Darius Vâlcov, acuzat că şi-a plagiat teza de doctorat. Cum se disculpă acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darius Valcov Inquam Photos

Darius Vâlcov, consilier de stat în aparatul de lucru al premierului Viorica Dăncilă, este acuzat că a plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat pe care a susţinut-o în 2008 la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori (FFABBV) din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti. Reacţia sa n-a întârziat să apară.

„Dumnezeul politicilor economice, eminenţa cenuşie din spatele programului de guvernare, a legii bugetului şi, în general, a tuturor deciziilor cu impact economic luate de actualul guvern, Darius Vâlcov, şi-a plagiat teza de doctorat în economie, susţinută la ASE.

Mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea şi umbra premierului Viorica Dăncilă a avut nevoie de şapte ani să îşi termine studiile doctorale şi să susţină teza de doctorat, iar în final a livrat o lucrare plagiată.

Eu am avut nevoie de şapte zile să descopăr sursele de unde a plagiat, pentru că niciuna dintre cărţile copiate nu se găseşte online, ba unele nu sunt nici măcar citate în bibliografie, iar în final livrez un text autentic 100%”, scrie Emilia Şercan pe pagina sa de Facebook

„După analizarea lucrării, putem prezenta dovezi de plagiat pentru mai bine de 100 dintre cele 212 de pagini ale tezei. Sursele originale pe care le-am identificat sunt exclusiv cărţi de economie, care nu sunt disponibile online”, susţine Emilia Şercan într-un articol publicat în Pressone.

Ulterior, Darius Vâlcov a scris pe pagina sa de Facebook: „Pentru că nu era suficientă decredibilizarea mea, cu invenţii privind lingouri şi bani ascunşi prin cimitire, mai nou, o parte din cei 19.000 de angajaţi ai SRI (am inclus aici şi acoperiţii), cataloghează teza mea de doctorat drept una parţial plagiată. Răspunsul meu este simplu: EXCLUS!”.

 Emilia Şercan a scris luni că în bibliografia tezei sale de la ASE sunt menţionate patru articole pe care le-a semnat împreună cu Cristian Florin Ciurlău – actualmente conferenţiar universitar la Facultatea de Finanţe, Bănci şi Contabilitate a Universităţii "Dimitrie Cantemir".

Redăm câteva fragmente din articolul semnat de Emilia Şercan. 

„După ce Vâlcov a devenit, în 2014, ministru de Finanţe, Ciurlău a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Loteria Română.

Ulterior, în noiembrie 2017, Ciurlău a căpătat o nouă sinecură: membru în Consiliul de Programare Economică, entitate care face parte din Comisia Naţională de Prognoză.

Principala atribuţie a Consiliului de Programare Economică este să urmărească îndeplinirea programului de guvernare. Totuşi, acest Consiliu s-a întrunit până acum doar de trei ori, o dată în 2017 şi de două ori în primul semestru din 2018.

Deşi a fost susţinută în 2008, majoritatea lucrărilor indicate la final sunt apărute în anii '70, '80 sau '90. 212 pagini are teza de doctorat a lui Darius Vâlcov, fără bibliografie.

Cele mai recente trei lucrări identificate în teza lui Vâlcov sunt o carte din 2005, una din 2006 şi un articol semnat chiar de el, publicat în 2007 în revista "Gestiunea şi contabilitate firmei".

Aşa cum spuneam la început, teza lui Vâlcov se intitulează "Perfecţionarea managementului financiar al întreprinderii în perspectiva aderării României la Uniunea Europeană".

Pentru partea care ar trebui să acopere aderarea, în bibliografia indicată la final există doar două lucrări.

În lista lucrărilor presupus a fi citate există patru articole despre care se spune că ar fi semnate chiar de autor.

Dintre acestea, doar unul a fost publicat efectiv, cel din anul 2007. În dreptul celorlalte trei există menţiunea "în curs de apariţie", însă nu şi revista şi numărul în care ar fi trebuit să apară acele texte, aşa cum se procedează în cazul lucrărilor nepublicate, dar citate.

Cele trei articole "în curs de apariţie" sunt semnate împreună cu conferenţiarul Cristian Florin Ciurlău. Acesta locuieşte la Craiova şi este un apropiat al lui Vâlcov.

Teza de doctorat are şapte capitole, dintre care primele şase cuprind strict aspecte teoretice.

Lucrarea nu are o parte de metodologie, iar presupusa cercetare este un studiu de caz de 7 pagini, în care este prezentat un profil al companiei TMK Artrom SA din Slatina. Aceasta fabrică ţevi de oţel fără sudură şi face parte din grupul TMK, al doilea producător mondial de ţevi.

Lucrările din care Vâlcov a plagiat cele mai multe pagini nu sunt menţionate în bibliografie”.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite