Dezvoltarea rurală, campioana fondurilor europene: România a atras 5 miliarde de euro, gradul de absorbţie ajungând la 58%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a atras până în iulie 2013 aproximativ 5 miliarde de euro din fondurile europene pentru dezvoltare rurală, ceea ce reprezintă un grad de absorbţie de aproximativ 58% din suma totală alocată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 - 2013, potrivit datelor furnizate de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP).

Suma a fost plătită deja beneficiarilor.

„De la demararea PNDR în anul 2008, APDRP a gestionat 141.625 de cereri de finanţare, în valoare de peste 17,95 de miliarde de euro. Până la această dată au fost selectate pentru a primi finanţare nerambursabilă 87.307 proiecte, cu o valoare de peste 6,13 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un grad de angajare de 83,48% a fondurilor publice disponibile (finanţarea Uniunii Europene şi cofinanţarea Guvernului României)”, se arată într-un comunicat al APDRP.

PNDR 2007 - 2013 este instrumentul prin care se acordă fonduri europene nerambursabile pentru investiţiile private şi publice care vor asigura dezvoltarea satelor din România. Alocarea totală prin PNDR este de 9,67 miliarde de euro, pentru perioada 2007 - 2013, bani europeni care trebuie contractaţi până la finele acestui an, dar pot fi plătiţi până în 2015.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite