nu.

În viitor, problemele curente vor fi amplificate prin inechitatea intergenerationala. Tinerii vor trebui să plătească datoriile mai mari acumulate în prezent. Aceasta inseamnă probabil că vor fi taxe si impozite mai mari, mai putini bani pentru educatie, sanatate si infrastructura. Tinerii de azi sunt supraindatorati la banci pe termene lungi, foarte probabil ca pe langa plata ratei nu vor mai incăpea foarte multe alte activităţi.

Peste toate acestea mai vin si problemele imbătrânirii demografice si posibilul colaps al sistemului pensii.

Tot pe capul tinerilor de azi va pica şi problema incalzirii globale, deloc de neglijat.

Bun, sa nu-i dezamagim, sa nu-i descurajam... Sa fim optimisti, poate se vor gasi solutii structurale pentru a nu se ajunge ca tinerii europeni sa fie refugiaţi în propriile ţări... Din păcate...