Decalajul dintre importuri şi exporturi a crescut în primele patru luni cu peste 70 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În aprilie au scăzut şi importurile, şi exporturile
În aprilie au scăzut şi importurile, şi exporturile

În primele patru luni ale acestui an, deficitul comercial – decalajul dintre importuri şi exporturi – a fost de 1,75 miliarde de euro, mai mare cu 71,4 milioane de euro decât cel înregistrat în perioada ianuarie-aprilie 2013, arată datele INS.

Exporturile realizate în intervalul analizat au fost de 76,1 miliarde de lei, cu 10,6% mai mari faţă de primele trei luni ale anului trecut, iar importurile au fost de 83,9 miliarde de lei, în creştere cu 10,2%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

În euro, exporturile au urcat cu 8,1%, la 16,9 miliarde de euro, iar importurile au avansat cu 7,7%, la 18,68 miliarde de euro.

Excedent comercial cu ţările din afara UE

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri (intra UE28) în perioada ianuarie-aprilie a fost de 12 miliarde de euro) la expedieri şi de 14 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 71% din total exporturi şi 75,3% din total importuri.

Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri (extra UE28) s-a situat la 4,9 miliarde de euro la exporturi şi la 4,6 miliarde de euro la importuri, reprezentând 29% din total exporturi şi 24,7% din total importuri.

România a realizat, astfel, un excedent comercial (exporturi mai mari decât importurile) de aproximativ 300 de milioane de euro cu ţările din afara UE.

În perioada analizată, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (43,4% la export şi 35% la import) şi alte produse manufacturate (32,5% la export şi respectiv 30,1% la import).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite