Cum înţelegem ce se întâmplă cu Uniunea Europeană?

România va juca doar în liga ţărilor analoage ei ca statut al integrării. Ţările europene ce nu vor face parte din nucleul dur nu vor mai avea loc la deciziile cu privire la mersul înainte al integrării. Acestea se vor strădui să ţină poteca/culoarele pe care au mers liderii cursei de integrare, căutând să treacă de bornele intermediare cât mai repede cu putinţă.

Este evident că Uniunea Europeană se află într-un blocaj şi că nu mai poate funcţiona ca până acum. Eterogenitatea este evidentă, diferenţele de bunăstare fiind majore (iată PIB la paritatea puterii de cumpărare 264% Luxemburg faţă de 47% Bulgaria, de exemplu). Paradigma unităţii ce a activat în primii 30 de ani de funcţionare a integrării europene a fost înlocuită şi va fi eliminată de paradigma geometriei variabile de integrare, cu două sau mai multe viteze.

Europa cu două sau mai multe viteze va funcţiona prin metoda cooperării consolidate (in built cooperation, opt out şi enhanced cooperation), prevăzută în Tratatul de la Amsterdam şi folosită deja în cel puţin patru situaţii - crearea Schengen, problema legată de divorţul transfrontalier, crearea patentului european şi introducerea taxei pe tranzacţiile financiare. Am mai scris, metoda poate fi aplicată pentru toate politicile europene (cu excepţia celor în care UE are competenţă exclusivă) şi va fi preferată pe termen scurt şi mediu modificării Tratatelor (alegere ce ar putea conduce totuşi la surprize neplăcute în cazul validării ei în state în care euroscepticismul a crescut exponenţial).

Procedura de cooperare consolidată permite adâncirea integrării pentru statele care pot şi vor să meargă cu o viteză mai mare dar permite si celorlalte state să se alăture la o iniţiativă sau alta în funcţie de interesele definite şi de nivelul de integrare la care se află în acel moment. Un alt avantaj major este acela al posibilităţii activării clauzelor pasarelă conform cărora se poate trece de la votul în unanimitate la cel cu majoritate calificată, sau de la o procedură de reglementare specială la una ordinară. Pe de altă parte, funcţionarea concretă a acestei proceduri va crea discuţii / fracturi la nivelul ţărilor UE.

Dar să luăm un exemplu simplu pentru a vedea ce poate si ce nu poate face România într-o Europă cu două sau mai multe viteze. Să presupunem că 9 ţări din Zona Euro aici, dar în alte cazuri se poate din UE (este limita minimă pentru a declanşa procedura de cooperare consolidată), au iniţiativa creării Uniunii Bancare pentru a înainta în procesul de completare a Uniunii Economice şi Monetare. Cele 9 state membre iniţiatoare ale procedurii de cooperare consolidată adresează cererea lor Comisiei Europene, care înaintează apoi o propunere către Consiliu. După ce a obţinut aprobarea Parlamentului, Consiliul poate autoriza constituirea cooperării consolidate. Pe parcurs, un alt stat membru care ar dori să se alăture unei cooperări consolidate trebuie să adreseze o cerere către Comisie şi Consiliu. În primul rând, Comisia decide dacă autorizează sau nu statul membru să se alăture cooperării consolidate. În cazul refuzului repetat din partea Comisiei, statul membru poate sesiza Consiliul pentru ca acesta să se pronunţe cu privire la cererea sa (detalii se pot accesa aici). 

Până aici am zice - bun care ar fi problema pentru România sau alte ţări care nu au avut o viteză de integrare mai mare (ceea ce - obiectiv privind - ar fi fost imposibil, arderea etapelor fiind cu putinţă până la un punct)? Pe cazul nostru, România ar putea face cerere pentru a fi parte la procedura de cooperare consolidată pentru crearea Uniunii Bancare dar ea nu ar fi acceptată. Motivul ar fi unul logic, România nu este parte din Zona Euro, deci nu a finalizat procedurile anterioare creării Uniunii Bancare. Chiar dacă ar fi parte a Zonei Euro începând cu 1 ian 2018 (imposibil, dar să presupunem asta) tot n-ar putea accesa o astfel de iniţiativă trebuind să treacă timp pentru completarea tuturor algoritmilor anteriori acestei faze de integrare.

Generalizând, cam aşa ar funcţiona Europa cu două sau mai multe viteze. România va juca doar în liga ţărilor analoage ei ca statut al integrării. Ţările europene ce nu vor face parte din nucleul dur nu vor mai avea loc la deciziile cu privire la mersul înainte al integrării. Acestea se vor strădui să ţină poteca/culoarele pe care au mers liderii cursei de integrare, căutând să treacă de bornele intermediare cât mai repede cu putinţă. Scenariul este lesne de imaginat. Concurenţii din spate îi vor distinge din ce în ce mai greu pe cei din faţă - distanţa dintre ei se va mări considerabil, viteza de convergenţă va fi mai mică. Deruta ţărilor lăsate la periferie va fi si mai mare, ele neavând niciodată o ţintă clară, concurenţii din urmă nevăzând ţinta finală - linia de sosire. Ei se vor ghida doar după sunetul clopotului aferent trecerii unei noi borne, spre deosebire de liderii cursei care tot timpul vor vedea destinaţia finală.

Şi mai este ceva important. Concurenţii din faţă (nucleul dur) şi-au creat mecanisme / reguli care să înlăture efectele negative ale şocurilor economice/sociale/politice adică dacă unul cade ceilalţi se opresc îl ajută / îl ridică şi nu cad toţi peste el. Toate mecanismele create în ultimii ani (Mecanismul European de Stabilitate Financiară, Mecanismul european de stabilitate, Mecanismul Unic de Rezoluţie, acţiunea BCE s.a.) asta arată - solidaritate. Din păcate acest principiu nu va mai fi valabil deloc pentru celelalte ţări de la periferie / pentru concurenţii din spate. Aceştia se vor împiedica probabil vor cădea unii peste alţii, vor micşora viteza şi într-un final vor rămâne veşnicii candidaţi la integrarea profundă. Vor sfârşi ca tinere speranţe. Sigur, aici liderii cursei vor pune borne din ce în ce mai multe şi mai dificile (a se vedea exemplul MCV sau tertipurile interzierii aderării la Schengen), borne care vor frustra şi mai mult atleţii rămaşi în urmă şi cetăţenii pe care îi reprezintă.

În atari condiţii frustrarea va naşte la fracturi evidente periferie/centru, nord/sud şi aşa mai departe şi, foarte probabil, liderii cursei vor trece la un nivel superior - instituţii specifice Uniunii Economice şi Monetare / Zonei Euro, altele decât cele existente acum sau care le-ar completa pe cele existente deja. Adică un Guvern al Zonei Euro cu 5-9 membri, un alt tip de Parlament European compatibil acestei forme de integrare, o politică externă, de securitate şi apărare comună. Şi implicit un nou Tratat specific.

P.S. Constatăm cu amărăciune lipsa oricărei explicaţii oficiale oferite cetăţenilor români cu privire la poziţia ţării noastre în legătură cu scenariile prezentate de Preşedintele Jean-Claude Juncker legate de viitorul UE. La noi, discutia este de natura strict politică / politicianistă. A spune că nu suntem de acord cu nimic şi doar atât pare prea puţin şi este nesatisfăcător. Datoria este aceea de a explica în mod clar, rece, raţional ce poziţie adoptă România pentru a-şi maximiza interesele, scopul final fiind acela al rămânerii cât mai aproape de liderii cursei. În schimb, ne luăm informaţii din presă, pe surse, ceea ce nu e normal.

Pe de altă parte a se observa lipsa oricarei dezbateri în media occidentală/ think thank uri cu influenţă la nivel european, informaţiile parvenind sub forma unor declaraţii ale oficialilor/comunicate oficiale. În fapt ei au dreptate, problema nu e a lor, e a noastră.