Cutremur pe piaţa asigurărilor: Euroins a intrat sub administrarea FGA. O altă companie, aproape de faliment

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problemele generate în ultimii ani pe piaţa asigurărilor de modul de gestiune defectuos al companiilor a declanşat un nou cutremur, care va afecta două dintre cele mai cunoscute societăţi.

UPDATE Autoritatea de Supraveghere Financiară a detaliat, într-un comunicat, rezultatele controlului periodic realizat la Societatea Euroins România Asigurare Reasigurare SA.

„Consiliul ASF a decis sancţionarea societăţii Euroins cu amendă în cuantum de 500.000 de lei. În urma controlului efectuat, au fost constatate o serie de încălcări ale Legii 132/2017 în ceea ce priveşte procedurile de soluţionare a dosarelor de daună RCA. Au fost constatate, de asemenea, deficienţe cu privire la mecanismele de control intern constituite la nivelul societăţii, precum şi nereguli referitoare la modul de constituire a rezervelor tehnice şi a calităţii datelor. Consiliul ASF a impus o serie de măsuri de natură operaţională menite să conducă la remedierea, într-un termen de maximum şase luni, a aspectelor constatate”, arată ASF.


Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis miercuri că Euroins va intra în administrarea temporară a Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

„FGA va superviza toate activităţile Euroins, va sprijini şi monitoriza aceste activităţi şi va întocmi săptămânal un raport care va fi transmis ASF. Această administrare temporară va dura 6 luni, iar dacă Euroins nu cooperează se va suspenda Consiliul de Administraţie al societăţii”, au declarat pentru „Adevărul surse apropiate discuţiilor.

Cea de-a doua companie care ar putea avea mari probleme este Certasig, faţă de care ASF ar fi cerut intrarea în faliment pentru că nu este solvabilă.

Pe 22 ianuarie 2020, ASF a aprobat numirea lui Mihai-Cristian Dăianu „în funcţia de director general la societatea Certasig - Societate de Asigurare şi Resigurare“.

La finalul anului trecut, CertAsig, companie de asigurări specializată pe segmentul corporate, a anunţat încheierea unui acord cu ABC Assevera, o societate financiară italiană, care va face o „investiţie substanţială“ în companie, potrivit informaţiilor transmise de compania de asigurări.

Euroins are cea mai mare cotă de piaţă

În prezent, Euroins are cea mai mare cotă de piaţă, cu peste 3 milioane de clienţi în primul semestru al anului trecut, potrivit ultimelor date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Euroins s-a mai aflat în dificultate în 2015, când ASF a decis deschiderea procedurii de redresare financiară.

Recent, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a amendat compania de asigurări Euroins pentru o serie de nereguli, printre care şi faptul că nu preciza în procesele verbale de constatare a daunei că păgubiţii se pot adresa oricărui service.

Consiliul ASF a decis miercuri sancţionarea Euroins România Asigurare-Reasigurare SA cu amendă în sumă de 100.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legale stipulate în Legea 132/2017 şi Norma 20/2017.

Aceste prevederi se referă la : înregistrarea cererii de despăgubire depusă la dosar; răspunsul privind solicitarea de despăgubire şi formularea ofertei;  utilizarea Procesului verbal de constatare care nu conţine menţiunea conform căreia persoana prejudiciată are dreptul să se poată adresa oricărei unităţi reparatoare auto, fără nicio restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA; utilizarea unor surse de referinţă neprevăzute în legislaţia din domeniul asigurărilor; termenul de încheiere a procesului verbal suplimentar de constatare.

De asemenea, Consiliul ASF a decis ca societatea să prezinte, în termen de 30 de zile de la data primirii deciziei, un plan de măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate. Societatea are dreptul de a contesta sancţiunea în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii Consiliului ASF.

Peste 2 milioane de clienţi sunt asiguraţi RCA la Euroins, iar firma controlează circa 30% din primele brute subscrise pe această piaţă.

Recent, Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), a acuzat Euroins că refuză să facă constatările în termenul şi cu respectarea dispoziţiilor legale, întârziind astfel efectuarea reparaţiilor, maşinile fiind astfel blocate în service pe termen exagerat de lung. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite