Dan Şova, la Adevărul Live: „Instituţional, stăm mai bine decât Germania la căi ferate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Instituţional, România stă mai bine decât Germania în privinţa căilor ferate, însă în ţara noastră companiile feroviare sunt pe pierderi şi sunt susţinute cu bani de la buget, astfel că atât CFR Marfă, cât şi CFR Călători ar trebui privatizate, a declarat, la Adevărul Live, Dan Şova, ministrul Transporturilor.

El a precizat că la nivelul Comisiei Europene se ia în considerare spargerea căilor ferate în părţi care să gestioneze infrastructura, marfa şi călătorii, iar România a efectuat deja o astfel de operaţiune atunci când preşedintele Traian Băsescu a fost ministru al Transporturilor, sub un program cu Banca Mondială. Numai că statele puternice din Vest, precum Germania, Franţa şi Marea Britanie se opun acestei divizări, preferând să menţină o serie de „mamuţi“. El a dat exemplu Germania, unde privaţii au o cotă de piaţă de doar 5%.

Pe de altă parte, colosul german Deutsche Bahn este o companie listată la bursă, având venituri anuale de 39 de miliarde de euro şi un profit net de 2,7 miliarde de euro. Nu acelaşi lucru se poate spune despre companiile feroviare ale statului, acestea primind toate subvenţii de la buget.

El a precizat că este un susţinător al privatizării CFR Marfă şi CFR Călători deoarece statul nu colectează dividende de la acestea, din cauză că sunt pe pierdere, ba chiar mai şi primesc subvenţii de la stat. 

Pe de altă parte, Şova a mai precizat că Marea Britanie a privatizat căile ferate şi a ajuns ca statul să le răscumpere după 15 ani, după ce au intrat în faliment. În privinţa CFR Infrastructură, ministrul a afirmat că aceasta nu se poate privatiza, deoarece administrează domeniul public, care este inalienabil. Soluţia ar fi, astfel, doar un management performant.

Mai puteţi citi: 

Ponta către Şova, privind Autostrada Comarnic-Braşov: „Sper ca în aprilie să ne urcăm pe excavator, pe buldozer, pe ce-o fi, numai să-i dăm drumul odată“. Premierul Victor Ponta i-a transmis ministrului delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova, că, în aprilie, trebuie „să se urce pe excavator sau pe buldozer“ pentru a începe lucrările la Autostrada Comarnic-Braşov, precizând că mâine se va întâlni cu constructorii care au câştigat licitaţia, Consorţiul Vinci- Strabag-Aktor.

Dan Şova, ministrul pentru Proiecte de Infrastructură, la Adevărul Live: la autostrada Comarnic-Braşov se vor plăti 3 euro/100 km. Se dau şi bani de la buget. USL a inaugurat 230 de kilometri de autostradă din mai 2012 până acum şi a licitat în acest an 205 kilometri, cel mai mult din istoria CNADNR, a declarat, la Adevărul Live, Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii străine.

Asocierea Vinci-Strabag-Aktor va construi în concesiune Autostrada Comarnic-Braşov pentru 1,2 miliarde de euro. Asocierea Vinci-Strabag-Aktor a câştigat licitaţia pentru realizarea în concesiune a tronsonului de Autostradă Comarnic – Braşov. Tronsonul va avea 58 de kilometri şi va costa în jur de 1,2 miliarde de euro. Aceasta este prima autostradă românească făcută în concesiune şi pe care constructorul va pune taxă.

Consorţiile Vinci-Strabag-Aktor şi Impregilo-Salini s-au înscris pentru autostrada Comarnic-Braşov. Chinezii şi românii s-au retras. Consorţiile Vinci (Franţa) - Strabag (Austria) - Aktor (Grecia) şi Impregilo - Salini, din Italia, au depus luni ofertele finale pentru construcţia autostrăzii Comarnic - Braşov, în vreme ce compania UMB Spedition a renunţat să mai depună oferta, a anunţat Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine.

Autostrada Comarnic-Braşov, ziua ofertelor. Statul aşteaptă să primească astăzi ofertele pentru construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov, astfel încât până la sfârşitul anului să se finalizeze evaluarea şi să se semneze contractul.

Construirea Autostrăzii Braşov-Comarnic începe în martie. Anul viitor începe şi construirea Autostrăzii Sibiu-Braşov, iar în 2015 demarează Sibiu-Piteşti. Anunţul a fost făcut de ministrul Marilor Proiecte, Dan Şova, la emisiunea „După 20 de ani“ de la ProTV. Şoseaua va costa 1,3 miliarde de euro, iar constructorul va fi desemnat în luna decembrie.

Cum a făcut-o ministerul Transporturilor pilot în Portul Constanţa pe nevasta unui poliţist, respinsă de Administraţia PortuluiO firmă de pilotaj naval, care a primit în mod dubios autorizaţie de operare în Portul Constanţa, este deţinută de soţia unui comisar-şef din Poliţia Transporturi, de la Serviciul de Investigare a Fraudelor, ce are în atribuţii chiar activitatea economică din port.

Europarlamentarul Sebastian Bodu îi cere premierului Victor Ponta să nu dea Portul Constanţa lui Radu MazăreSebastian Bodu spune că, dacă Radu Mazăre ar pune mâna pe Portul Constanţa, ar distruge comunitatea portuară şi îşi va impune propriile firme şi asfel va frâna dezvoltarea României.

PDL Constanţa: „Acum Mazăre are liber să pună mâna pe Portul Constanţa“„Ieşirea liberalilor de la guvernare lasă drum liber PSD-ului în a-i înfăptui visul lui Radu Mazăre: să pună mâna pe Portul Constanţa“, este convingerea celor de la PDL Constanţa.

Directorul APC „a renunţat“ la toate funcţiile deţinute. „Cacealma“ - spun greviştiiAurelian Andrei Popa, directorul general al Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa (APMC), a transmis ministrului Transporturilor o adresă prin care anunţa că renunţă la toate funcţiile deţinute în cadrul instituţiei.

Cum au reuşit administraţia Mazăre şi Ministerul Transporturilor să scadă profitul Portului Constanţa, impunând un management privatAdministraţia Porturilor Maritime Constanţa are un profit din ce în ce mai mic, de la an la an, în ciuda managementului privat impus de Mazăre. Echipa de conducere spune însă că ultima lună a lui 2013 va răsturna statisticile.

Portul Constanţa, la un pas de preluarea totală de către oamenii lui Radu Mazăre. Portuarii au transmis un memoriu Ministerului TransporturilorOrganizaţia patronală "Operatorul Portuar" şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare au transmis un memoriu prin care semnalează problemele grave din Portul Constanţa şi solicită abordarea directă a deficienţelor constatate în actul de administrare a companiei. Între timp, oficialii de la Palatul Victoria se pregătesc să-l cadorisească pe primarul Radu Mazăre cu un pachet semnificativ de acţiuni la Portul Constanţa.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite