Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Diaconu: PSD a aruncat peste patrie cu „salarii şi pensii unitare“, acum miorlăie de frica ratingului S&P

1
5 Mar 2019 09:03:42
Autor: Afrodita Cicovschi

Scrisoarea prin care PSD cere o păsuire de două săptămâni agenţiei de rating S&P, de frică să nu înrăutăţească ratingul României, a stârnit ample reacţii faţă de partidul aflat la putere. Fostul şef al Fiscului susţine că România a ajuns în această situaţie din cauza teoriilor fanteziste de tipul "Wage led growth", îndreptat cu predilecţie către electoratul captiv PSD sau către cleptocraţia de partid şi de stat.

„Demolatorii economiei româneşti transformaţi în pisici miorlăitoare de frica ratingului S&P! 
  
 La început, părea doar o păcăleală electorală. Dragnea şi acoliţii săi ne recitau necontenit din nouă biblie naţională numită Programul PSD. Se revărsau promisiuni pline de lapte şi miere peste capetele electoratului prostit.  
 
Un program de guvernare alcătuit prin contribuţia teoretică a profesorului Socol şi pe nepreţuita evaluare tehnică a iubitorului de tablouri Vâlcov. 
  
"Wage led growth", în varianta socoliană, devenea un adevărat perpetuum mobile: mărim pensii şi salarii, generăm cerere prin creşterea consumului şi pe această bază asigurăm dezvoltare şi implicit reducerea decalajelor faţă de ţările UE. 
  
Propagandişti PSD inconştienţi şi-au intrat în rol: seară de seară la TV, Olguţa şi Codrinuţ (două diminutive blestemate pentru poporul suveran!) aruncau peste patrie cu "salarii şi pensii unitare", concomitent cu creşterea accelerată a salariului minim. 
  
La acea vreme, o mână de oameni am atras public atenţia asupra cortegiului de consecinţe care vor urmă: agravarea deficitelor (bugetar, comercial şi de cont curent), creşterea dobânzilor la serviciul datoriei, deteriorarea cursului de schimb, etc. Prezentăm cifre reale sustrase de sub blocada cerberilor psd-işti. Degeaba... 
  
Un dezmăţ fără precedent s-a declanşat în cheltuirea banului public, îndreptat cu predilecţie către electoratul captiv PSD sau către cleptocratia de partid şi de stat. 
  
Cu o aură de superioritate demnă de o cauza mai bună, autorii distrugerii echilibrelor macroeconomice ne-au numit "apostoli" ai dezastrului... 
  
Panicaţi de inevitabila înrăutăţire a ratingului S&P cu perspectivă de la stabilă la negativă, autorii dezastrului (Dragnea, Valcov, Socol) au cerut o păsuire de două săptămâni. Aşa că l-au pus pe Orlando să miorlăie pe la uşa agenţiei S&P în timp ce ei înfierează lobby-ul bancar şi proferează ameninţări la securiştii din galaxie. 
  
Dar răul de abia de acum urmează. Posibilă degradare în viitor a ratingului la categoria "JUNK" va însemna dezastrul total într-un context al economiei globale nu prea favorabil. 
  
Pentru că urmează o perioadă fierbinte electorală, fac şi o recomandare amicală pentru viitoarea guvernare a Opoziţiei. Fiţi rezonabili şi explicaţi realitatea electoratului! Nu creaţi orizonturi de aşteptare iluzorii. Există o singură politică bugetară de urmat: tăierea cheltuielilor publice cu salariile şi asistenţă socială şi/sau creşterea taxelor.  
 
Restul e minciună. 
  
 P.S. Dacă "perpetuumul mobil" amintit mai sus ar fi funcţionat, cu resursele pe care le are, Venezuela ar fi devenit un model de dezvoltare sustenabilă”, scrie Gelu Diaconu pe pagina sa de Facebook.
 
 
Citeşte şi:
 
Teodorovici critică instabilitatea politică: „Hai să vedem ce putem face ca rating-ul să crească. Poate ar fi o temă de camp... de discuţie publică“
 
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Tăunu
5.03.2019, 10:37:30

Oare despre ce pensii unitare vorbeşte handicapatul ăsta ? În România există un adevărat dezmăţ al pensiilor speciale, avem cea mai mare pensie din UE concomitent cu cea mai mică pensie minimă din UE. Până şi-n Bulgaria pensia minimă este mai mare ca-n România. În timp ce grupuri privilegiate au pensii speciale, militare, recalculate, marea majoritate a pensiilor sunt sub salariul minim. În guvernarea PSD + ALDE, pensionarul român parcurge cea mai neagră perioadă. Asta în timp ce în regimul socialist erau legi cinstite şi corecte în acest domeniu, între salariul sau pensia minimă şi maximă era un bun raport de 1 la 6 !

+1 (1 vot)
Modifică Setările