Directorii Orange se fac profesori la ASE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorii de la Orange vor merge la Academia de Studii Economice pentru a le preda studenţilor noţiuni practice, în cadrul unui parteneriat încheiat între companie şi ASE, a declarat, miercuri, Ioana Marcu, director de resurse umane al operatorului de telefonie mobilă.

"În afara parteneriatului vechi cu Politehnica, vom avea un parteneriat cu ASE pentru facultăţile de Finanţe, Marketing şi Cibernetică pentru a completa educaţia teoretică cu cea practică. Manageri din Orange vor prezenta noţiuni practice despre marketing, controlul costurilor sau contabilitate pe baza practicilor din companie. Scopul nostru este de a pregăti studenţii să facă faţă la angajare. Aceştia învaţă prea multă teorie, fără să ştie mai nimic despre situaţiile reale dintr-o companie", a afirmat Marcu la conferinţa "Profilul HR-ului în 2012", organizată de Ziarul Financiar.

Parteneriatul va fi lansat în toamnă, odată cu începerea anului universitar 2012-2013.

"Deja am cerut curiculele de învăţământ pentru a veni cu noţiuni practice la cele teoretice care vor fi predate studenţilor. De asemenea, vom amenaja un colţ în ASE unde studenţii vor putea vedea cursurile noastre online", a adăugat Marcu.

Ea a arătat că în acelaşi timp compania derulează un program de intership în cadrul căruia în acest an circa 300 de tineri vor putea face stagii de practică în cadrul companiei, cu durată de la trei săptămâni la trei luni.
Ea apreciază că piaţa resurselor umane este în continuă schimbare şi că viitorii angajaţi sunt total diferiţi faţă de cei actuali.

"Noii angajaţi îşi doresc o carieră, timp liber, bani, călătorii, un job interesant", a spus Marcu.

Directorul Orange a adăugat că reducerea costurilor nu trebuie să mai aibă la bază scăderea numărului de angajaţi.

"Nu putem continua să tăiem 2-3 oameni de ici-colo şi după un timp să ai nevoie de zece oameni pentru proiecte care aduc bani. Trebuie să mutăm resursele în zona în care ne trebuie, organizaţional vorbind nu mai suntem în postura de a tăia posturi", a adăugat Marcu.

Orange România este cel mai mare operator local de telefonie mobilă, cu peste zece milioane de clienţi. Compania are 2.700 de angajaţi.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite