După "deal"-uri: când regulile se schimbă în timpul jocului

Schimbarea regulilor fiscale în timpul jocului îi disperă pe contribuabili

În afacerile sănătoase, când doi parteneri bat palma, înţelegerea (deal-ul) lor are puterea unui contract scris pentru că niciunul nu vrea să-şi compromită reputaţia. În mediul nostru de business (cam nesănătos, după cum îl caracterizează cei mai mulţi agenţi economici), regulile se schimbă chiar în timpul jocului, ceea ce face ca "deal"-ul iniţial să cadă, după care continuarea afacerii să necesite alte şi alte "deal"-uri.

Dacă pentru investitorii români schimbarea regulilor în timpul jocului este cel mai deranjant factor din mediul de afaceri, străinii se mai confruntă cu încă un fenomen ciudat: schimbarea oamenilor în timpul jocului.

Azi vin în ţară şi vorbesc, încheie un deal, cu un anumit funcţionar mai aproape sau mai departe de vârful vreunui minister, peste un timp acel funcţionar nu mai e de găsit.

Astăzi merge o delegaţie oficială a României într-o ţară, se pun la cale deal-uri dintre cele mai avantajoase pentru ambele părţi, dar după un timp – când să se perfecteze ultimele formalităţi – ia-i de unde nu-s pe interlocutorii români! În locul lor apar feţe la fel de optimiste, dar care habar n-au de ce se discutase înainte să vină la post.

N-aveţi idee cât este de deranjantă o astfel de situaţie, pentru un investitor care ar fi dispus să-şi plaseze în România, nu în alte locuri, banii, resursele şi priceperea. După astfel de deal-uri, care trebuie reluate la nesfârşit, multora le-a pierit pofta de a mai trece pe-aici, şi asta se vede în statisticile oficiale (sub un miliard de euro investiţii străine în 2013, faţă de peste şapte miliarde pe an în 2005-2009).

La noi, cele mai sensibile deal-uri sunt cele fiscale, şi tocmai acestea se schimbă în timpul jocului. Anul fiscal începe la 1 ianuarie şi se termină la 31 decembrie, dar prea puţine sunt regulile care intră în vigoare ori se schimbă în acest moment cinetic al contabilităţii oricărui business.

Marile transformări fiscale intervin ba la 1 februarie, ba pe 1 iulie, ba în prima zi a unei luni de toamnă (în 2013, am avut schimbări chiar şi de ziua lui Păcală, pe 1 aprilie), adică în timpul jocului.

Iar reacţiile nu pot fi decât adverse.

De exemplu, după reducerea TVA la pâine, de la 1 septembrie, probabil că oficialii i-au convins pe comercianţi să reducă preţurile, deşi nu asta era ţinta, dar din păcate nu i-au convins şi pe evazionişti, să mai reducă din sumele eludate.

Negocierile cu FMI, proiectele de autostrăzi, Codul rutier, Codul insolvenţei, Codul fiscal, privatizarea CFR Marfă... cam tot ce ar trebui să fie un deal bătut în cuie se schimbă la nesfârşit, şi din asta nu câştigă nimeni. Pierdem cu toţii. E ca un (alt)fel de morală a filmului lui Cristian Mungiu, „După dealuri“: încălcarea înţelegerilor odată stabilite le duce la pierzanie pe ambele părţi, chiar dacă fiecare, în felul ei, era bine intenţionată.