VIDEO FOTO Desant al Fiscului în angrouri: în cadrul Operaţiunii „Cristal“, inspectorii vor controla la sânge activităţile din depozite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, Direcţia Antifraudă Fiscală a demarat prima etapă a unei ample operaţiuni de control şi monitorizare a firmelor care îşi desfăşoară activitatea în toate centrele engros din România - Operaţiunea "Cristal", se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

„În fiecare zi, până pe 25 decembrie 2015, atât în cadrul controalelor operative, cât şi al verificărilor documentare şi al întâlnirilor cu reprezentanţii firmelor depistate cu nereguli în timpul controalelor, inspectorii antifraudă din toată ţara vor verifica în detaliu activitatea economică şi traficul de mărfuri din toate complexurile comerciale“, precizează ANAF.

Echipele de copntrol se vor schimba între ele

Echipa de conducere a operaţiunii va stabili atât zilele în care formaţiunile mobile ale Direcţiei Antifraudă vor monitoriza 24 de ore din 24 intrările şi ieşirile de marfă, cât şi altgoritmul de schimbare a componenţei echipelor de control.

„Subliniem faptul că, pentru cei care vor fi găsiţi cu nereguli în timpul verificărilor operative, va demara controlul amănunţit al activităţii desfăşurate până în prezent“, mai arată ANAF.

60 de complexuri, sub lupă

În cadrul operaţiunii sunt vizate 60 de engros-uri, iar astăzi, la ora 09.30, cca 600 de inspectori antifraudă au demarat simultan controalele în primele complexuri engros, respectiv în:

  Inspectorii vor merge şi în haine civile

Pentru pregătirea acestei operaţiuni, inspectorii antifraudă au efectuat în ultima jumătate de an acţiuni de documentare care au constat în principal în:
- crearea unei fişe documentare pentru fiecare centru engros din ţară
- deplasări la faţa locului, în haine civile, pentru culegerea informaţiilor direct de pe teren
- efectuarea analizei finale de risc a firmelor care activează în cadrul engros-urilor.

Operaţiunea va fi reluată în 2016

ANAF menţionează că Operaţiunea "Cristal" va fi reluată la începutul anului 2016, avându-se în vedere rezultatele rapoartelor de evaluare ale primei etape, care se va încheia în 25.12.2015.

Scopul strategiei de combatere a evaziunii din zona comerţului cu ridicata (engros-uri) este de a elimina firmele evazioniste din aceste centre engros şi de a bloca, cu ajutorul noii proceduri de înregistrare în scop de TVA, accesul acestora şi a persoanelor implicate în circuitul economic.

Diaconu: „Vor mai rămâne doar contribuabilii oneşti“

"La sfârşitul acestei operaţiuni, singurii care vor mai desfăşura activităţi economice în engros-urile din întreaga ţară vor fi doar contribuabilii oneşti.
Iar cei care se gândesc că vor înfiinţa alte firme prin interpuşi care nu au cazier fiscal, pentru a obţine codul de TVA, trebuie să înţeleagă că aceasta nu este o operaţiune singulară, ci doar primul pas din strategia de combatere definitivă a evaziunii fiscale din engros-uri.
Vom verifica aceste centre comerciale fără întrerupere, până când se va elibera bon fiscal şi pentru un şurub", afirmă Gelu Ştefan Diaconu, preşedinte ANAF.

Desant al Fiscului în angrouri: în cadrul Operaţiunii „Cristal“, inspectorii vor controla la sânge activităţile din depozitele de comerţ cu ridicata

Şi importurile vor fi controlate

„Precizăm că această operaţiune se va desfăşura concomitent cu acţiunea de supraveghere continuă a importurilor de bunuri având ca destinaţie aceste depozite engros.
Totodată, achiziţiile intracomunitare vor fi monitorizate cu o structură nouă, specializată, a Direcţiei Antifraudă (structura Trafic Control) căreia ii vor fi alocate 200 de posturi în plus din cele 1.000 de posturi alocate suplimentar de Guvern pentru ANAF“, se mai arată în comunicatul instituţiei.

Pe parcursul controalelor operative, inspectorii antifraudă vor beneficia de suportul Brigăzii de intervenţie rapidă din cadrul Jandarmeriei Române.

image

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite