Dăncilă, despre creşterea economică de 5%: Cei care au spus că Guvernul nu merge într-o direcţie bună sunt contrazişi de cifre

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri, după anunţul INS privind creşterea economică de 5% a României, în primul trimestru, că toţi cei care au spus că Guvernul nu merge într-o direcţie bună sunt contrazişi de aceste cifre.

„Ceea ce a reliefat Institutul Naţional de Statistică astăzi, respectiv o creştere economică de 5% în primul trimestru al anului 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată (...) că toţi cei care au spus că Guvernul nu merge într-o direcţie bună, că este un eşec al guvernării, sunt contrazişi de aceste cifre care arată că, într-adevăr avem creşterea economică”, a declarat, miercuri, la Ploieşti, premierul Viorica Dăncilă.

Potrivit acesteia, „acest lucru dă încredere investitorilor să vină în România”.

„Cred că această abordare în care spunem întotdeauna că guvernarea merge într-o direcţie greşită, cu toate că cifrele demonstrează altceva, nu face bine României, pentru că noi avem nevoie de predictibilitate, stabilitate şi avem, mai mult decât atât, nevoie de încrederea investitorilor să vină să investească în România”, a mai afirmat premierul.

Economia românească a crescut în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 5%, serie brută, arată primele estimări publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Guvernul mizează în acest an pe o creştere economică de 5,5%.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite