Cum vrea Liviu Dragnea să reinventeze mesajul anticorupţie şi ce se ascunde în spatele discursului orientat împotriva multinaţionalelor şi a Comisiei Europene

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto INQUAM PHOTOS
Foto INQUAM PHOTOS

La Congresul PSD de duminică, Liviu Dragnea a deschis Cutia Pandorei. Din ea, a sărit noua teorie a capitalului care defineşte ce înseamnă Momentul Zero într-o ţară roasă de corupţie până la măduvă şi care trebuie să fie relaţia dintre clasa muncitoare, multinaţionale şi aleşii poporului.

Suportul ideologic al liderului PSD este cât se poate de sofisticat. El speculează la milimetru o realitate cruntă: faptul că o bună parte din populaţia acestei ţări trăieşte cu percepţia că, în România, nu mai există siguranţa zilei de mâine şi că nu mai există nicio perspectivă de a se dezvolta moral şi profesional.

Din acest motiv, nu puţini sunt cei care astăzi îşi întorc privirea spre anii ’70, în perioada de glorie a comunismului, în anii tinereţei lor. Sunt cei din generaţia care a înfăptuit Revoluţia, cei care au crezut cu sinceritate în libertate şi că locul ţării noastre este în Europa nesovietizată dar care, la 29 de ani distanţă, simt că speranţele lor s-au topit în tranziţie.

În mare, este generaţia care simte că democraţia a fost prost înţeleasă şi că adaptarea la capitalism a transformat România, dintr-o ţară curtată de Occident pe vremea lui Ceauşescu, într-o lămâie greţoasă din care s-a stors, prin privatizări care mai de care mai nereuşite, până şi industria lăsată de comunişti.

Mulţi dintre aceştia cred că dezindustrializarea ţării este rodul unor interese meschine ale străinilor care, simţind potenţialul României, au orchestrat un plan bine pus la punct de dezasamblare a economiei. Sunt oameni care se întreabă de ce trebuie să importăm mere de la alţii, când ale noastre sunt atât de gustoase? De ce nu mai suntem capabili să producem oţel, ca atunci când ne luam la trântă cu Vestul? De ce nu mai putem să producem gaz, aşa cum o făceam pe vremuri? De ce trebuie să liberalizăm preţuri, când ele trebuie să fie mici? De ce nu mai suntem capabili să facem nici măcar sârmă, sau papiote de aţă? De ce am lăsat străinii să ne închidă rafinăriile, de ce au venit austriecii să ne ia afacerile, de ce ne-am dat băncile pe nimic?!

Răspunsul la aceste întrebări le vedem în rezultatele ultimului Eurobarometru. Românii din oraşele în care, odinioară, munceau în marile combinate ale ţării, transformate ulterior într-un morman de fiare vechi după Revoluţie, aşteptau ca Uniunea Europeană să reprezinte cartea salvării. La zece ani de la aderare, ei simt frustrare pentru că nu am depăşit holul acestui club select, în ciuda unui număr nesfârşit de sacrificii. Nici ei nu au avut vreodată speranţe în clasa conducătoare, pentru că au trăit umilinţele de la finalul anilor ’80. Au sperat, în schimb, că dacă vom intra în UE, automat nu va mai exista niciun om sărac la noi în ţară. Dar nu s-a întâmplat aşa, iar UE a deschis porţile exodului. Decalajul dintre noi şi ceilalţi era atât de mare, încât copiii acestor oameni s-au dus să culeagă căpşuni la străini, să îngrijească bătrâni la străini, să trateze bolnavi în spitale străine, să înveţe elevi în şcoli străine, să inventeze tehnologie pentru ţări străine, să lupte pe front în războaie străine. Au plecat chiar şi părinţii lor, sătui să aştepte ca România să iasă din tranziţie. UE este bună, pentru că nu au alternativă.

Dar nu puţini sunt nici cei care văd în administraţia publică şi în politicieni singurii exponenţi ai corupţiei şi ai dezastrului. Ei sunt cei care trag în jos destinele României şi care pun obstacole în calea dezvoltării, inventând vicleşuguri birocratice, reînnodând vechi încrengături cu zone oculte ale statului, fabricând miliardari de carton şi cocoţându-se cu toţii mai presus de lege. Au plantat sinecuri şi incompetenţi în posturi-cheie din administraţie pentru a avea cine să semneze contracte cu dedicaţie şi, profitând de o justiţie slabă, pe care tot timpul au avut-o la cheremul lor, au diluat banul public.

Aleşii şi apropiaţii lor au emanat opulenţă şi i-au privit cu dispreţ pe cei care considerau că actele de corupţie sunt marea problemă a acestei ţări. În consecinţă, oamenii au tras concluzia că administraţia publică este lăcaşul sfânt al şpăgii iar politicienii nu îşi doresc decât ca, atunci când vor ajunge în Parlament, să-şi dea sieşi legi favorabile şi să poată să facă nişte combinaţii.   

Dilema tuturor este, de fapt, cum vor reuşi să facă în aşa fel încât să aibă siguranţa zilei de mâine? Toţi, de fapt, se simt furaţi, înşelaţi, că cineva le-a irosit tinereţea degeaba şi că, pentru a nu mai trăi într-o debandadă, trebuie să existe lege şi ordine. Este singura cale pentru a nu mai fi preocupaţi de ziua de mâine.

Pe acest suport ideologic, Liviu Dragnea a venit cu un nou mesaj anticorupţie, promovând în mentalul colectiv noi adversari: multinaţionalele, capitalul străin şi birocraţii de la Bruxelles.   

Iar Dragnea ştie cum să se folosească foarte bine de lucruri palpabile din realitate pentru a sădi această percepţie, că el este cel care poate să facă ordine.

Despre modul cum multinaţionalele îşi exportă profitul nu se discută doar în România, ci în toate marile cancelarii ale lumii. Doar că Liviu Dragnea vrea să arate că proasta colectare a veniturilor la bugetul de stat nu este vina administraţiei publice, ci este rodul maşinaţiunilor orchestrate de avocaţii multinaţionalelor care se optimizează fiscal. Or fura şi politicienii, dar multinaţionalele fură şi mai mult! Nu evazioniştii şi corupţii dizolvă visteria ţării, ci străinii care îi exploatează pe români şi nu raportează profit! De-aceea nu avem spitale, şcoli şi autostrăzi! Pentru că multinaţionalele sunt protejate iar pe noi, românii, nu ne apără nimeni! Singurii beneficiari sunt corporatiştii, produsul social al companiilor cu capital străin, care trăiesc în belşug, sub protecţie. Românii simpli mor de foame!

O fi administraţia românească ineficientă, dar administraţia de la Bruxelles este diabolică şi încâlcită! Birocraţii nu vorbesc limba românească, ci comunică în cifre şi în tabele excell. Nu au suflet de români, nu ne ştiu priorităţile, dar oamenii noştri din administraţie, or mai băga şi ei mânuţa în sac, dar măcar fac! O canalizare proastă, o stradă cu gropi, un parc în pantă, dar, barem, rămânem şi noi, românii, cu ceva! Pe când, cu străinii, nu ne alegem decât cu dosare!

Este limpede că şeful PSD şi-a articulat discursul pe teama zilei de mâine, pe anxietatea generată de o concurenţă neloială, pe frica provocată de deciziile care vin de „sus”, de la Bruxelles. Iar Dragnea lasă de înţeles că răspunsul la această frică nu poate fi decât un despot luminat care să facă ordine. În această debandadă, numai un bărbat cu genunchii puternici poate gestiona situaţia. Cum? Prin instituirea unui Moment Zero! Prin resetare, printr-o nouă Geneză, pentru că trebuie să îndrăznim să credem! În ce? Nici noi nu ştim! 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite