Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Economia: cum intră în anul Centenarului?

6
27 Dec 2017 17:52:42
Daniel Dăianu

2017 se încheie cu o creştere anuală a PIB-ului în jur de 6%. Şi în raport cu datele consemnate pentru alte economii emergente europene, această dinamică este neobişnuită, dar nu inexplicabilă. Plusurile la salarii şi la alte venituri, tăierile de taxe au stimulat consumul gospodăriilor ca principală componentă a cererii interne.

Deficitul bugetului public nu va depăşi probabil 3% din PIB (şi ca urmare a ajustărilor pe partea de investiţii), în timp ce mărimea sa structurală (ce ţine cont de ciclul economic) trece de 3,5% din PIB. Stimularea economiei se vede în deficite externe, cel de cont curent urcând la cca 3% din PIB în acest an (de la cca. 2% în 2016), iar balanţa comercială având deficite în medie de cca. 1 miliard euro lunar. În continuare sunt examinate unele aspecte macroeconomice şi structurale.

Inflaţia a revenit puternic în teritoriu pozitiv. „Inflaţia negativă“ din ultimii doi ani a fost, în parte, o anomalie, ce a rezultat din scăderea drastică a TVA în câteva runde; ea a sporit puterea de cumpărare a cetăţenilor şi, împreună cu mărirea de venituri (inclusiv salariul minim), explică dinamica consumului, a cererii interne. Inflaţia măsurată prin preţurile de consum (IPC) a ajuns în noiembrie la 3,2%; inflaţia de bază, ce elimină impactul preţurilor foarte volatile şi administrate, merge de asemenea în sus. Creşterea accizelor a afectat, evident, inflaţia. În zona euro, inflaţia se învârte în jurul a 1,7-1,8%, în vreme ce în economii emergente din UE IPC a depăşit 2,5%. Sunt observaţii de făcut privind evoluţia preţurilor.

  • Mersul inflaţiei are legătură cu mix-ul de politici macroeconomice suboptim, dezechilibrat; prociclicitatea (deficite bugetare mari când creşterea economică este înaltă) este de evitat. În faze de avânt, este bine să se formeze „spaţiu fiscal“ (rezerve) care să fie utilizat când economia încetineşte considerabil sau intră chiar în recesiune.
     
  • Este greşit să se considere că atât timp cât deficitul bugetului public este în jur de 3% din PIB, ne menţinem într-o arie de confort din punct de vedere al echilibrelor. Deficitul trebuie judecat în raport cu faza ciclului economiei. Creşterea Robor (ratele de dobândă la 1, 3, 6, 9 luni etc.) pe pieţele monetare spune multe din acest punct de vedere. Inflaţia în creştere, incertitudinea născută de modificări complicate şi eratice în regimul fiscal, deficitele externe au influenţat evoluţia în sus a ratelor de dobândă.
     
  • Unde mulţi dintre cei împrumutaţi au venituri submodeste, o creştere a Robor la peste 3-3,5% poate aduce necazuri. Avertismentele venite de la BNR sunt de văzut în această lumină.
     
  • Echilibrul mixului de politici nu este un capriciu intelectual; într-o economie deschisă ce are încă un grad înalt de euroizare (cca. 40% din tranzacţii), în care produsele alimentare deţin peste 30% în coşul de consum de bază şi unde există încă o obsesie a mişcării cursului de schimb, este nevoie de atenţie la dezechilibre. Ne place sau nu, pieţele financiare penalizează deficite percepute că excesive.

Calitatea şi structura bugetului public suferă; este de remarcat că:

  • Nivelul veniturilor fiscale, sub 26% din PIB, este unul dintre cele mai scăzute în UE.
     
  • Nu numai scăderea excesivă de taxe şi impozite în ultimii ani este la originea acestei situaţii; operează o intensă evaziune fiscală şi mijloace de „optimizare fiscală“ într-un mediu cu instituţii slabe şi îmbibat de conivente rele.
     
  • Este foarte dificil ca veniturile fiscale sub 26% din PIB să asigure bunuri publice de bază cetăţenilor în condiţii decente, să susţină participarea ţării în mod real (nu simplă retorică) la acţiuni de cooperare avansată în UE (ex: în domeniul apărării – PESCO), să sprijine programe de convergenţă reală, aderarea la zona euro.
     
  • Este nevoie de un program economic bine construit, de o reformă a bugetului public (a colectării) care să conducă în timp la venituri fiscale aproape de 30% din PIB. Consolidarea bugetului public ar conduce la o relansare durabilă a investiţiilor publice.
     
  • Neclarităţile mari planează asupra bugetului UE. Este bine că România să aibă un buget propriu cât mai robust, să nu mizeze pe teza că infrastructura de bază a ţării se va construi/reface prevalent cu bani europeni. Nevoile ţării sunt prea mari pentru a fi îndestulate cu, să zicem, 1-1,5% din PIB intrări nete anule de fonduri europene (adică în afară de subvenţiile agricole şi contribuţia netă la bugetul UE).
     
  • Remiterile anuale de la cetăţenii români plecaţi din ţară, unii deveniţi rezidenţi în străinătate, au scăzut de la 5-6 miliarde euro, acum un deceniu, la cca. 3 miliarde euro în ultimii ani; remiterile nu pot compensa exodul de capital uman. Şi alte economii europene mai puţin dezvoltate suferă de hemoragie de capital uman, parţial inevitabilă. Dar exodul pare mai intens în cazul României, reflectând decalaje mari de dezvoltare, atracţia unei vieţi mai bune pe alte meleaguri, deziluzii individuale şi colective etc.

Este de înţeles încercarea guvernării de a contracara efectele ajustării macroeconomice de după 2009, precum şi nevoia de a atenua hemoragia amintită mai sus. Există şi o distribuţie a venitului naţional între capital şi munca tot mai nefavorabilă salariaţilor în Europa în ultimul deceniu (în România asimetria fiind între cele mai accentuate); şi distribuţia veniturilor între cetăţeni este la noi între cele mai inegale, cum arată şi date ale Eurostat. Dar măsurile luate ca design, articulare şi eşalonare puteau fi mai bune în sine şi ţinând cont de problematica echilibrelor macroeconomice. A combina o creştere mare de venituri cu scăderi de taxe, cu aplicarea unei legi a salarizării unitare ce poate copleşi bugetul public, este misiune imposibilă în condiţiile date. Este şi aici o explicaţie pentru mutarea contribuţiilor sociale în sarcina angajatului. Accent mai mare trebuia şi este de pus pe creşterea veniturilor fiscale.

Probleme structurale se văd şi într-un fenomen ai zice straniu: cresc arieratele (întârzieri la plăţi), inclusiv între companii din sectorul privat, în condiţii de creştere economică rapidă. Când economia se înviorează, când încrederea este mai bună, plăţile ar trebui să se facă mai lesne, arieratele să scadă. Dar nu este aşa, după cum arată date ale MFP şi BNR. Cauzele pot fi capitalizarea precară a multor companii, apetitul scăzut pentru împrumuturi noi (efect remanent al crizei financiare), înăsprirea condiţiilor de creditare bancară, înclinaţia înaltă spre auto-finanţare şi deţinere de lichidităţi. Cum arieratele sunt o formă de creditare forţată, apare această „curiozitate. În acest puzzle al arieratelor se află o explicaţie pentru diminuarea stocului de credite bancare pentru sectorul privat la sub 29% din PIB actualmente (faţă de cca. 39% în 2009). Chiar dacă avem în vedere curăţarea portofoliului băncilor de credite neperformante (NPL) prin vânzarea lor, acest nivel al creditării este elocvent. Este de văzut ce efect va avea noul regim fiscal asupra efectuării plăţilor.

Problema creditării impune o discuţie privind implicarea băncilor în finanţarea economiei - nu numai a consumului şi imobiliarului. Este bine că s-a urnit crearea unei bănci de dezvoltare; că va fi Eximbank, o entitate nouă, important este ca guvernanţa să fie bună. Este de examinat rolul politicilor industriale având în vedere că, în UE, Piaţa Unică nu este una „nivelată“, că este necesar ca economia să fie mai bine inserată în lanţuri (networks) de producţie europene cu valoare adăugată mai înaltă, că nu se poate miza numai pe salarii mici ca factor de competitivitate. Transparenţa, practicile rele (abuzuri) pe pieţe, relaţia între Big business şi firmele mici şi mijlocii sunt teme în continuare pentru agenda publică. Se cuvine să avem în vedere şi „A patra revoluţie industrială“ (digitalizare, robotizare etc.), aspectele educaţionale ce decurg.

Intrăm în anul Centenarului cu dinamici mozaicate, cu incertitudini venite din mediul intern şi cel extern. Datoria publică (cca. 38% din PIB în prezent, ceea ce pare un nivel rezonabil) şi deficitele externe trebuie să fie controlate. Fără controlul deficitelor, presiunile pe moneda naţională ar continua, iar BNR ar fi nevoită să reacţioneze cu daune colaterale. Oricum, a ţine rate de politică monetară la nivele scăzute şi, simultan, a apăra stabilitatea cursului leului nu se poate în condiţiile de acum. Este nevoie de corecţii în combinaţia de politici macro, de reforme în sectoare ale economiei, în bugetul public. Veniturile bugetului public sunt o zonă de mare suferinţă şi cine afirmă că nu se poate colecta fiscal mai mult nu înţelege probleme de fond.

România are de pregătit exercitarea Preşedinţiei Consiliului UE în timpuri foarte complicate. Există tendinţe de fragmentare în UE, nu puţine voci sprijină logica cercurilor concentrice. Există o dispută între gândirea ce consideră UE drept bun public european de neînlocuit şi viziuni eurosceptice, suveraniste. Există şi o dispută între cei care definesc Uniunea prin valori liberale în sens profund (ce includ deopotrivă social şi creştin-democraţia) şi cei atraşi de viziuni autoritariste, extremiste.

Anul 2018 trebuie să marcheze poziţia României în Europa ca stat membru ataşat valorilor ce au fondat Uniunea, ca parte a lumii euroatlantice. România îşi poate promova în UE interese economice şi geopolitice legitime, contribuind totodată la apărarea unor interese comune - precum protejarea graniţelor UE, lupta contra terorismului, atenuarea decalajelor economice etc.

Text publicat şi pe ziare.com.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

dorin valeriu domuta
27.12.2017, 18:35:41

La "cota unica" de 16 (si de-acum ) 10%, la impozitele pe proprietati nemodificate de ani (din considerente electorale) care nu permit intretinerea decenta a localitatilor, la ce v-ati astepta ?

Lucifer
27.12.2017, 19:36:57

"Veniturile bugetului public sunt o zonă de mare suferinţă şi cine afirmă că nu se poate colecta fiscal mai mult nu înţelege probleme de fond." Aşa se întâmplă într-un stat mafiot condus de un partid stat mafiot. Clientela politică are voie să fure fără a fi controlată de fisc. Restul slugilor trebuie să plătească, este chiar penală situaţia, dar...nu plătesc. Adică, ba plătesc la negru la partidul stat mafiot. Aceasta este economia românească, domnule Dăianu, Dai, ai! Ce teorie, ce legi, ce Europa?! Mofturi! Dai, ai!

+2 (2 voturi)
Iulian Arion
28.12.2017, 08:39:36

"tăierile de taxe au stimulat consumul gospodăriilor ca principală componentă a cererii interne." Pentru ca gospodariile sa consume, industria a trebuit sa produca. Gospodariile consuma in principal bunuri si servicii din oferta interna: plata datoriilor, imbracaminte prn trecerea de la cumpararea celei purtata de alti la cumpararea de imbracaminte noua, produsa in Romania. La nivelul salariului minim actual, imbracamintea si incaltamintea se produce in Romania, dar numai o mica parte este consumata aici. Ca intotdeauna marxistii urasc consumul. Sa fie multa productie pe stoc, nevandabila ca in comunism. Pentru marxisti trebuie sa se produca materii prime energofage: lingouri metalice pentru export, bare metalice etc.

+2 (2 voturi)
Iulian Arion
28.12.2017, 08:46:51

BNR ar trebui ca: Ori imprumuta oricui la dobanda ROBOR ori impune bancilor ca, daca imprumuta bani de la BNR, toate creditele sa le acorde cu ROBOR+1 procent. In actualul sistem de cartelizare, BNR alimenteaza un sistem financiar care acorda credite la dobanzi improprii dezvoltarii industriale. Agricultura si banca sunt incompatibile, oricum. BNR NU TREBUIE SA ACORDE CREDITE GUVERNULUI SUB NICIO FORMA si nici SA CEARA GUVERNULUI SA SE IMPRUMUTE DE PE PIATA PRIVATA DE CAPITAL PENTRU A VEDEA BNR CAT MAI ESTE INDEXUL DE RISC DE TARA AAA, BBB, BBB+ etc.

Iulian Arion
28.12.2017, 08:57:49

Guvernul ar trebui sa-si dimensioneze cheltuielile bugetare la nivelul incasarilor din anul precedent. Dimensionarea cheltuielilor publice dupa cresterea economica prognozata este o eroare de tip marxist din vremea cand productia de marfuri era monopol de stat, economie marxista. De exemplu un producator de automobile are o crestere a vanzarilor la export. Este o crestere a PIB ului Romaniei! Cum cresterea s-a datorat fara cresterea vanzarilor interne, (ca sa plateasca guvernului mai mult tva), fara cresterea cheltuielilor salariale (fara plata mai multor taxe la stat) nu exista o crestere a colectarilor! E simplu: cresterea PIB nu inseamna cresterea veniturilor guvernamentale! DOAR CRESTEREA SALARIULUI MINIM DETERMINA CRESTEREA GRADULUI DE COLECTARE! Cresterea salariilor mari si a cheltuielilor publice determina cresterea datoriei externe si a importurilor scumpe. Guvernul PSD a actionat ca unul ultra liberal: -a marit salariile mari din sistemul public, -a legiferat trecerea contributiilor pe salariat, responsabilizandu-l sa verifice virarea contributiilor, expunandu-l unui conflict cu patronul incorect. -mentine impozitul pe proprietatile mari exagerat de mic, -mentine salariul minim sub 2500 lei (bani de mers la piata, nu cifra maxima bruta!) - limita subzistentei

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările