Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Emiterea cardurilor sociale către populaţia vulnerabilă, întârziată de criza globală de cipuri

0
6 Jul 2022 14:22:10
Autor: Afrodita Cicovschi

Până miercuri, 6 iulie, au fost emise doar 1 milion de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente destinate persoanelor vulnerabile, a declarat ministrul Proiectelor Europene, Marcel Boloş, precizând că întârzierile sunt cauzate de criza globală de cipuri.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a început la 10 iunie distribuirea primelor carduri pe care sunt încărcate ajutoarele sociale în valoare de 250 de lei, acordate o dată la două luni, până la finalul anului, prin programul „Sprijin pentru România”. Reamintim că MIPE poartă negocieri cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a oferi acest sprijin până în 2027.
 
Această măsură, implementată pentru a veni în sprijinul a peste 2,5 milioane de români, este una de pionierat pentru România din perspectiva numărului de beneficiari. Aşa cum instituţia noastră şi-a asumat de la începutul derulării programului, la 10 iunie a început distribuirea cardurilor către beneficiari, iar la 20 iunie a început alimentarea lor, care se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul în care este primit de beneficiar.
 
Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape:
 
1) producţia cardurilor de către unităţile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului),
2) împlicuirea şi distribuirea la nivel naţional de către Poşta Română şi
3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor. Listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), iar împlicuirea şi livrarea cardurilor se realizează de către angajaţii Poştei Române.
 
 

Întârzieri privind emiterea, cauzate de criza globală de cipuri

 
„Vreau să ştiţi că deşi penuria mondială de cipuri, precum şi diverse probleme întâmpinate la nivel logistic în procesul de distribuire au creat dificultăţi, mobilizarea este exemplară. Emitenţii şi Poşta lucrează inclusiv în weekend pentru a urgenta procedura, astfel încât cardurile să ajungă la oameni cât mai repede. Cert este că niciun beneficiar nu va rămâne fără sprijin, acest lucru este garantat. Acum este cea mai grea etapă, până se distribuie toate cele 2,5 milioane de carduri, pentru următoarele tranşe totul va fi mult mai cursiv”, a transmis ministru Marcel Boloş.
 
Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor.
 
Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile şi un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.
 
Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepţionale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredinţa tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.
 
Pentru a putea afla soldul curent / suma disponibilă pe card şi pentru alte informaţii beneficiarii sunt rugaţi să apeleze Serviciul Clienţi al emitentului. Numerele de telefon oficiale sunt următoarele:
 
 
Edenred: 021 301 33 03 Sodexo: 021 204 46 64 UP România: 0374 66 22 73
 
 
Încărcarea săptămânală a cardurilor se face conform următoarei proceduri:
 
Luni – Poşta confirmă numărul de carduri distribuit în săptămâna precedentă;
 
Marţi – Emitenţii trimit facturile pentru numărul de beneficiari pentru care urmează să se încarce ajutorul;
 
Miercuri – Are loc transferul de sume între conturile de trezorerie;
 
Joi şi vineri – Se efectuează încărcarea către fiecare beneficiar;
 
Prin urmare, pentru tranşa I, încărcarea cu ajutorul de 250 de lei se face într-un interval de aproximativ 7-10 zile de la momentul primirii cardurilor. Ulterior, procedura de virare se simplifică, astfel că toţi cei peste 2,5 milioane de beneficiari vor primi ajutorul în decurs de 3-5 zile.
 
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) va actualiza lunar, înainte de fiecare alimentare a tichetului social, listele cu beneficiari, pentru a verifica eventuale modificări intervenite faţă de listele anterioare.
 
Lista magazinelor unde pot fi utilizate voucherele:
 
Listele cu operatorii economici unde pot fi utilizare voucherele sunt disponibile aici — https://bit.ly/3OibV8O. Ele sunt verificate săptămânal, iar dacă există modificări, sunt publicate pe site-ul MIPE.
 
Aici găsiţi răspunsuri pentru cele mai frecvente întrebări pe tema utilizării voucherelor -– https://bit.ly/3zMCxe2.
 
 
Cine primeşte voucherele sociale:
 
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
 
b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
 
c) Familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
 
d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
 
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
 
f) Persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările