Datoria României va creşte anul acesta la peste 40% din PIB

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datoria guvernamentală a României va trece anul acesta de 40% din produsul intern brut, în urma efectelor pandemiei, arată Programul de Convergenţă 2020, publicat de Ministerul Finanţelor Publice.

Datoria guvernamentală, conform metodologiei UE, s-a situat la sfârşitul anului 2019 la 35,2% din PIB, net inferior plafonului de 60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht. Din total datorie guvernamentală, datoria internă a reprezentat 18,9% din PIB, iar datoria externă a fost de 16,3% din PIB.

În condiţiile în care se estimează o contracţie a economiei de circa -1,9%, o depreciere a monedei naţionale faţă de euro, principala valută în care este denominată datoria publică şi un deficit calculat conform metodologiei UE de peste 3% din PIB, ca urmare a efectelor generate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, Guvernul estimează că ponderea datoriei guvernamentale brute conform metodologiei UE va fi de 40,9% din PIB la sfârşitul anului 2020. Dacă se au în vedere activele financiare lichide, nivelul datoriei guvernamentale nete (reprezentând datoria guvernamentală brută minus activele financiare lichide) este estimat la 35,2% din PIB la sfârşitul anului 2020.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite