Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Electrica şi CEZ, cercetate pentru practici anticoncurenţiale în liberalizarea pieţei energiei. Reacţia Electrica

0
15 Apr 2021 12:51:53
Autor: Afrodita Cicovschi

Consiliul Concurenţei a efectuat, miercuri, inspecţii inopinate la sediile companiilor Electrica şi CEZ, suspectând practici anticoncurenţiale privind blocarea migraţiei consumatorilor de la un furnizor la altul, în contextul liberalizării pieţei.

„Cele două companii sunt suspectate de faptul că ar fi blocat migrarea consumatorilor spre alţi furnizori din piaţă. Una dintre practici ar fi fost ameninţarea consumatorilor de către compania de distribuţie din grupul Electrica, respectiv CEZ, că întreruperile în alimentarea cu energie nu vor mai fi soluţionate cu prioritate dacă se mută la alt furnizor. Altă practică ar fi fost contraofertele pentru consumatorii care ar fi dorit să schimbe furnizorul", au declarat, miercuri, pentru Agerpres, surse din sectorul energetic.
 
Mai mulţi furnizori de energie au depus plângeri pe această temă atât la Consiliul Concurenţei, cât şi la ANRE, potrivit Agerpres.

De la 1 ianuarie 2021, piaţa de energie electrică a fost complet liberalizată, iar consumatorii casnici nu mai plătesc preţuri reglementate. Consumatorii se îşi pot schimba oricând furnizorul de electricitate.
 

Electrica: Colaborăm cu autoritatea de concurenţă

 
"Grupul Electrica informează că acordă tot sprijinul autorităţii de concurenţă în cadrul analizei desfăşurate de aceasta şi îşi reafirmă angajamentul privind respectarea întregului cadru legal, aplicabil activităţilor pe care le desfăşoară. Electrica are implementate programe de conformare cu regulile de concurenţă şi asigură toate părţile interesate că societăţile din cadrul Grupului Electrica cooperează deplin şi transparent cu autorităţile, prin punerea la dispoziţie cu celeritate a documentelor şi informaţiilor necesare", au precizat, pentru AGERPRES, reprezentanţii companiei.
 
Fiind vorba despre o analiză în derulare, Grupul Electrica nu va face, deocamdată, alte comentarii.
 

Furnizorii de energie electrică, amendaţi deja cu 2,1 milioane de lei

La începutul lunii martie, ANRE a amendat furnizorii de energie electrică cu 2,1 milioane de lei pentru nerespectarea reglementărilor privind activitatea de furnizare a energiei electrice în contextul liberalizării pieţei de energie electrică.

Au fost verificate următoarele aspecte:
 
• modul de organizare şi funcţionare a centrelor de telefonie (call-center);
• respectarea obligaţiei de a comunica solicitantului, în scris, în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data primirii cererii, a unei oferte privind condiţiile de furnizare a energiei electrice pe piaţa concurenţială;
• respectarea obligaţiei de încheiere a contractului de furnizare a energiei electrice în termen de maximum 5 zile de la data transmiterii de către clientul final a documentelor necesare.
 
ANRE a constatat nerespectări ale reglementărilor privind activitatea de furnizare a energiei electrice în contextul liberalizării pieţei de energie electrică şi a aplicat sancţiuni după cum urmează:
 
• Furnizorul HIDROELECTRICA a fost sancţionat cu amenda contravenţională în valoare de 410.000 lei pentru:
 
- nerespectarea în totalitate prevederilor legale privind modul de organizare şi funcţionare a centrelor de telefonie (call-center);
 
- nerespectarea termenului de 15 zile lucrătoare de transmitere a ofertelor privind condiţiile de furnizare a energiei electrice pe piaţa concurenţială;
- nerespectarea termenului de 5 zile de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice;
 
• Furnizorii ELECTRICA FURNIZARE şi E.ON ENERGIE ROMANIA au fost sancţionaţi fiecare cu amendă contravenţională în valoare de 400.000 lei pentru:
 
- nerespectarea termenului de 15 zile lucrătoare de transmitere a ofertelor privind condiţiile de furnizare a energiei electrice pe piaţa concurenţială;
 
- nerespectarea termenului de 5 zile de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice;
 
• Furnizorii ENEL ENERGIE şi ENEL ENERGIE MUNTENIA au fost sancţionaţi fiecare cu amendă contravenţională în valoare de 400.000 lei pentru nerespectarea termenului de 5 zile de încheiere a contractelor de furnizare a energiei electrice.
 
ANRE va continua să deruleze acţiuni  de  control  pe măsură  ce ne vor fi sesizate şi alte posibile  încălcări ale reglementărilor incidente procesului de liberalizare şi nu numai.
 

Sute de reclamaţii trimise ANPC

 
Săptămâna trecută, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a primit sute de reclamaţii din partea consumatorilor legate de serviciile prestate pe piaţa liberă de energie.
 
„Sunt 298 de sesizări cu privire la nemulţumiri ale consumatorilor români, de la 1 ianuarie până azi, legate de serviciile prestate de această piaţă liberă, fie că vorbim de întârzieri la semnarea contractelor, fie că vorbim de întârzieri de a li se trimite forma contractului sau actele adiţionale, sau nemulţumiri legate de preţul pe KWh sau pe metru cub”, a spus Paul Anghel, directorul general al ANPC.
 
El a subliniat că, din perspectiva informării consumatorilor, atât Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei, cât şi ANPC au făcut publice informaţii cu privire la posibilitatea consumatorilor de alege unul sau altul dintre furnizori şi că, din perspectiva supravegherii pieţei, împreună cu ANRE, în perioada următoare va fi demarat un control amplu legat, inclusiv, de clauzele abuzive din contractele existente la noii furnizori de energie electrică şi gaze naturale.
 

Controale comune ANRE şi ANPC

 
Ulterior, ANRE a anunţat că demarează controale comune cu inspectorii ANPC a furnizorii de energie electrică privind:
 
• verificarea utilizării unor eventuale practici comerciale incorecte sau înşelătoare în relaţia cu consumatorii de energie electrică (ANPC);
 
• verificarea modului în care sunt respectate dispoziţiile legale privind transmiterea către consumator a confirmării încheierii contractului, pe un suport durabil, într-un termen rezonabil din momentul încheierii contractului la distanţă şi cel târziu la momentul livrării produselor sau înainte de începerea prestării serviciului solicitat (ANPC);
 
• verificarea modului în care sunt respectate dispoziţiile legale privind emiterea lunară a facturii pentru energia electrică furnizată clienţilor finali alimentaţi în regim de serviciu universal (ANRE);
 
• verificarea modului în care sunt respectate dispoziţiile legale privind facturarea de către furnizor a consumului energiei electrice în perioada cuprinsă între două citiri consecutive a aparatului de măsurare efectuate de operatorul de reţea (ANRE);
 
• verificarea respectării de către furnizorii de ultimă instanţă a obligaţiei de a-şi informa, pe tot parcursul anului 2021, clienţii casnici beneficiari de serviciu universal cu privire la ofertele concurenţiale proprii aplicabile şi la dreptul de a încheia un contract pe piaţa concurenţială cu oricare furnizor licenţiat (ANRE). 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările