Cum îngroapă PSD-ALDE sistemul energetic: decapitalizează companiile de stat pentru acoperirea deficitului bugetar şi nu stimulează deloc investiţiile

Avariile de la unităţile 1 şi 2 de la Cernavodă care s-au produs săptămâna trecută ar fi trebuit să-i trezească la realitate pe guvernanţi. Decapitalizarea companiilor publice de care statul a uzitat în ultimii doi ani este cea mai păguboasă soluţie la care a apelat pentru a strânge bani ca să-şi onoreze promisiunile fără acoperire bugetară făcute în campania electorală din 2016.

Contribuţia companiilor din sistemul energetic în ponderea PIB-ului pare s-o fi depăşit pe cea a sectorului auto, plasându-se, în anul 2017, pe primul loc în topul sectoarelor industriale. Diferenţa dintre cele două domenii este că, în cazul primului, avem o prezenţă puternică a statului. Acest lucru nu este unul rău, ţinând cont de dimensiunea strategică a sectorului energetic, numai că statul, astăzi, are o viziune minimalistă, demnă de tenebrele anilor 90.

Personal de conducere care se califică la locul de muncă

Mulţi politicieni se bucură ca nişte neamuri iresponsabile de moştenirea celor dinainte, refuzând să privească drept în faţă realitatea: sectorul energetic are nevoie de depolitizare, de management de calitate orientat spre obţinerea de rezultate şi de investiţii. Altfel, peste 10 ani de zile, o să regretăm amarnic că am pierdut aiurea nişte ani de creştere economică!

Actualul Guvern şi decidenţii politici nu încurajează absolut deloc buna guvernare a acestor companii pe care le transformă în nişte puşculiţe de partid, în nişte vaci de muls în vremuri de restrişte şi în nişte refugii pentru tot felul de sinecuri necalificate care nu şi-ar găsi loc de muncă nici dacă ar sta cu zilele la coadă la ANOFM. Practicile astea desprinse din negura timpului, dintr-un trecut pe care trebuia de ani de zile să îl fi lăsat în urmă, nu numai că adâncesc prăpastia dintre noi şi ţările dezvoltate, dar pun România într-o situaţie extrem de periculoasă.

Goana după bani a determinat guvernul PSD-ALDE să încaseze ca la jocurile mecanice profitul companiilor din sectorul energetic.

O lege nescrisă a economiei arată că interacţiunea dintre noile tehnologii şi calitatea managementului au determinat întotdeauna o creştere accelerată a productivităţii muncii şi a rezultatelor. În cazul multor companii de stat de la noi, oare ce interacţiune să existe între inovaţie şi asemenea oameni care ajung în poziţii de top doar ca să fie interpuşii unor interese oculte?

Profesionalizarea managementului şi depolitizarea numirilor în companiile cu capital de stat ar trebui să fie un obiectiv strategic. Altfel, cum poţi să vorbeşti despre noi tehnologii şi inovaţie atunci când membrii consiliilor de administraţie ai companiilor din domeniu sunt schimbaţi ca la hochei!? Şi dacă ar fi doar asta poate că s-ar trece cu vederea, numai că ne trezim că, în funcţii de top, în loc să avem manageri care reorganizează activitatea în baza unui model meritocratic orientat spre performanţă, ne trezim că statul numeşte yesmeni, cumătrul lui cutare, băiatul cuscrului, secretara colegului de filială iar lista poate continua.

Profit mare, investiţii scăzute

Goana după bani a determinat guvernul PSD-ALDE să încaseze ca la jocurile mecanice profitul companiilor din sectorul energetic. Adică, ia bani fără dobândă de la aceste firme pe care alege să se lasă la mâna hazardului sau să se supraîndatoreze contractând credite de la bănci. Aşa s-a întâmplat cu Transelectrica. Deşi deţine monopolul pe transportul de energie electrică, firma a ieşit pe minus anul trecut, deşi a virat în etape bani din dividende la bugetul de stat: o dată 80 de milioane de lei şi a doua oară 100 de milioane de lei. Nu mai zic că planul de investiţii a fost onorat, în ultimii ani de zile, în medie de cam 35%. Dacă vă întrebaţi cărui fapt se datorează producerea avariilor din sistem, ei bine, aici aveţi răspunsul.

Aşadar, companiile de stat promit la începutul anului investiţii cu nemiluita, înregistrează profituri solide la final dar, pe care, le redirecţionează la bugetul de stat pentru acoperirea deficitului public adâncit de excesele bugetare şi de tot felul de revoluţii fiscale. Planurile de investiţii nu sunt onorate iar unde mai pui că multe dintre lucrările planificate sunt îngreunate de birocraţie (procedurile greoaie de achiziiţii sau de autorizaţii de construire) ne dăm seama că trăim într-un stat potrivnic modernizării.

Hai să le luăm pe rând. Nuclearelectrica şi-a îndeplinit doar 27.6% din obiectivele majore de investiţii raportate la programul pe 2017. În schimb, a avut un profit triplu. Hidroelectrica a obţinut în 2017 cel mai mare profit din istoria companiei, 1.67 miliarde de lei, dar obiectivele de investiţii au fost îndeplinite doar în proporţie de 62%. La Complexul Energetic Oltenia, planul de investiţii a fost realizat în proporţie de 75%, dar în ceilalţi ani nivelul era pe la 30%-35%. La Transgaz este o situaţie mai specială. Nivelul investiţiilor pe anul 2017 a fost de 13.9%, adică din 505 milioane de lei s-au cheltuit doar 70.3 milioane. Numai că, în programul pe 2017 era cuprinsă şi suma de 200 de milioane de lei alocată pentru BRUA, or lucările nu au început în toamna trecută, aşa cum era planul iniţial, ci vor începe abia anul acesta. Oricum, nivelul a fost scăzut.

La noi, imaginea sectorului energetic pe care o putem developa arată un sistem îmbătrânit care are nevoie de investiţii masive.

De ce are nevoie de investiţii sectorul energetic

Uniunea Europeană face ultimele pregătiri pentru a împinge economiile statelor din blocul european să treacă până în 2030 de la o economie alimentată de combustibili fosili la una care se bazează pe energie nepoluantă, bazată pe resurse precum cea hidro, nucleară, eoliană sau solară, în care cuvintele de ordine vor fi eficienţa energetică şi electromobilitatea. În mixul energetic, prezenţa cărbunelui va fi diminuată iar gazul va asigura tranziţia spre această realitate a unei economii verzi.

La noi, imaginea sectorului energetic pe care o putem developa arată un sistem îmbătrânit care are nevoie de investiţii masive. Teoretic, avem o capacitate de producţie de 22.000 de MW, dar ANRE atrage atenţia că, în realitate, nu putem vorbi decât de 9000 de MW. Astfel, fără investiţii, ţara noastră se poate confrunta cu penurie de energie, cu pierderea locurilor de muncă din domeniu şi cu o mare problemă de securitate pe care, astăzi, nici nu ne-o imaginăm.

Dau câteva exemple. 

Producţia de cărbune în mixul energiei electrice va rămâne esenţială până la finalizarea lucrărilor de retehnologizare a Reactorului 1 de la Cernavodă (anul 2025). Avem o capacitate de 3300 MW pe bază de lignit şi huilă. Doar că producţia de lignit este în scădere, deoarece grupurile energetice care folosesc această resursă se apropie de sfârşitul duratei de viaţă. Retehnologizarea presupune investiţii, pentru a creşte randamentul, eficienţa şi pentru a scădea costurile şi emisiile. În cazul huilei, situaţia este mult mai complicată, fiind nevoie de investiţii şi mai mari pentru retehnologizare şi dezvoltarea de noi capacităţi de transport şi stocare. Apropo, nu s-a mai auzit nimic de investitorii care au fost ofertaţi anul trecut să facă o societate mixtă cu Complexul Energetic Hunedoara pentru a contracta un împrumut de peste 500 de milioane de euro! Bine, cine s-ar asocia cu o companie aflată pe buza falimentului din cauza managementului defectuos asigurat de oamenii puşi de partid?! Situaţia este critică întrucât mii de oameni din zona Olteniei şi a judeţului Mehedinţi depind de locurile de muncă din industria minieră. Pe de altă parte, cărbunele intervine şi echilibrează sistemul şi iarna şi vara, atunci când şi presiunea gazului scade.

Avem probleme serioase în perioadele de secetă, atunci când producţia energiei hidro şi eoliană este redusă drastic. Ar fi bine dacă ar creşte capacităţile hidroenergetice de producţie a energiei şi mai multe unităţi ar fi retehnologizate, dar pentru asta e nevoie de investiţii!

La regenerabile, problema cea mai mare este legată de costul de finanţare pentru investiţia iniţială. Ce soluţii are statul? Vine iar cu o schemă de sprijin aiuritoare, care să îngroape, efectiv, cărbunele? Sau va lua în considerare că poate să creeze o industrie conexă şi să atragă investiţii pentru materialele cu care se îmbunătăţeşte eficienţa energetică, pentru producţia de turbine eoliene, panouri solare şi alte componente?

Ar trebui să nu se întâmple vreo tragedie pentru a ne trezi la realitate şi să vedem că investiţiile în sectorul energetic nu sunt o formă de alint.

Construcţia Unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă era unul dintre cele mai mari proiecte investiţionale din România. Nu s-a mai auzit aproape absolut nimic de chinezii de la China General Nuclear Power Corporation care s-au arătat interesaţi de această investiţie. Desele amânări şi schimbările de la vârful Ministerului Energiei i-ar cam fi dezamăgit pe investitorii chinezi care şi-ar fi închis, conform unor surse,reprezentanţa din România. Ce plan are statul român? Aceste reactoare trebuiau să înlocuiască alte unităţi de producţie de 1400 de MW! Intrarea Unităţii 1 în reparaţii va da alte bătăi de cap: vom ajunge fie să importăm, fie să producem energie verde cu materie primă poluantă! Dar statul a cerut de la Nuclearelectrica, pentru al doilea an la rând, să vireze la bugetul de stat 90% din profitul obţinut anul trecut! Aşa s-a întâmplat şi cu profitul obţinut în 2016, s-a dus la buget. Şi-atunci, de unde investiţii? Care este schema? Să legăm cu liţă reactoarele?

Dintr-o capacitate de 3650 de MW care funcţionează cu gaz natural, 1150 de MW vor ieşi din uz în anii următori. În condiţiile în care rezervele onshore sunt pe cale de a se epuiza, investiţia din Marea Neagră este esenţială pentru a nu ajunge în zece ani o ţară care să aibă nevoie de importuri de gaze naturale pentru consumul intern. Dar nesiguranţa cadrului legislativ ar putea să-i determine pe investitori să amâne luarea unei decizii.

Ar trebui să nu se întâmple vreo tragedie pentru a ne trezi la realitate şi să vedem că investiţiile în sectorul energetic nu sunt o formă de alint. Şi ar fi bine ca managerii numiţi de stat în tot felul de consilii şi directorate să nu se mai laude că raportează profit deţinând în multe cazuri monopol de piaţă dacă redirecţionează banii fără să crâcnească la bugetul de stat, de parcă ar plăti peşcheş sultanului ca să nu fie înlăturaţi din funcţie.