Cum s-a ajuns la explozia preţurilor la energie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preţul energiei pe bursă s-a triplat faţă de începutul anului FOTO 123RF
Preţul energiei pe bursă s-a triplat faţă de începutul anului FOTO 123RF

După gerul din prima jumătate a lunii ianuarie şi declaraţiile alarmiste ale autorităţilor, preţul energiei electrice pe bursă a crescut accelerat, până la nivelul maxim al ultimelor decenii, astfel că piaţa a ajuns în pragul unei crize.

Preţul energiei electrice pe piaţa spot (Piaţa Zilei Următoare) a bursei specializate OPCOM au doborât record după record de la jumătatea lunii ianuarie, ajungând până şa 650 de lei/MWh, faţă de 300 de lei/MWh la începtul acestui an, cel mai ridicat nivel din ultimele decenii. Situaţia este una fără precedent, în ciuda faptului că sistemul energetic s-a mai confruntat cu perioade de ger cumplit, astfel că autorităţile au demarat verificări, existând suspiciuni de manipulare a pieţei. 

În prima săptămână a lunii ianuarie, preţul mediu al energiei electrice pe piaţa spot era de 184,7 lei/MWh şi 279,6 lei/MWh, cu vârfuri între 194,1 lei/euro şi 334 de lei/MWh, potrivit datelor OPCOM, citate de HotNews.ro. În a doua săptămână, în perioadă de ger, însoţită de declaraţii alarmiste ale ministrului Energiei, Toma Petcu, media a urcat la 340 de lei/MWh, cu un vârf de peste 400 de lei/MWh. Iar de atunci, preţul energiei electrice pe bursă nu s-a mai oprit şi a urcat până la 650 de lei/MWh. 

Suspiciuni de manipulare a pieţei

Întrucât situaţia este una fără precedent, au fost sesizate Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) şi consiliul Concurenţei, existând susăiciuni de manipulare a pieţei. 

Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE, a anunţat la începutul săptămânii că Autoritatea a declanşat investigaţii la două companii din sectorul energiei electrice, în urma unei sesizări făcută de OPCOM, care a atenţionat autoritatea privind practici de tranzacţionare suspecte ce pot duce la posibile manipulări ale preţului. „OPCOM a adus la cunoştinţa ANRE câteva practici de tranzacţionare suspecte de natură a duce la posibile manipulări ale preţului sau cazuri de abuz de piaţă. Ca urmare, în cadrul ANRE s-au luat decizii privind începerea unor investigaţii în conformitate cu procedura REMIT (Registrul european al participanţilor la piaţă - n.r.) şi a criteriilor ACER (Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare în domeniul Energiei - n.r.)“, a spus Havrileţ, pentru News.ro. O astfel de investigaţie ar putea dura peste o lună de zile, iar numele companiilor asupra cărora a fost deschisă verificarea vor fi făcute publice la finalul anchetei, odată cu concluziile acesteia.

Ulterior, OPCOM a anunţat că ANRE i-a solicitat o analiză a comportamentului participanţilor la piaţa spot, Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU), analiza şi concluziile urmând a fi transmise până la 15 februarie.

Furnizorii denunţă unilateral contractele

Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) transmite că neonorarea contractelor coroborată cu o creştere masivă a preţurilor energiei electrice tranzacţionate pe PZU şi Piaţa de Echilibrare (PE) este „de natură să afecteze alimentarea cu energie electrică a consumatorilor casnici şi a celor non-casnici beneficiari ai serviciului universal“. 

Anunţul vine după ce, luni, directorul general al Enel România, Georgios Stassis, a acuzat în mod oficail că „unii furnizori denunţă unilateral contractele pentru a profita de pe urma acestor niveluri record ale preţurilor, lăsând clienţii fără serviciul de furnizare a energiei, pe care contau conform contractelor semnate“.

”Majorările excesive şi repetate ale preţurilor energiei electrice tranzacţionate pe pieţele centralizate, precum şi numeroasele notificări de denunţare a contractelor de furnizare încheiate prin platformele centralizate afectează atât operatorii dedistribuţie, cât şi furnizorii de ultimă instanţă“, arată ACUE.

Pe de altă parte, Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER) se arată îngrijorată faţă de situaţia actuală de pe piaţa energiei, de creşterile foarte mari ale preţului energiei electrice şi solicită ANRE să urgenteze analiza anunţată, „să identifice cauzele şi să anunţe public, conform prevederilor legale, dacă au existat distorsiuni şi vinovaţi“.

„Preţul energiei pe Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU este foarte mare chiar dacă a fost evident că au existat raţiuni în acest sens: ger, consum ridicat, lipsa apei şi preţuri mari pe celelate pieţe din regiune. Cu toate acestea, preţul energiei a crescut în luna ianuarie la valori complet neobişnuite, în opinia mea de nesuportat de către piaţa românească“, a declarat preşedintele AFEER, Ion Lungu.

Reprezentantul AFEER atrage atenţia că „informaţiile alarmiste creează panică în piaţă, sunt complet inutile şi este de recomandat să fie evitate în aceste momente critice, mai ales atunci când vin din partea autorităţilor“.

Declaraţiile alarmiste ale ministrului Energiei

La jumătatea lunii ianuarie, în plină perioadă de ger, ministrul Energiei, Toma Petcu, dar şi reprezentanţii Transelectrica invocau o iminentă criză energetică, iar ca măsură imediată au decis, printre altele, blocarea exporturilor de energie. Ministrul Energiei, care acum este internat în România pentru un tratament de scurtă durată, a lansat atunci atacuri la adresa fostei guvernări, susţinând că a pregătit proste perioada de iarnă şi „s-a ajuns la situaţia de a fi tot timpul la limita stocului de cărbune, riscând chiar oprirea lor de multe ori“. „Stocurile de cărbune la centralele termoelectrice şi aici m-aş referi la CE Oltenia, unde avem la ora actuală 357.000 de tone, cu un consum zilnic pe vârf orar de 80.000 de tone, ne-ar asigura o durată de funcţionare doar pentru patru zile. La CE Hunedoara avem, la ora actuală, în stocuri 30.000 de tone, cu un consum de 6.100 de tone pe zi - asta înseamnă o funcţionare de maxim patru zile“, spunea Toma Petcu la acel moment. Un raport al Complexului Energetic Oltenia arata însă, în acelaşi timp, că societatea avea în stocuri 816.300 tone cărbune, mult peste nivelul indicat de ministrul Energiei.

Tot din categoria informaţiilor alarmiste face parte şi anunţul transmis în ianuarie de compania de stat Transelectrica, „cu privire la iminenţa apariţiei unei situaţii de criză în funcţionarea SEN“.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite