Eşti nemulţumit de pensie? Cum poţi contesta decizia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proaspeţii pensionari care consideră că nu li s-a valorificat întreaga vechime, fie că nu s-a ţinut cont de sporuri, acord global sau grupa de muncă ori nu li s-au calculat toate perioadele de cotizare, au la dispoziţie un timp foarte scurt pentru a contesta decizia de pensionare.

Concret, persoanele ajunse în situaţia de a se pensiona (pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parţială,pensionare de invaliditate , pensie de urmaş, pensie comunitară sau pensie internaţională) trebuie să depună la casa de pensii de care aparţin cu domicilul o cerere în vederea obţinerii deciziei de pensionare, la care vor ataşa toate documentele care atestă plata contribuţiilor, respectiv vechimea în muncă.

Casa de pensii va admite sau respinge, în maximul 45 de zile această solicitare.

Decizia respectivă cuprinde temeiurile de fapt şi de drept în baza cărora se admite sau se respinge cererea de pensionare.

Decizia casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de cinci zile de la data emiterii.

În cazul în care petenţii sunt nemulţumiţi de decizia de pensionare emisă de casa teritorială de pensii / de casa de pensii sectorială fie pentru nevalorificarea unor adeverinţe ce atestă realizarea unor venituri cu titlu de sporuri, adaosuri, acord global, adeverinţe ce atestă acivitate în grupe superioare de muncă, etc., fie pentru neluarea în calcul a unor perioade de cotizare pot contesta decizia de pensionare.

Această contestaţie se depune în maximum 30 de zile de la data comunicării, la Comisia Centrală de Contestaţii, care funcţionează în cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP).

Termenul de soluţionare a contestaţiei este de 45 de zile de la data înregistrării acesteia.

În cazul în care viitorul pensionar nu este mulţumit de răspunsul primit de la Comisia Centrală de Contestaţii, se poate adresa instanţei, în termen de 15 zile de la comunicare.

Atenţie! În situaţia în care decizia de pensionare nu este contestată în termenul de 30 de zile de la comunicare, aceasta rămâne definitivă, prezumându-se faptul că destinatarul deciziei de pensionare este de acord cu decizia respectivă. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite