Dacă tot ne comparăm să ne şi analizăm…

Am aflat ieri  -  din cel mai aşteptat comunicat al momentului  –  că în trimestrul  întâi din acest an, faţă de ultimul trimestru din 2012, PIB-ul României a ieşit cu semnul  plus.

În sine, acest rezultat nu spune mare lucru. Am mai avut, în aceşti ani grei de criză economică, PIB-uri cu plus. Ca să-i relevăm importanţa celui obţinut în primul trimestru din acest an e nevoie să ne comparăm cu alţii. Şi nu cu oricine. Când scriu „cu alţii”  am de fapt în atenţie Germania, Franţa, Marea Britanie, Olanda, chiar Statele Unite ale Americii şi Japonia. Nu, n-am luat-o deloc razna!  Dar mă uit la un tablou statistic  –  fiindcă tot ieri şi Eurostatul  (Biroul Statistic European) a publicat cifrele PIB-ului  din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, dar şi din Islanda, Norvegia, Elveţia, Croaţia, Statele Unite ale Americii şi Japonia  -  şi ce văd îmi vine greu să şi cred. Datele sunt însă certe şi sunt scrise negru pe alb. Iar plusul României nu e unul oarecare, ci exprimă o valoare  ce urcă ţara noastră sus de tot, în vârful topului care cuprinde multe dintre cele mai mari puteri ale economiei globale.

E locul, aici, să invoc un dicton, inversând termenii: „Când mă compar pot fi îngăduitor cu mine, dar când mă analizez nu pot fi decât exigent”. Şi fără îndoială, în cazul de faţă, România îşi poate permite să fie îngăduitoare cu ea însăşi admirându-şi plusul recent câştigat. Fiindcă este egal cu cel al Statelor Unite şi are mai multe carate  decât plusurile înregistrate de  Belgia, Germania, Polonia, Slovacia, Marea Britanie. Mai departe se înşiră ţările intrate ori rămase în recesiune, fiindcă au  înregistrat două ori mai multe semne minus  unul după altul, între care Cehia, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Cipru, Olanda, Finlanda, cărora le-ar putea fi adăugată Austria cu un semn minus lângă un 0,0 la sută. Să socotim aşadar:

1) România nu este în recesiune şi nici nu este ameninţată de recesiune într-un continent deasupra căruia norii căderii economice sunt tot mai mulţi şi mai grei;

2) creşterea PIB-ului cu O,5 la sută în trimestrul întâi din 2013, faţă de trimestrul al patrulea din 2012, are un puternic stâlp de susţinere  în plusul de PIB de 1,3 la sută  obţinut  în trimestrul întâi din acest an faţă de trimestrul întâi din anul trecut, în timp ce mediile generale sunt negative – minus  1 la nivelul Zonei Euro şi minus 0,7 în întreaga Uniune Europeană; 

3) ne apropiem tot mai mult de posibilitatea  ca PIB-ul anului 2013 să depăşească prognozele şi să se apropie de 1,9 la sută ori chiar de 2 la sută; 

4) în condiţiile date, corelând aceste rezultate cu tendinţa de consolidare a dezinflaţiei şi de scădere a şomajului, iar mai departe cu echilibrul cursului de schimb, ne putem permite chiar să sperăm să vedem România ieşind din criză înaintea multor altor ţări de pe planetă.

Să ne bucurăm însă cu măsură!  Ar fi culmea să ne-o luăm în cap  şi să ne închipuim un fel de lider  în economia globală. Pentru că tot ceea ce relevă comparaţiile de mai înainte, bazate pe  date acumulate de Eurostat, se referă la un fragment de timp mult prea scurt – trimestrul întâi din acest an. Cele mai multe dintre aceste ţări au agoniseli de competitivitate, de performanţe economice, în ultimă instanţă de bunăstare  ce determină menţinerea noastră, în topul Uniunii Europene, pe locul 26 din 27 de ţări în ceea ce priveşte PIB-ul pe locuitor şi, mai cu seamă, puterea de cumpărare pe locuitor. Aşa că, aducând comparaţia pe acest din urmă plan, nu mai avem nici un motiv să fim îngăduitori cu noi înşine. Dimpotrivă, găsim aici un motiv temeinic să forţăm cât de mult putem  o analiză exigentă, care să completeze comparaţiile cu lumea de azi. Pornind de la un adevăr  pe care prea puţini sunt dispuşi să-l recunoască: acela că locul 26, în ierarhia puterilor economice din Uniunea Europeană, este o mare nedreptate pe care o îndurăm. O nedreptate pe care ne-am făcut-o singuri. Şi pe care numai noi o putem îndrepta.                                                   

Câteva premise le găsim chiar în analiza factorilor  ce fac să fie sustenabil PIB-ul din trimestrul  întâi. Dacă creşterea de PIB din 2012, de o,7 la sută, s-a bazat în exclusivitate pe servicii şi pe impozitele pe produs – cu deosebire TVA şi accize – vedem acum o deplasare  a pârghiilor de creştere către producţia de bunuri fizice. Sporul de 5,7 la sută al producţiei industriale este dovada cea mai  sigură.  Iar faptul că industria prelucrătoare, cea care asigură 90 la sută dintre exporturile României, a urcat cu 6,1 la sută  vine să întărească  această judecată. Căruia i se adaugă  cifra de afaceri pentru serviciile de piaţă prestate întreprinderilor, în creştere cu 9,1 la sută, cu un bonus calitativ – plusul de 15,8 la sută la serviciile informatice şi tehnologia informaţiilor. Un start bun, ce ar putea fi continuat pe multe alte planuri.