Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Doar 5% din angajaţii români au meseria la care visau în copilărie. Ce îşi doreau atunci şi în ce domenii au ajuns să lucreze

1
27 May 2022 13:00:37
Autor: Afrodita Cicovschi

Visurile de copil nu se potrivesc cu responsabilităţile de adult sau cel puţin aşa arată rezultatele sondajului de Ziua Copilului realizat pe platforma de recrutare BestJobs.

Mai exact, 95% dintre angajaţii români au spus că lucrează în domenii diferite de cele la care visau atunci când erau copii, iar alegerea a fost influenţată de maturizare (55%), de parcursul educaţional (36%) şi de părinţi (9%). 
 
Potrivit sondajului BestJobs cu ocazia zilei de 1 iunie, 45% dintre respondenţi se visau învăţători/învăţătoare în perioada copilăriei, alţi 18% aviatori, 10% avocaţi, 9% bucătari/bucătărese, în timp ce 7% visau să fie doctori. Doar 5% dintre aceste aspiraţii au devenit realitate. Acum, respondenţii activează în domenii precum Vânzări, Inginerie, Marketing, IT, Financiar şi Producţie. 
 
Angajaţii primesc liber de 1 iunie, iar anul acesta este primul după pandemie în care părinţii se pot bucura de ziua liberă alături de copii, fără restricţiile de mobilitate impuse de contextul sanitar. Chiar şi aşa, 56% dintre părinţi aleg să rămână în oraş şi să facă activităţi în afara locuinţei alături de copii cu această ocazie, în timp ce alţi 36% vor face activităţile preferate de copii, dar în interiorul locuinţei. Doar 9% au spus că se vor bucura de o mini-vacanţă în familie, în afara localităţii de reşedinţă. 
 
În aceste condiţii, 63% dintre participanţii la sondaj au declarat că nu îşi vor lua liber suplimentar pentru a uni ziua de 1 iunie cu un weekend apropiat. 
 
Angajaţii români nu se aşteaptă să primească cadouri pentru copiii lor de la angajator
 
70% dintre participanţii la sondajul BestJobs nu se aşteaptă să primească nimic de la angajator cu ocazia Zilei Copilului. 12% au răspuns că se aşteaptă să primească un cadou în bani, 10% cred că vor primi diverse daruri pentru copii, iar 8% au aşteptarea să primească zile libere suplimentare pentru a prelungi mini-vacanţa de 1 iunie şi de a petrece mai mult timp cu copilul/ copiii. 
Sondajul a fost efectuat în perioada 5 - 24 mai pe un eşantion de 948 de utilizatori de internet din România.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Mihai Medias
28.05.2022, 13:39:34

Ce îşi doreau atunci şi în ce domenii au ajuns să lucreze Citeste mai mult: adev.ro/rcjc0q

Modifică Setările