Discuţii la nivel înalt pentru livrarea gazelor ruseşti prin Ucraina către România. UE va fi mediator

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ucraina şi Rusia vor discuta, la Bruxelles, despre livrarea gazelor inclusiv spre România, oficiali europeni anunţând că vor facilita discuţiile de săptămâna viitoare.

"Discuţiile sunt foarte importante pentru rolul ambelor ţări în viitoarele operaţiuni legate de tranzacţionarea gazelor, şi venim la aceste negocieri fără idei preconcepute deoarece trebuie să găsim o soluţie. Înţeleg că aceste discuţii se bucură sprijinul liderilor din Ucraina şi Rusia", a a declarat miercuri Maros Sefcovic, vicepreşedintele Comisiei Europene, responsabil pentru uniunea energetică, transmite Reuters.

"Analizăm într-adevăr toate alternativele pentru a ajunge la un acord", a dat asigurări Sefcovic. Acesta a adăugat că data de 19 septembrie anunţată pentru discuţiile dintre Ucraina şi Rusia mediate de Bruxelles fusese stabilită înaintea deciziei de marţi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) prin care a fost anulată decizia Comisiei Europene care permitea grupului rus Gazprom să livreze mai multe gaze naturale prin conducta Opal.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a anulat recent o deciziei a Comisiei Europene care permitea Gazprom să ocolească Ucraina cu livrările sale de gaze către Europa.

Decizia nu este însă definitivă,  Comisia Europeană (CE) şi Gazprom având la dispoziţie două luni să facă apel împotriva verdictului CJUE.

Curtea Europeană a anulat marţi decizia CE care permitea Gazprom să majoreze volumele tranzitate prin gazoductul OPAL, care leagă conducta Nord Stream de Germania. Anterior volumul era limitat la 50% din capacitate, potrivit Reuters.

Anularea deciziei CE, cerută de Polonia şi de compania sa petrolieră PGNiG, pune piedici strategiei Gazprom de a ocoli Ucraina şi face şi mai probabilă prelungirea contractului de tranzit cu aceasta, care expiră la 31 decembrie.

Autorităţile ruse nu au fost luate prin surprindere de decizia CJUE, căci avansase încă de luni unele condiţii cu care ar fi dispuse să ajungă la o înţelegere cu Ucraina.

Rusia şi Gazprom au lansat o ofertă Ucrainei de prelungire a contractului de tranzit a gazelor naturale la pachet cu unul de vânzare directă, la un preţ care ar asigura o ieftinire a gazelor cu 25% la consumatorul final ucrainian.

România a importat masiv gaze naturale în primele şapte luni din acest an, pe de o parte pentru a compensa micşorarea producţiei (dată în mare parte de suprataxele impuse producătorilor autohtoni), iar pe de alta creşterea consumului.

Cea mai mare parte a gazelor importate de ţara noastră sunt de proveninenţă rusească. Gazprom deţine concesii de petrol în România prin intermediul filialei sale sârbe, NIS Petrol. Are concesii de petrol la Jimbolia (jud. Timiş) şi Tria (Bihor). NIS a lansat o ofensivă agresivă, operând şi în România aproape 200 de benzinării.

Compania de stat Gazprom este, de asemenea, principalul furnizor de gaze străine din România, furnizând aproximativ o cincime din necesarul de gaze al ţării. În plus, în martie 2013, Gazprom a anunţat achiziţionarea Buncărului Marinei Balcanice, care alimentează navele în portul Constanţa.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite