Dezastrul fondurilor europene

Deşi am trecut de mijlocul celui de-al cincilea an al actualei perioade de programare, România nu a reuşit sa absoarbă decât aproximativ 13% din alocarea sa financiară (+6% pre-finanţare plătită automat). Dacă excludem fondurile alocate Programului Naţional de Dezvoltare Rurală prin Politica agricolă comună, absorbţia reală a fondurilor structurale şi de investiţii coboară la 5,8%, una din cele mai mici din Europa.

Tabelul de mai jos prezintă situaţia catastrofala a ratelor de absorbţie efectiva (plăţi interimare) pana la data de 10.07.2018. Probabil ca programul de guvernare prevede ca banii europeni pentru dezvoltare, educaţie, ocuparea forţei de munca sa nu fie folosiţi...

Sursa: cohesiondata.ec.europa.eu

La fel de îngrijorător stau lucrurile şi pentru perioada de după 2021.

Deşi la prima vedere, pare ca România se numără printre ţările avantajate de noile propuneri ale Comisiei pentru politica de coeziune post-2021 (fondurile europene pentru coeziune puse la dispoziţia României cresc în termeni reali cu aproximativ 2 miliarde de euro faţă de perioada actuala şi în termeni nominali cu 6 miliarde de euro), o analiză mai atentă ne duce la concluzia că acei bani vor fi din ce în ce mai greu de atins. Trebuie înţeles, de asemenea, că România primeşte acest „cadou“ în primul rând pentru că economia sa rămâne una din cele mai puţin performante din Europa, alături de ţări precum Grecia sau Bulgaria. Ţările baltice sau cele membre ale grupului Vişegrad, care au beneficiat de creşteri economice impresionante şi sustenabile în ultima perioada îşi vad alocaţiile reduse.

Astfel, deşi vom avea acces la 31 de miliarde de euro pentru coeziune, la care se vor adăuga şi fondurile pentru agricultură regulile de alocare a acestor fonduri vor fi extrem de dure din dorinţa UE de a nu mai finanţa guvernări incompetente sau cu tendinţe iliberale.

Iată câteva dintre noile condiţii puse de Comisia Europeană pentru a avea acces la fondurile structurale după 2020:

• Respectarea statului de drept: o condiţie strictă legată de independenta justiţiei şi de păstrarea valorilor europene legate de statul de drept a fost introdusă ca răspuns direct la comportamentul mai multor guvernări din Europa, printre care şi cea actuală de la Bucureşti.  
• Condiţionalităţile aplicate permanent: condiţii stricte legate de un cadru legislativ şi strategic stabil şi de o capacitate administrativă adecvată pentru gestionarea fondurilor europene. Dacă până acum era important ca aceste condiţii să fie respectate doar la începutul perioadei bugetare de 7 ani, din 2021 evaluarea lor se va face în mod continuu şi orice nerespectare va duce la suspendarea plăţilor.  
• Respectarea echilibrelor macro-economice: condiţiile legate de buna gestiune a echilibrului bugetar şi a datoriei publice au devenit mai stringente.  
• Perioada de absorbţie redusă: banii europeni se vor putea cheltui într-o perioada mai scurtă cu un an faţă de situaţia actuală (se trece de la regula „N+3“ la „N+2“). Concret, nu va mai fi posibil să cheltuim banii pe ultima sută de metri aşa cum am făcut de exemplu în 2016 când am reuşit sa absorbim peste 4 miliarde de euro doar pe politica de coeziune în doar un an şi să creştem absorbţia cu peste 25%. Va fi nevoie ca administraţia românească sa fie pregătită cu o strategie concreta şi cu proiecte gata de implementare încă de la începutul perioadei, nu cum se întâmplă acum când haosul şi dezorganizarea domnesc.  
• Ratele de co-finanţare naţională sunt crescute semnificativ: din fiecare euro cheltuit pe un proiect cu finanţare de la bugetul european, statul roman va trebui să contribuie cu cel puţin 30 de cenţi (pentru proiectele implementate în Bucureşti, chiar cu 60 de cenţi). Având în vedere situaţia actuala, când Guvernul foloseşte banii mai degrabă pe creşterea nesustenabilă a salariilor din administraţia publică sau pe alte măsuri populiste, este clar că va fi foarte greu ca investiţiile necesare în infrastructură, educaţie sau sănătate să fie făcute.  
• Pre-finanţarea este redusă semnificativ: de la aproape 3% anual aşa cum se primeşte acum, începând cu 2021 se va primi doar o pre-finanţare de 0,5% pe an. Deci, din nou, România va trebui sa îşi gestioneze finanţele publice cu mult mai multă responsabilitate decât acum dacă îşi doreşte sa fie capabila sa demareze şi să finanţeze proiecte importante.  
• Reforme structurale: României i se vor mai pune la dispoziţie un plus de 2 miliarde de euro în fonduri nerambursabile cu condiţia ca reforme foarte dure sa fie implementate, care să modernizeze administraţia publică şi cadrul legislativ. Aceste reforme însă trebuie duse până la capăt şi menţinute timp de cel puţin 5 ani pentru ca fondurile să fie plătite. Aşadar, este nevoie de viziune, predictibilitate, competenţă şi stabilitate.  
• Obiectivele pentru care aceste fonduri trebuie folosite sunt reduse: investiţiile trebuie să se concentreze pe proiecte de infrastructură cu valoare adăugată mare, care duc la dezvoltare economică imediată, pe adaptarea la schimbările climatice, pe adaptarea pieţei muncii la nevoile actuale şi pe cercetare şi inovare.  
• Rolul instrumentelor financiare este crescut: administraţia românească este una dintre codaşele Europei la a folosi instrumentele financiar-bancare pentru a multiplica efectul fondurilor europene pe care Uniunea Europeană le va dezvolta din ce în ce mai mult.  

Dar cel mai important, este complet inutil dacă avem la dispoziţie 10 sau 100 de miliarde de euro dacă nu vom fi capabili să îi atragem şi să-i cheltuim în mod eficient, în interesul cetăţeanului.

Iar pentru a ajunge să facem acest lucru este nevoie de respectarea strictă a statului de drept, de predictibilitate în măsurile economice şi de multă competenţă în administraţie. Deocamdată nu avem niciuna, aşa încât cu actuala guvernare, aceste fonduri europene rămân o fata morgana pentru România.