Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Cum vor funcţiona tichetele de vacanţă pentru salariaţii din mediul privat, din 2022

0
25 Nov 2021 10:07:09
Autor: Afrodita Cicovschi

Autorităţile, dar şi reprezentanţi ai mediului privat, au promovat cu vehemenţă emiterea tichetelor de vacanţă pentru anul 2022, o astfel de măsură fiind deja anunţată de Daniel Cadariu, propus ministru al Turismului

Daniel Cadariu, ministrul propus al Economiei şi Turismului, a anunţat că tichetele de vacanţă vor fi emise din nou, în anul 2022, şi că acestea vor funcţiona atât pentru salariaţii din sectorul bugetar, cât şi pentru cei din mediul privat, acolo unde agenţii economici doresc să emită astfel de tichete, transmite Agerpres.
 

Daniel Cadariu, despre tichetele de vacanţă pentru anul 2022

 
„Tot pentru partea de turism, pentru anul 2022 vor fi emise din nou tichetele de vacanţă în valoare de 1.450 de lei pentru lucrătorii din sectorul bugetar, dar vor funcţiona şi pentru cei din mediul privat. 
 
Agenţii economici care doresc să emită aceste tichete de vacanţă vor putea deduce cheltuielile cu aceste sume. 
 
În măsura în care în perioada aceasta de aplicare a acestui program de guvernare economia va funcţiona şi încasările la buget vor fi suficient de mari, intenţionăm ca mare parte din aceste cheltuieli să le compensăm către agenţii economici de la bugetul de stat, dar asta ţine strict de mersul economiei”, a declarat Daniel Cadariu, miercuri seară, la Parlament.
 
El spune că tichetele vor fi acordate de la începutul anului 2022, iar „pentru asta ne vom lupta atunci când se va discuta Legea bugetului, să includem sumele necesare în buget”.
 
„Din păcate, prea puţini dintre agenţii economici au optat pentru achiziţionarea acestor tichete de vacanţă pentru a le oferi salariaţilor. Noi considerăm că trebuie să îi stimulăm pe cât mai mulţi să facă acest lucru, de aceea am spus că dacă mersul economiei va permite vom încerca să compensăm de la bugetul de stat aşa ceva. Există un 'dacă'", a atras el atenţia.

Întrebat dacă aplicabilitatea voucherelor de vacanţă va fi limitată la staţiunile balneo şi la agroturism, ministrul propus al Turismului a explicat: „Noi, acum, ca minister, trebuie să creăm strategii. Făcând analiza s-a constatat că anumite sectoare din domeniul turismului au rămas în urmă – staţiunile balneo şi turismul din mediul rural. Ţinta principală acolo este. Însă, în măsura în care există cerere, ele trebuie aplicate pentru toţi, pentru că după un an de activitate constaţi că la bugetul statului se întorc mult mai mulţi bani, pentru că ştim foarte bine că se pune în mişcare activitatea din domeniul turismului”.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările