Banca Mondială a estimat prognoza de creştere
economică pentru România în acest an la 0,3%, în scădere de la 3,8% cât estima
în urmă cu trei luni. Instituţia financiară internaţională mizează însă pe o
revenire până la 4,4% în 2021.
„Impactul negativ al pandemiei de COVID-19
asupra economiei este aşteptat să fie unul substanţial, cel puţin în prima
jumătate a anului. Creşterea economică este aşteptată să încetinească la 0,3%
în 2020, de la un nivel estimat de 3,8% înaintea crizei. Cu toate acestea,
riscul unei recesiuni în 2020 este substanţial şi în creştere deoarece COVID-19
duce la oprirea unor largi segmente din economia europeană şi perturbarea
lanţurilor globale de aprovizionare. Creşterea este nevoie să fie ajutată în
mod substanţial de stimulente fiscale coordonate la nivel naţional şi UE”,
subliniază Banca Mondială.
De asemenea, instituţia financiară
internaţională estimează că, având în vedere măsurile necesare pentru a
răspunde la criza COVID-19, deficitul fiscal ar urma să se agraveze până la
5,5% din PIB în 2020, comparativ cu un nivel planificat de 3,6% din PIB.
Potrivit instituţiei, noi presiuni asupra
deficitului ar urma să vină din partea noii legi a pensiilor care stipulează o
creştere de 40% a pensiilor începând din luna septembrie. „Odată ce impactul
COVID-19 se va risipi, ne aşteptăm ca deficitul să urmeze o traiectorie de
ajustare de cel puţin 0,5% din PIB pe an, în conformitate cu procedura de
deficit excesiv”, susţine Banca Mondială.
În ceea ce priveşte provocările cu care se
confruntă România, Banca Mondială este de părere că, pe termen scurt,
principala provocare este ţinerea sub control a crizei COVID-19 şi limitarea
consecinţelor sale sanitare şi economice. „O criză mai lungă şi mai gravă decât
se anticipează ar putea afecta perspectivele de creştere şi ar provoca pagube
semnificative companiilor şi locurilor de muncă, crescând şomajului şi sărăcia”,
susţine Banca Mondială.
Pe termen mediu, „accentul politicii fiscale
ar trebui să se îndrepte spre mobilizarea investiţiilor, în principal din
partea fondurilor UE, pentru a sprijini convergenţa sustenabilă şi incluziunea
socială. Reformele ar trebui să ţintească spre îmbunătăţirea eficienţei
administraţiei publice, a eficienţei companiilor de stat şi a predictibilităţii
cadrului de reglementare, precum şi spre îmbunătăţirea capitalului uman”,
apreciază instituţia financiară internaţională.
Noile proiecţii se bazează pe presupunerea că
avansul economic se va relua gradual în a doua jumătate a anului. Banca Mondială
notează că economia trebuie sprijinită consistent prin stimulente fiscale
coordonate la nivel naţional şi european.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
2 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Creștere, mai vorbește cineva de creștere, fie și de 0,3%?! Șomajul abia a depășit un milion de o săptămână, n-o să se reducă de luni, o să crească. Poate creștere...-10%, deocamdată!
habarnisti. cel mai probabil; deficit spre 10%, crestere economica in sens contrar -10%.