Cum a tratat BNR neregulile constatate la OTP Bank, filiala din România a celei mai mari bănci din Ungaria. Reacţia băncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bnr

În ultimii ani, verficările BNR au scos în evidenţă mai multe nereguli depistate la OTP Bank România, instituţie financiară cu sediul central în Ungaria. Acestea nu au fost pe deplin remediate, notează jurnaliştii gandul.ro, prezentând documente care ar atesta disfuncţionalităţi tolerate de Banca Naţională a României.

Potrivit unor rapoarte de control din 2018, perioadă în care Banca Naţională a României a respins tranzacţia de preluare a Băncii Româneşti de către OTP, prezentate de gândul.ro, inspectorii au constatat de-a lungul timpului mai multe deficienţe. De altfel, neregulile constatate ar fi fost şi motivul neoficial al respingerii tranzacţiei.

Mai exact, arată sursa citată, banca ar fi fost nevoită să implementeze zeci de măsuri pentru a corecta deficienţele, ceea ce ar fi presupus o schimbare a normelor interne. În mare parte, măsurile nu ar fi fost puse în aplicare în termenul solicitat, BNR revenind de mai multe ori cu adrese pentru transpunerea acestora. Un exemplu este cel legat de multitudinea litigiilor, care, la acel moment, ar fi depăşit pragul critic stabilit prin normele interne.

“Precizăm că, potrivit Raportului privind indicatorii cheie de risc operaţional — decembrie 2017, întocmit de Departamentul Risc Operaţional şi de Piaţă şi prezentat Comitetului de Administrare Riscuri al băncii, valoarea indicatorului Numărul lunar al evenimentelor generatoare de risc operaţional raportate aferent lunii decembrie 2017 a fost de 30, valoare care nu a inclus şi evenimentele reprezentând litigiile curente (991) pentru care instituţia de credit a constituit provizioane şi le-a înregistrat în aplicaţia SAS de evenimente generatoare de risc operaţional a instituţiei de credit, în luna decembrie 2017”, arată documentul prezentat de gandul.ro.

O altă problemă identificată a fost constituirea de provizoane (sume de bani menite să acopere pierderi sau cheltuieli cu cauze precise, dar cu dimensiune sau moment imprecise).

“Această modalitate de evaluare a riscului de către Direcţia Juridică este inadecvată, având în vedere că nu asigură în mod proactiv acoperirea riscurilor generate de litigii, metodologia având un pronunţat caracter reactiv, respectiv constituirea de provizioane la finalizarea procedurilor juridice, când riscul se materializează.

În acest sens, facem precizarea că Direcţia Juridică nu a evaluat existenţa unui risc ridicat în cazul litigiului avut cu XXX, prin care instituţiei de credit i se solicită o sumă semnificativă (108 mii. lei) şi pentru care a fost dată o decizie nefavorabilă acesteia în primă instanţă. Pentru acest litigiu, în şedinţa din data de 17.01.2019, Comitetul Operativ de Risc al OTP Bank Romania S.A. a aprobat suplimentarea provizionului aferent cu 39,16 milioane lei (înregistrat în contabilitate cu data de 31.12.2018), valoarea provizionului total ajungând la 44,58 milioane lei”, se arată în rapoartele BNR, potrivit sursei citate.

Acest provizion este constituit abia după ce BNR realizează inspecţii la faţa locului, iar cuantumul sumei provizionate este majorat după mai multe reveniri ale inspectorilor de supraveghere, o situaţie rar întâlnită la nivelul sistemului bancar în ultimii 15 ani, arata sursa citata.

O situaţie similară se regăseşte în ceea ce priveşte incidentele de securitate bancară, pe care inspectorii BNR le considerau în număr foarte mare faţă de medie, respectiv 4.783 de evenimente de securitate, cele mai multe fiind fraude cu carduri şi cu credite.

“Aspectele prezentate relevă efectuarea unui control intem necorespunzător desfăşurat la nivelul instituţiei de credit în ceea ce priveşte prevenirea producerii de pierderi sau fraude, control care să conducă Ia identificarea cauzelor şi a punctelor vulnerabile în expunerea la riscurile semnificative: operaţional, de conformitate, legal şi reputational”, se mai arată într-un raport BNR.

Membru UDMR în Consiliul de Administraţie al BNR

Pe de altă parte, avertismentele specialiştilor au rămas fără ecou, poziţia BNR fiind destul de indulgentă. O explicaţie ar fi, potrivit jurnaliştilor de la gandul.ro, implicarea politică la nivelul conducerii BNR.

De menţionat este faptul că UDMR are un reprezentant în Consiliul de Administraţie al BNR. Odata cu reînnoirea mandatului de guvernator al lui Mugur Isarescu, a fost numit în Consiliul de administratie si Csaba Balint. În perioada 2008-2019, Csaba Balint a activat în cadrul OTP Bank.

Anterior, din 1998 până în 2019, reprezentantul UDMR în consiliul de administratie al BNR a fost Ágnes Nagy.

Ulterior publicării acestui articol, OTP a precizat:

Este foarte important pentru cititorii articolului să aibă cunoştinţă de faptul că toate aserţiunile prezentate în “investigaţia” jurnalistului gandul.ro trebuie interpretate în contextul în care publicaţia Gândul a fost recent chemată în instanţă pentru acţiuni denigratoare la adresa reputaţiei OTP Bank România, printr-un articol anterior din data de 18.10.2021.

Considerăm că aserţiunile din articol nu sunt întemeiate, deoarece fac referire la o serie de informaţii care nu sunt complete, pun în lumină falsă sau sunt scoase din context, dar şi lipsite de actualitate.

Pentru cititorii care doresc să obţină informaţii relevante şi de actualitate despre OTP Bank România, pot accesa cu uşurinţă Raportul Anual de activitate, la adresa https://www.otpbank.ro/ro/despre-otp-bank/despre-noi/rapoarte-anuale-otp-bank. Cine accesează acest raport va putea să-şi formeze o opinie nuanţată asupra relevanţei, greutăţii şi veridicităţii aserţiunilor din articolul Gândul.

 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite