Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Eugen Teodorovici susţine că ştie ce înseamnă munca de jos: Am cultivat şi flori, am prăşit

0
9 Oct 2019 19:30:10
Autor: Elena Deacu
Eugen Teodorovici FOTO Facebook
Eugen Teodorovici FOTO Facebook

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici a declarat miercuri, la un forum pentru agricultori, că îi place foarte mult tot ceea ce înseamnă pământ românesc şi cunoaşte „munca aceea de jos”, argumentând că nu va ieşi „ultimul din sală” într-un clasament de prăşit.

„Vreau să vă spun o idee pe care am gândit-o cu domnul ministru Daea (Petre Daea, ministrul Agriculturii, n.r.) zilele trecute, care vine la minister, noaptea, ziua şi discutăm problemele pe care le aveţi dumneavoastră. Chiar dacă sunt îmbrăcat la costum, chiar dacă par eu uneori mai scorţos, să ştiţi că îmi place foarte mult tot ceea ce înseamnă pământ românesc, pământul într-un singur cuvânt. Am cultivat şi flori, am prăşit, ştiu ce înseamnă şi munca aceea de jos. Îi spuneam domnului ministru şi cred că dacă la prăşit ne întrecem nu ies ultimul din sală cu siguranţă într-un clasament. Dar vreau să vă spun că eu, ca ministru de Finanţe, ori de câte ori a venit ministrul Daea cu o problemă pe zona de agricultură, de zootehnie, cu mare drag am spus «da» şi poate am mai adus şi un plus”, a transmis Teodorovici la Forumul fermierilor, scrie Agerpres.

Ministrul Daea a replicat: „Confirm, confirm, confirm”, în aplauzele fermierilor.

Ulterior, Teodorovici a susţinut că oamenii politici nu trebuie aplaudaţi ci trebuie scoşi la tablă „pentru ceea ce promit şi mai ales pentru ceea ce nu fac”.

„Este obligaţia noastră a celor care suntem oameni politici. Nu trebuie să aplaudaţi, oamenii politic nu se aplaudă niciodată, este obligaţia lor să facă ceea ce trebuie să facă şi ei trebuie trebuie scoşi la tablă pentru ceea ce promit şi mai ales pentru ceea ce nu fac”.

Peste 11.000 de fermieri din toată ţara participă la „Forumul Agricultorilor - bilanţ şi perspective”, eveniment organizat de Ministerul Agriculturii împreună cu Casa de Comerţ Unirea şi Confederaţia Meridian, la Romexpo.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii