„Era utilităţilor ieftine s-a sfârşit. Gazprom e fericit că e la butoane”. Ce alţi factori au scumpit energia şi ce va fi la iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
energie electrica liberalizare piata bec contor electric

Era utilităţilor ieftine se apropie de sfârşit, astfel că oamenii ar trebui să dea atenţie mai mare contractelor pe care le semnează şi eficientizării consumului, avertizează unul dintre cei mai mari furnizori de energie din România, într-un interviu acordat Agerpres.

Potrivit Iulianei Pănescu, şefa diviziei de trezorerie a companiei Premier Energy, liberalizarea pieţei de energie s-a suprapus cu un context internaţional de creştere a preţurilor, iar, în aceste condiţii, autorităţile ar trebui să finalizeze cât mai repede legislaţia prin care consumatorii vulnerabili să fie ajutaţi, scrie Agerpres.

„E un moment dificil într-un context internaţional şi local dificil. În România avem temperaturi excesiv de mari, am avut oprirea unui reactor, avem modificări regulatorii, apropo de decontarea la 15 minute (pe bursa de energie - n.r.), toate acestea pun presiune, în contextul liberalizării pieţei. Este normal, dacă liberalizăm piaţa, în contextul cerere-ofertă, ca prima dată să avem o creştere de preţ, dar, alimentat de contextul în care ne aflăm, România marchează nişte maxime europene.

Nu suntem singurii. Piaţa românească este interconectată cu piaţa europeană, acesta este trendul în Europa, din păcate nu cred că vom mai avea de aici înainte preţuri mici la energia electrică, asta şi în contextul decarbonizării şi al ambiţiilor UE cu reducerea emisiilor de gaze cu 55% până în 2030. Se încurajează energia regenerabilă, dar suntem cumva insuficient din punctul de vedere al producţiei, trebuie să creştem, şi atunci nu avem ce face, ne uităm de pe margine.

Din aceste motive, pentru consumatori este un moment dificil. Cumva, nu ne-a ajutat vremea vara asta. Iarna n-o să ne ajute din nou vremea, pentru că trăim în Europa continentală şi o să vină iarna.

La electricitate, creşterea a fost mai accelerată ca preţ şi s-a simţit mai repede. La gaze evoluţiile au fost mari. Dacă ne uităm, la începutul anului, preţul unui MWh pe pieţele europene era 14-15 euro, acum e 40, spot-ul este sus, evident, pieţele la termen sunt şi ele sus. Aici e tot o conjunctură. Vorbim de revenirea economică, ca urmare a decelerării pandemiei, s-o numim politicos, vorbim de o cerere nesatisfăcute, pentru că nu sunt suficiente surse să acoperim cererea.

De obicei, vedeam că vara preţul gazelor începea să scadă, pentru că era cald afară, oamenii nu mai dau drumul la centrală, ei bine, dacă în alţi ani vedeam această sezonalitate, acum nu o mai vedem. Acum preţul a crescut şi a rămas aici”, a afirmat Pănescu.

Gazprom e fericit, că „e la butoane”

Aceasta a explicat că producţia locală este în scădere, pentru că zăcămintele au ajuns la maturitate, este nevoie de investiţii, dar durează. Aşadar, în continuare producţia va scădea.

„Apoi mai avem importuri, care provin din Rusia, iar Gazprom e fericit acum, e la butoane. Dar îşi urmăreşte interesele lui, evident, respectiv Nord Stream. Chiar zilele trecute apăruse o veste cum să s-ar fi dat drumul la nişte fluxuri pe Nord Stream 2, deşi toată lumea ştia că nu există nicio aprobare, însă imediat s-a văzut în preţ, care s-a dus în jos.

Săptămâna trecută a anunţat Gazprom că are probleme pe lanţul de aprovizionare, cu o conductă prin nord, iar imediat preţul s-a dus în sus. Pe piaţa românească s-a văzut de la o zi la alta, preţul a crescut cu 20 de lei, ceea ce e mult, înseamnă o volatilitate de 10-15%.

Gazprom a anunţat că sunt pregătiţi să livreze prin Nord Stream 6 miliarde de metri cubi până la finalul anului. Mesajul era: "Noi putem, acum depinde de voi dacă puteţi să primiţi".

Pănescu este de părere că o măsură bună pentru o perioadă scurtă de timp ar fi inclusiv reducerea taxelor în sectorul energetic, aşa cum a făcut Spania.

Premier Energy este al treilea distribuitor de gaze ca mărime din ţară şi între primii cinci furnizori la nivel naţional. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite