Cum au schimbat protestele sezonierilor români legislaţia din Germania. Violeta Alexandru: Nu toţi românii sunt trataţi rău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protestele sezonierilor români din Germania şi discuţiile purtate de oficialii dintre cele două ţări au dus la modificări ale legislaţiei muncii, a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru, precizând însă că majoritatea românilor muncesc în condiţii bune în Germania.

"Am avut discuţii atât cu români care muncesc sezonier în Germania cât şi cu angajatorii lor, cu asociaţiile de fermieri care sunt foarte active pentru stabilirea unui standard de muncă optim la nivelul tuturor angajaţilor, dar şi cu miniştrii Agriculturii şi Muncii.

Toate aceste întâlniri mi-au arătat că în cea mai mare parte, în fermele din Germania sunt condiţii civilizate de muncă, dar sigur că sunt şi o serie de lucruri care trebuie să fie corectate şi îmbunătăţite.

Dincolo de condiţiile de muncă am cerut îm mod expres ca românilor să le fie asigurat un minim de protecţie medicală în această perioadă de pandemie. Şi nu în ultimul rând, am avut discuţii aplicate solicitând, şi cred că aţi văzut declaraţiile ministrului Muncii de astăzi, ale domnului ministru Heil (ministrul federal al Muncii şi Afacerilor Sociale, Hubertus Heil - n.r.) care au arătat efectele imediate ale discuţiilor pe care l-am avut atât în privinţa intensificării controalelor în ferme şi în general în activităţile în care lucrează muncitori sezonieri, inclusiv în domeniul industriei cărnii", a afirmat Violeta Alexandru, la Realitatea Plus.

Ea a menţionat că deja au fost luate câteva măsuri ferme pentru cei care lucrează în industria de producere şi prelucrare carne în sensul în care de la 1 ianuarie se elimină posibilitatea de a lucra prin subcontractori. Se va asigura un sistem electronic de evidenţa orelor de muncă astfel încât să se elimine orice neînţelegere pe acest subiect.

De asemenea, se va prevedea pentru angajatori obligativitatea de a se menţiona şi a informa autorităţile cu privire la condiţiile de asigurare a transportului şi a cazării, respectiv a condiţiilor de muncă.

Ministrul Muncii a afirmat că s-a întâlnit cu români care i-au spus că sunt mulţumiţi şi a văzut că unii stau în condiţii bune, dar consideră că "în unele locuri e loc de mai bine".

"Am văzut şi români care mi-au spus că şi-au primit salariile la timp. Că nu a existat nicio situaţie în care să întâmpine o problemă şi să nu fie ascultaţi de angajatori", a mai spus Violeta Alexandru.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite