De ce securitatea energetică a Europei de Est ar trebui dezbătută la Summit-ul de la Sibiu, ce joc cameleonic fac ruşii şi  moştenirea Summit-ului NATO din 2008

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
iohannis

În 2008, NATO era mandatată la summit-ul de la Bucureşti să aibă un rol clar în domeniul securităţii energetice. Azi, la 11 ani de la acel moment simbolic, securitatea energetică a Europei de Est este pusă din nou la grea încercare. Ar trebui ca la Sibiu, Comisia Europeană să primească un mandat ferm pentru a găsi o rezolvare rapidă în negocierile dintre Naftogaz şi Gazprom, pentru a evita o potenţială criză în aprovizionarea cu gaze naturale?

Neînţelegerile dintre ucraineni şi ruşi, de la începutul anului 2006, provocau în Uniunea Europeană prima mare criză a importurilor de gaze naturale. Printre cele mai afectate state, la acea vreme, a fost şi România, care s-a chinuit să compenseze un deficit de aprovizionare de vreo 20% din necesarul de gaze naturale de care avea nevoie pentru a-şi acoperi nevoile de consum. Au trecut 13 ani de la acel moment, dar ne învârtim într-un cerc vicios. La finalul acestui an, contractul de tranzit al gazelor naturale încheiat între Naftogaz şi Gazprom va expira iar între cele două părţi pare să nu se întrevadă, deocamdată, un consens.  

De ce securitatea energetică a devenit unul dintre obiectivele NATO

În 2008, la Bucureşti, la doi ani după Summit-ul de la Riga, Organizaţia Nord-Atlantică era susţinută de statele membre pentru a-şi introduce pe agendă o implicare concretă în domeniul securităţii energetice. Un raport discutat în cadrul reuniunii din capitala Letoniei arăta că între securitatea statelor membre şi siguranţa aprovizionării cu energie există o legătură intrinsecă.

Întrucât două treimi din membrii alianţei sunt ţări din Uniunea Europeană care găzduiesc baze, trupe, echipamente şi tehnică militară NATO, organizaţia şi-a asumat să pună în comun schimbul de informaţii, să proiecteze stabilitate, să promoveze cooperarea internaţională şi regională şi să sprijine protecţia infrastructurii energetice critice.

Numai că securitatea energetică înseamnă mai mult de atât. Înseamnă diversificarea surselor de aprovizionare, constituirea de rezerve strategice, integrarea pieţelor de energie şi un transfer consistent de informaţie. În consecinţă, NATO nu a putut să-şi asume decât ultimul rol, întrucât primele trei obiective depindeau de politicile puse în practică de fiecare stat în parte. Iar Uniunea Europeană a aşteptat până la anexarea Crimeii ca să facă nişte paşi concreţi.

Deşi s-a angajat să fie un furnizor de securitate la nivel global, atunci când a venit vorba despre energie, NATO a avut o marjă îngustă de acţiune în Uniunea Europeană, deoarece a fost prinsă între interesele naţionale divergente ale statelor membre, dorinţa instituţiilor UE de a vorbi cu o voce comună pe probleme de politică externă şi dependenţa energetică a Uniunii faţă de Rusia.

După anexarea Crimeei, Anders Fogh Rasmussen, fostul secretar general al NATO, avea să spună în anul 2014 că „trebuie să facem din diversificarea energiei o prioritate transatlantică strategică şi să reducem dependenţa Europei de energia rusească“. Obiectivele se schimbau, pentru prima dată, radical şi puneau accent pe diminuarea importurilor ruseşti de energie.

Securitatea energetică în tranziţia de la cărbune la energie curată

Europa a reacţionat după incursiunea militară a Rusiei în Ucraina şi a avansat, în anul 2014, conceptul de uniune energetică. Dar, mai ales după Acordul de la Paris semnat în anul 20015, diversificarea surselor de energie şi, în special, a importurilor de gaze naturale, a fost pusă, treptat, într-un context mai extins care priveşte, acum, provocările care apar în tranziţia de la combustibili fosili la surse de energie curată.

Atingerea ţintelor de decarbonare până în 2030, diminuarea ponderii cărbunelui în mixul de producţie a energiei electrice, noile tehnologii şi însănătoşirea economică din ultimii ani au generat o creştere a consumului de gaze naturale şi a energiei regenerabile.

Pe de-o parte, pe măsură ce vrea să fie mai „verde“, Uniunea Europeană tinde să devină din ce în ce mai dependentă de China. Cele mai importante materii prime care stau la baza energiei curate se află în China, care domină producţia de grafit natural şi de siliciu metalic, şi-a crescut controlul în producţia de cobalt şi deţine majoritatea capacităţilor de rafinare a litiului din lume!

Pe de altă parte, de la anexarea Crimeii, Uniunea Europeană şi-a crescut expunerea pe importurile de gaze naturale din Rusia. Pe fondul diminuării producţiei interne şi pe o creştere a consumului, importurile de gaze ruseşti au ajuns, la finalul lui 2018, la 200 de miliarde de metri cubi! În plus, Gazprom a învăţat lecţia servită de la Bruxelles şi a ştiut să interpreteze într-o anumită cheie discursul Comisiei legat de decarbonare şi de înlocuire a industriei bazată pe cărbune cu una bazată pe electricitate produsă din surse nepoluante.

Aşa că Rusia a devenit un susţinător serios al tranziţiei energetice şi s-a aliat eforturilor Uniunii Europene în acest sens, gândindu-se că poate furniza combustibilul de tranziţie al următoarelor decenii, în condiţiile în care Rusia deţine 30% din totalul rezervelor de gaze naturale la nivel mondial.

Ce nu ar trebui să se piardă din vedere la summit-ul de la Sibiu

La finalul acestui an, Estul Europei va fi pus la grea încercare dacă nu va exista un consens între Gazprom şi Naftogaz pentru prelungirea acordului de tranzit de gaze naturale.

Chiar dacă Uniunea Europeană a finalizat Directiva Gazului şi Pachetul Energie Curată pentru Toţi Europenii, unele ţări membre, printre care şi România, încă mai trebuie să depună eforturi pentru a se interconecta la nivel regional şi pentru a-şi diversifica sursele de importuri cu gaze naturale.

Dependenţa Uniunii Europene de importurile de gaze naturale este în continuă creştere. - Document: Europe in May 2019 Preparing for a more united, stronger and more democratic Union in an increasingly uncertain world -

Într-un material elaborat recent de Comisia Europeană în perspectiva summit-ului de la Sibiu, agenda strategică a Uniunii ar trebui să urmărească diversificarea furnizării de gaze naturale pentru ca niciun stat membru să nu fie dependent de o singură sursă de import. Pe de altă parte, un proiect precum Nord Stream 2 nu va face decât să conecteze Rusia de centrul de putere al Europei şi să lase Estul atârnând de voia sorţii.

Tot la Sibiu, liderii europeni vor conveni asupra a 10 angajamente care să contribuie la consolidarea unei Uniuni Europene şi mai strânse. Unul dintre ele spune că „vom apăra o singură Europă - de la est la vest, de la nord la sud, pentru că nu există loc pentru diviziuni care sa acţioneze împotriva interesului nostru colectiv“.

În ceea ce priveşte securitatea energetică, acest lucru ar trebui să presupună că toate statele membre ar trebui să-şi onoreze finalizarea proiectelor de infrastructură de interes comun în termenul limită convenit cu Uniunea Europeană iar cei care au promovat Uniunea Energetică ar trebui să-şi reamintească faptul că acest proiect a însemnat completarea, practic, a obiectivelor NATO trasate în anul 2008 la Summit-ul de la Bucureşti.

O Uniune care să funcţioneze sub semnul coeziunii n-are nici măcar o şansă ca să supravieţuiască fără o securitate energetică pusă la punct şi care să corespundă atât unei tranziţii juste la energii curate dar şi unei diminuări a gradului de dependenţă de gazul rusesc.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite