Deputaţii vor să ştie câtă energie electrică şi termică foloseşte Casa Poporului. Cât vor plăti pentru găsirea soluţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera Deputaţilor a publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), un anunţ prin care vor să atribuie un contract pentru realizarea auditului energetic al Palatului Parlamentului, analiză care va identifica soluţii de reducere a cheltuielilor bugetare.

"Auditul energetic complex al imobilului Palatul Parlamentului se va realiza la o clădire având peste 350.000 de mp un volum de încălzit/răcit de peste 2.800.000 mc, peste 1000 de camere cu regimuri de înălţime diverse, terase circulabile cu luminatoare, punct termic propriu, staţie de hidrofor, puncte de alimentare de energie electrică, centrale de ventilatie şi centrala de frig ale căror caracteristici sunt descrise în caietul de sarcini/documentaţia tehnică", se arată în anunţul publicat de Camera Deputaţilor în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Potrivit acestuia, valoarea contractului este de 1,19 milioane lei, durata auditului urmând să fie realizată în 30 de luni.

Studiul are ca scop identificarea unor soluţii de reducere a cheltuielilor bugetare aferente Palatului, a doua cea mai mare clădire din lume ca suprafaţă după Pentagon.

Consultantul va trebui să identifice, printre altele, oportunitatea achiziţionării de echipamente noi sau a implementării unor soluţii tehnice în vederea scăderii costurilor energetice.

La licitaţia deschisă au depus deja oferte patru asocieri, la care participă nouă firme şi companii, scrie economica.net.  Printre ofertanţi se numără asocierea dintre compania Power & Lighting Tehborob, din Bucureşti, lider al asocierii, şi UTI Facility Management, parte a grupului UTI controlat de Tiberiu Urdăreanu.

O altă asociere este cea condusă de Electric Company SRL din judeţul Dâmboviţa, din care mai fac parte Coproform SRL, din Vâlcea, Intergroup Engineering SRL şi Top Consult Proiect SRL, din Bucureşti. 

La licitaţie mai participă şi asocierea dintre Rheinbrucke SRL, lider de asociere, şi Stareto SRL, din Timişoara.

Singura companie care s-a înscris pe cont propriu la licitaţie, fără a coopta vreo altă societate comercială într-o asociere, este Servelect, din Cluj-Napoca. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite