Dăianu: Înfiinţarea Fondului Român de Investiţii este o greşeală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înfiinţarea Fondului Naţional de Investiţii este o mare greaşeală, întrucât reduce cash flow-ul bugetului public, a declarat astăzi economistul Daniel Dăianu, fost ministru al Finanţelor.

"Am văzut o idee legată de Fondului Naţional de Investiţii. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Constituirea unui astfel de fond pe baza participaţiilor minoritare ale Guvernului înseamnă să iei cash flow-ul de la bugetul public. Fondul de investiţii al României pe care nu ştim să îl utilizăm sunt fondurile europene", a spus Dăianu la conferinţa "Privind spre viitor: România şi strategia Europa 2020".

El a explicat că, dacă România ar reuşi să absoarbă 60-70% din fondurile structurale de la UE, banii ar reprezenta 3-4% din PIB.

Guvernul are în plan înfiinţarea unui fond de investiţii care va fi constituit din acţiunile minoritare ale statului la companii. Pentru alimentarea acestui fond de investiţii, Guvernul va vinde pe bursă acţiuni suplimentare la companii listate, precum Petrom şi Transelectrica. Vor fi listate noi companii, precum Romgaz, iar pachetele minoritare de acţiuni deţinute de stat la companiile privatizate cu Enel şi E.ON vor fi vândute acestora.

Suma astfel obţinută ar putea depăşi un miliard de euro. Banii vor fi utilizaţi exclusiv în proiecte de infrastructură.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite