Engie România va contesta în justiţie amenda primită de la ANRE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevăul
Foto: Arhivă Adevăul

Engie România va contesta în justiţie decizia Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) de a amenda compania cu 800.000 lei „pentru presupuse încălcări ale prevederilor legale referitoare la ofertele tip de gaze naturale şi contractele aferente acestora.

„Engie Romania a luat la cunoştinţă decizia Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei de a amenda compania cu 800.000 de lei pentru presupuse încălcări ale prevederilor legale referitoare la ofertele tip de gaze naturale şi contractele aferente acestora. Compania va contesta decizia în justiţie, conform procedurilor legale aplicabile, pentru a obţine anularea deciziei.”, a anunţat furnizorul de gaze naturale.

Sursa citată reaminteşte că, notificarea de majorare a preţului final, aplicabil începând cu 1 noiembrie, ce a fost transmisă clienţilor care nu semnaseră un contract de furnizare de gaze naturale în regim concurenţial până la data de 1 iulie, s-a realizat la un preţ de 175 RON/MWh (preţ de achiziţie gaze), în timp ce, în prezent, preţul de achiziţie este de trei ori mai mare, ceea ce demonstrează că oferta propusă a fost făcută transparent, cu bună credinţă şi luând în considerare interesul clienţilor.

„Engie Romania, companie prezentă pe piaţa energiei de 16 ani, îşi asigură clienţii că a respectat întotdeauna legislaţia şi reglementările în vigoare şi a avut un comportament responsabil şi transparent în relaţia comercială cu aceştia, fapt pentru care respinge orice acuzaţie de practici comerciale incorecte.”, transmit reprezentanţii companiei.

De asemenea, Engie Romania atrage, atenţia factorilor de decizie cu responsabilităţi în sectorul energetic că piaţa traversează o criză fără precedent, atât la nivel european, cât şi local. 

„În situaţia în care măsurile care se vor adopta în vederea atenuării efectelor asupra consumatorilor finali nu vor fi implementate pe principii echitabile şi corecte din punct de vedere economic, acestea vor avea repercusiuni majore şi iminente asupra companiilor de furnizare şi, implicit, asupra clienţilor pe care acestea îi deservesc, nu numai din perspectiva preţurilor, ci şi a siguranţei de aprovizionare în prag de iarnă.”, precizează sursa ciatată.

Reprezentanţii Engie mai adaugă că, în acest context extrem de dificil, este imperios necesar ca toate părţile implicate – autorităţi, companii – să identifice împreună soluţii viabile, echitabile şi responsabile pentru a depăşi criza şi a evita colapsul companiilor de furnizare având ca efect imposibilitatea de a asigura alimentarea cu gaze naturale a clienţilor, aşa cum începe să se întâmple în alte ţări.

ANRE a anunţat, joi, că a amendat patru furnizori de gaze cu suma totală de 2,69 milioane de lei pentru intenţia acestora de a majora tarifele în timpul derulării contractelor cu preţ fix.

Cele patru companii: sunt Engie România, E.ON Energie România, Restart Energy One şi Premier Energy.

„În ofertele lansate public cu un preţ fix, valabil pe o anumită perioadă (6-12 luni calendaristice), nu au menţionat că furnizorul îşi rezervă dreptul de a modifica pe parcursul acestei perioade preţul ofertat şi astfel, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a pune la dispoziţia acestora, în mod transparent, informaţii clare, cu privire la preţurile practicate pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale, preţ pe care, ulterior, au intenţionat să-l modifice, începând cu lunile octombrie şi noiembrie 2021, prin notificări trimise anumitor categorii de clienţi", au precizat reprezentanţii ANRE.

Totodată, Autoritatea a dispus acestor furnizori să notifice tuturor clienţilor finali care au acceptat oferte comerciale cu preţ fix menţinerea preţului gazelor naturale la care s-au obligat prin ofertă, pe toată durata acesteia, şi, după caz, modificarea contractelor de furnizare a gazelor naturale în acord cu oferta comercială cu preţ fix.

Citeşte şi: Furnizorii de gaze E.On, Engie, Restart Energy şi Enel, amendaţi de ANRE cu 2,7 milioane de lei

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite