Economia României şi-a accelerat creşterea, în al treilea trimestru, la 4,3%

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Economia românească a crescut în al treilea trimestru al acestui an cu 4,3%, serie brută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată primele estimări publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În al treilea trimestru, faţă de acelaşi trimestru din anul 2017, Produsul Intern Brut (PIB) a înregistrat o creştere cu 4,3% pe seria brută şi cu 4,1% pe seria ajustată sezonier.

Comparativ cu trimestrul anterior, PIB-ul a crescut, în termeni reali, cu 1,9%, potrivit INS.

În primele nouă luni ale anului, PIB-ul a crescut cu 4,2%, atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Totodată, INS a anunţat că rezultatele trimestrului I 2018, comparativ cu trimestrul IV 2017, au fost revizuite de la 100,1% la 100,3%, iar rezultatele trimestrului II 2018, comparativ cu trimestrul I 2018, au fost revizuite de la 101,4% la 101,5%.

În octombrie, INS a reconfirmat creşterea economică de 4,1% din al doilea trimestru, pe serie brută, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În noiembrie, Comisia Europeană (CE) a anunţat că a revizuit în scădere, de la 4,1% la 3,6%, prognoza privind creşterea economiei României în acest an, în contextul estimării creşterii deficitului bugetar peste ţinta de 3%, din cauza creşterii salariilor şi pensiilor în sectorul public.

Tot în noiembrie, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a redus de la 5,5% la 4,5% estimarea privind creşterea produsului intern brut în 2018 în noua proiecţie de toamnă. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite