Cum prezinţi asigurarea RCA când te opreşte poliţia? Cazul unui şofer care a scăpat de o amendă de aproape 900 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: shutterstock
Foto: shutterstock

Instanţa Judecătoriei din Alba Iulia a anulat amenda de 870 de lei a unui şofer, aplicată pentru că nu a putut prezenta, în cadrul unui control de rutină, poliţa de asigurare RCA.

Decizia instanţei a fost motivată prin faptul că, „agentul constatator trebuia să recurgă la o modalitate de verificare alternativă şi nu să se limiteze la constatarea neprezentării poliţei de către şoferul oprit în trafic.”

Potrivit datelor preluate de clujust.ro, la un control rutier, asigurarea RCA poate fi dovedită şi prin prezentarea ei pe telefon. În plus, existenţa asigurării RCA pooate fi verificată de autorităţi direct în baza lor de date.

De cele mai multe ori, asigurarea RCA e valabilă din ziua următoare încheierii ei. În ţările care nu sunt membre UE, poliţa RCA trebuie prezentată în format fizic.

E perioada vacanţelor şi poate se întâmplă să pleci la drum fără să ai asigurarea RCA. Vestea bună este că atâta timp cât poliţa e valabilă, e suficient, a stabilit instanţa. Poliţistul e obligat să verifice existenţa asigurării RCA direct în baza de date a autorităţilor.

Cum s-a ajuns la această decizie a instanţei?

Un şofer a fost amendat cu suma de 870 de lei pentru că nu a putut prezenta, în cadrul unui control de rutină, poliţa de asigurare RCA. Nu o avea la el nici în format fizic, nici electronic, adică pe mobil sau tabletă. Poliţistul l-a amendat pentru asta. În schimb, Judecătoria Alba Iulia a anulat amenda şi a stabilit că poliţistul avea obligaţia de a verifica existenţa poliţei RCA în baza de date a autorităţilor, pentru că toate poliţele RCA se raportează către o bază de date la nivel naţional, denumită Administrare Istoric Date Asigurări Auto.

Când plecăm cu maşina în afara ţării aceste reguli nu mai sunt valabile. La plecarea din ţară, e bine să avem poliţa RCA în format fizic, mai ales dacă ajungem în ţări care nu sunt membre ale Uniunii Europene.

Încă un aspect important: de cele mai multe ori, asigurarea RCA e valabilă din ziua următoare încheierii ei, astfel că şoferii trebuie să facă asigurarea RCA cu cel puţin o zi înainte de călătoria planificată.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite