Euroins, nouă amendă record pentru că nu plăteşte daunele pe RCA. Ce sancţiuni au fost date pe segmentul de pensii private şi asigurări de viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
bani multi teancuri lei

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a decis, în urma controalelor efectuate de către departamentele de specialitate din cadrul Autorităţii, aplicarea mai multor sancţiuni unor entităţi care activează pe piaţa asigurărilor şi pe piaţa pensiilor private.

Astfel, ca urmare a derulării controlului periodic la societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., Consiliul A.S.F. a decis sancţionarea societăţii cu amendă în cuantum de 500.000 lei pentru netransmiterea ofertelor de despăgubire sau a notificărilor privind motivele pentru care nu au fost aprobate pretenţiile de despăgubiri, precum şi pentru plata cu întârziere a unor dosare de daună.

În urma analizării rezultatelor acţiunii de control periodic efectuat la NN Asigurări de Viaţă S.A., în calitate de administrator al F.P.F. NN Activ şi F.P.F. NN Optim, doamna Anna Natalia Grzelonska, în calitate de Director general, a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 4.000 lei şi avertisment scris. Aspectele constatate au vizat, în principal, investigarea în mod necorespunzător a motivelor pentru care actele individuale de aderare au fost recepţionate cu întârziere şi actualizarea deficitară a informaţiilor privind participanţii.

Totodată, în sarcina societăţii au fost dispuse măsuri cu scopul îmbunătăţirii procedurilor de lucru.

Consiliul A.S.F. a decis, ca urmare a controlului periodic efectuat la Metropolitan Life Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A., în calitate de administrator al F.P.A.P. Metropolitan Life, sancţionarea cu amendă contravenţională în cuantum de 2.500 lei şi acordarea unui avertisment scris doamnei Oana Viorica Velicu, în calitate de Director general.

Sancţiunea a fost aplicată, în principal, pentru aspecte privind actualizarea necorespunzătoare a informaţiilor privind participanţii. În sarcina societăţii au fost dispuse, de asemenea, măsuri cu scopul îmbunătăţirii procedurilor de lucru.

Euroins şi City Insurance au mai fost amendate în ianuarie

În cadrul şedinţei Consiliului ASF din data de 13 ianuarie 2021, Sectorul Asigurări – Reasigurări a prezentat rezultatele activităţii de control permanent realizate la Societatea de Asigurare - Reasigurare City Insurance şi la societatea Euroins România Asigurare Reasigurare.

În urma acţiunilor de control principala deficienţă identificată, în cazul ambelor societăţi, a fost plata cu întârziere a despăgubirilor aferente dosarelor de daună RCA.

În cazul City Insurance s-a mai constatat că societatea nu a formulat în scris oferte de depăgubire justificată în termenul prevăzut de lege şi nu a întocmit procese suplimentare de constatare în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare.

 În ceea ce priveşte societatea Euroins s-a constatat, de asemenea, că nu a formulat în scris notificări cu privire la motivele pentru care nu a aprobat în totalitate/parţial pretenţiile de despăgubire în termenul prevăzut de lege şi nu a comunicat valoarea maximă de despăgubire în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare.

 Ca urmare a aspectelor constatate, Consiliul A.S.F. a decis următoarele:

- Sancţionarea Societăţii de Asigurare - Reasigurare City Insurance S.A., conform prevederilor legale, cu amendă în valoare de 500.000 lei;

- Sancţionarea societăţii Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., conform prevederilor legale, cu amendă în valoare de 450.000 lei.

Totodată, în urma analizei cu privire la acţiunile de supraveghere a pieţei asigurărilor şi în concordanţă cu procesul de reorganizare şi eficientizare din cadrul ASF, Consiliul Autorităţii va lua în perioada următoare o serie de măsuri organizatorice şi administrative ce vor fi făcute publice la momentul punerii în aplicare a acestora.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite