Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Cum „şi-au tras“ instituţiile de stat partea leului din banii pentru sprijinirea angajaţilor afectaţi de pandemie

4
11 Aug 2020 12:56:16
Autor: Afrodita Cicovschi

Auditul efectuat de Curtea de Conturi asupra a 949 de instituţii publice, inclusiv ministere, agenţii şi autorităţi, dar şi regii şi companii de stat, au scos la iveală prejudicii de  38,4 milioane de lei şi abateri financiar contabile de cca 660 milioane de lei.

Principalele informaţii prezentate în raport sunt cheltuielile realizate pentru combaterea pandemiei, până la 30 iunie 2020, de la bugetul de stat, bugetele locale şi bugetul asigurărilor de şomaj, care se ridică la 5 miliarde de lei.
 
Din această sumă, 73% reprezintă plata indemnizaţiei acordate pe perioada suspendării contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului (3,69 miliarde de lei), 13% sunt indemnizaţiile acordate altor categorii de personal ale căror activităţi au fost întrerupte ori s-au derulat la un nivel foarte scăzut (662 de milioane de lei), iar 5,3% vizează cheltuielile privind stocurile de urgenţă medicală (266 de milioane de lei). Restul fondurilor s-au alocat pentru stimulentul de risc şi alte cheltuieli specifice perioadei de urgenţă.
 
La finanţarea publică a cheltuielilor destinate prevenirii şi combaterii pandemiei se adaugă donaţiile şi sponsorizările, în bani sau în natură, primite de instituţiile publice. Astfel, entităţile auditate de Curtea de Conturi au primit şi înregistrat donaţii şi sponsorizări în valoare de 214,7 milioane de lei (44,4 milioane de euro).
 
Impactul financiar estimat de auditori în urma acţiunilor de control este compus din venituri suplimentare, prejudicii şi abateri financiar contabile. 
 
Astfel, veniturile suplimentare estimate se ridică la 647.000 de lei. Abaterile financiar contabile estimate pentru perioada supusă controlului sunt de 659 de milioane de lei, în timp ce prejudiciile sunt de 38,3 milioane de lei.
 
Misiunile s-au desfăşurat la 412 ordonatori principali de credite, 55 de ordonatori secundari de credite, 454 de ordonatori terţiari de credite, 8 companii naţionale, 9 societăţi naţionale, 8 societăţi comerciale, inclusiv cele de interes local, o regie autonomă, precum şi la alte entităţi.
 
Au fost identificate 825 de cazuri de abateri, nereguli şi/sau erori, care, pe obiective, se prezintă astfel:

Referitor la frecvenţa abaterilor, iese în evidenţă faptul că cea mai mare parte dintre acestea a fost înregistrată la calitatea gestiunii economico-financiare, dintre care enumerăm abaterile referitoare la angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor bugetare cu nerespectarea prevederilor legale în domeniul asistenţei sociale, stabilirii drepturilor salariale, inclusiv a sporurilor, premiilor şi a altor drepturi acordate funcţionarilor publici, personalului contractual, persoanelor cu funcţii de conducere şi personalului care ocupă funcţii de demnitate publică. 
 
În funcţie de natura abaterilor, cele 825 de cazuri sunt structurate astfel:
 

Abateri generatoare de venituri suplimentare 

 
Acest tip de abateri a fost constatat într-un număr de 20 de cazuri şi se referă la neaplicarea clauzelor contractuale privind perceperea de penalităţi de întârziere atunci când nu se respectă termenele de realizare a contractelor. 
 
Abateri generatoare de prejudicii au fost constatate într-un număr de 243 de cazuri şi se referă la efectuarea de cheltuieli de personal neprevăzute de legislaţia în vigoare, stabilirea eronată a drepturilor salariale, inclusiv a sporurilor sau la plata unor operaţiuni contractate şi neefectuate sau nesusţinute de documente justificative. 
 
Abateri financiar-contabile care au afectat evidenţa contabilă sau derularea unor operaţiuni din activitatea curentă a entităţii vizează: înregistrarea operaţiunilor de intrare/ieşire a unor elemente patrimoniale; organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului; evidenţa angajamentelor bugetare şi legale, întocmirea deconturilor pentru justificarea subvenţiilor, elaborarea şi aprobarea procedurilor operaţionale (instrucţiuni de lucru) aferente activităţilor procedurale identificate; planificarea şi derularea achiziţiilor publice, constituirea fondului de rezervă bugetară în cazul unităţilor administrativ-teritoriale.
 
Au fost constatate şi neconformităţi cu legislaţia aplicabilă, unele producătoare de prejudicii. 
 
Detaliat, pe fiecare categorie de drepturi, abaterile identificate au fost, în principal, următoarele:
 
 - indemnizaţia lunară acordată către alţi profesionişti, a căror activitate a fost întreruptă, pentru care s-au efectuat plăţi de 3.255 mii lei (din care s-au recuperat 121 mii lei) fără respectarea cadrului legal, din care: 
 
• unor persoane care nu şi-au întrerupt activitatea, realizând în aceeaşi perioadă venituri din activitatea pentru care au încasat indemnizaţia (1.480 mii lei); 
• pe o perioadă mai mare decât perioada de suspendare şi în afara stării de urgenţă (861 mii lei); • unor titulari care au realizat şi alte venituri (500 mii lei); 
• unor solicitanţi care nu au avut activitate în anul 2019 (216 mii lei); 
• cuantum lunar peste limita legală şi efectuarea de plăţi duble (95 mii lei); 
• unor beneficiari care nu îndeplineau condiţia legală de alţi profesionişti şi nu erau înregistraţi pe raza judeţului unde s-a plătit dreptul (45 mii lei);
 • unor persoane care nu sunt titulari (44 mii lei); - indemnizaţia lunară acordată avocaţilor a căror activitate a fost redusă (288 mii lei, din care s-au recuperat 31 mii lei), fără a se verifica dacă: 
• veniturile realizate se încadrează în limita de 75% din veniturile brute medii lunare pe anul 2019, existând cazuri în care respectivele persoane nu au realizat venituri în anul 2019 (249 mii lei); 
• au obţinut venituri din desfăşurarea profesiei, dar şi din alte surse, peste câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020 (33 mii lei);
 
 - indemnizaţia lunară acordată participanţilor la activitatea sportivă (225 mii lei, din care s-au recuperat 65 mii lei), fără respectarea condiţiilor de eligibilitate deoarece: 
 
• nu fac parte din categoria personalului eligibil sau au încheiat contract de activitate sportivă ulterior instituirii stării de urgenţă (140 mii lei); 
• au primit în completare sume compensatorii şi au realizat un venit total într-o lună peste nivelul contractat (57 mii lei); 
• s-a acordat în cuantum mai mare decât limita legală (24 mii lei); 
 
- indemnizaţia lunară acordată persoanelor fizice care deţin drepturi de autor şi drepturi conexe (123 mii lei, din care s-a recuperat 6 mii lei) care şi–au întrerupt activitatea, concomitent cu încasarea unor venituri din alte surse;
 
 - stimulent de inserţie/indemnizaţie pentru creşterea copilului (90 mii lei) plătit: 
 
• unor persoane care se aflau în una din situaţiile care nu permitea acordarea în continuare (68 mii lei); 
• unor persoane care au realizat în continuare venituri supuse impozitului din activităţile care au stat la baza stabilirii acestui drept (22 mii lei); 
 
- indemnizaţia lunară acordată persoanelor fizice care au încheiate convenţii individuale de muncă (59 mii lei) deoarece: 
 
• persoanele care au solicitat aveau activitatea întreruptă din alte motive (42 mii lei); 
• s-a solicitat indemnizaţia pentru o perioadă mai mare decât perioada de suspendare a activităţii (17 mii lei). 
 
În timpul misiunii a fost emisă de către directorul general al ANPIS o decizie, potrivit căreia acţiunile interne de verificare vor fi efectuate ulterior plăţilor, până la 31.12.2020. 
 
La nivelul agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială au fost recuperate unele dintre sumele acordate necuvenit fie integral, fie parţial, suma totală recuperată fiind de 230 mii lei (6% din total). 
 
„Menţionăm faptul că pentru abaterile identificate nu au fost încă emise decizii de remediere a acestora de către structurile de specialitate ale Curţii de Conturi întrucât, potrivit reglementărilor legale, acestea se emit în termen de 30 zile de la înregistrarea actelor la entităţile verificate, acest termen nefiind împlinit la data prezentului Raport”, se arată în raportul Curţii de Conturi
 
În concluzie, plăţile reprezentând indemnizaţii acordate pentru reducerea/suspendarea/întreruperea temporară a activităţii, precum şi beneficii de asistenţă socială/subvenţii acordate în continuare au fost în sumă de 494.536 mii lei. 
 
Prejudiciile identificate sunt în sumă de 4.040 mii lei şi au vizat atât aplicarea eronată a cadrului legal de către entitatea verificată, cât şi aplicarea neunitară a acestuia şi reprezintă sub 1% din totalul plăţilor.
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

ivanhoe zoom
11.08.2020, 14:42:52

Inseamna ca ar trebui sa ploua cu dosare penale.Ar trebui.

+2 (2 voturi)
Bun Om
11.08.2020, 22:02:43

Cine face legile invahoe?

Saddoveanu
11.08.2020, 15:59:16

E de mirare cumva ? Dupa cum spunea Irwin Schiff, ajutor de la stat inseamna sa-ti faci perfuzie din mana stanga in mana dreapta, pierzand jumate din sange pe parcurs. Nota de plata pentru toate aceste programe fa fi achitata tot de cetateni; transferam dintr-o parte in alta, prin intermediul unei armate de birocrati care costa nu doar prin salarii si pensii mult peste mediul privat, dar si prin furt la mod direct, cum vedem in articol. Si mai "pierdem" odata prin faptul ca acesti bani sunt imprumutati - deci vor fi dati inapoi cu dobanda.

+1 (1 vot)
Relon Mask
11.08.2020, 16:37:01

Securistii din PNL au furat 8 mil euro in pandemie, raportul Curtii de Conturi indica supraestimari de aparatura si consumabile si de 5 ori !!! Idiotii de la DNA cu ce se ocupa?

+1 (1 vot)