EXCLUSIV Premierul Li Keqiang, la Bucureşti. Ce vrea China de la România. Ce ne oferă chinezii în schimb

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul Li Keqiang vizitează, în cadrul unui turneu, ţările Europei Centrale şi de Est FOTO Reuters
Premierul Li Keqiang vizitează, în cadrul unui turneu, ţările Europei Centrale şi de Est FOTO Reuters

În ajunul Reuniunii Şefilor de Guvern China - ţările din Europa Centrală şi de Est, domnul Li Keqiang, premier al Consiliului de Stat al RP Chineze, transmite prin intermediul ziarului „Adevărul“ un mesaj.

Redăm mai jos mesajul premierului chinez Li Keqiang: 

„Deşi China şi ţările din Europa Centrală şi de Est se află la o distanţă geografică semnificativă, de mii de kilometri, suntem strâns legaţi sufleteşte.

Personal, în urmă cu peste 20 de ani am vizitat câteva state din aceste meleaguri ale Europei, care m-au impresionat profund. În 26 noiembrie, vor fi inaugurate la Bucureşti, Reuniunea Şefilor de Guvern China - ţările din Europa Centrală şi de Est şi Cea de-a 3-a ediţie a Forumului economic şi comercial China-ţările ECE.

Voi participa la cele două evenimente şi voi vizita România cu această ocazie, aştepând să am discuţii cu liderii celor 16 state participante pe problemele majore privind cooperarea pe viitor, în diferite domenii de activitate şi să am un schimb de opinii aprofundat cu personalităţile din diferite cercuri ale societăţii. În ajunul turneului, ţin ca în numele poporului chinez să adresez un salut cordial popoarelor ţărilor din Europa Centrală şi de Est.

Între China şi ţările din Europa Centrală şi de Est s-a închegat o profundă prietenie tradiţională, bazată pe  respectul mutual şi sprijinul reciproc. În urmă cu mai bine de 60 de ani de la proclamarea Chinei Noi, ţările din Europa Centrală şi de Est au fost primele care au recunoscut RP Chineză, deschizând un nou capitol în analele relaţiilor de prietenie şi colaborare bilaterală. Ne-am ajutat de-a lungul anilor unul pe altul, ori de câte ori am avut parte de calamităţi naturale sau dificultăţi economice, ne-am întins la timp o mână de ajutor aşa cum se spune şi într-un proverb chinezesc „A trimite cărbuni pe vreme de ninsoare“.

Aceste sentimente de prietenie, care se cunosc la nevoie, vor rămâne pentru totdeauna în sufletul poporului chinez şi respectiv în sufletul popoarelor din Europa Centrală şi de Est. Odată cu intrarea în secolul XXI, reforma şi deschiderea spre exterior promovate de China au intrat într-o nouă etapă, iar economia statelor ECE, aflată în tranziţie, a înregistrat rezultate pozitive. Şi relaţiile dintre cele două părţi au căpătat o nouă vitalitate, într-un nou context istoric.

În ultimii ani, am avut cu diferite ocazii întâlniri frecvente cu liderii mai multor state din Europa Centrală şi de Est, ne-am adresat mesaje şi scrisorile de felicitare, stabilindu-se astfel bune relaţii personale. Am convingerea că, prin actualul meu turneu, vom reuşi să aprofundăm cunoaşterea reciprocă cu liderii din cele 16 state ale Europei Centrale şi de Est, şi cooperarea reciprocă dintre statele noastre.

În 2012, valoarea schimburilor comerciale dintre China şi ţările din Europa Centrală şi de Est a depăşit 50 de miliarde de dolari SUA, cooperarea economică şi comercială bilaterală înregistrând rezultate îmbucurătoare.

Prin trimiterea de către China a peste 100 de delegaţii de promovare a comerţului şi a investiţiilor în Europa Centrală şi de Est, a fost impulsionată cooperarea dintre China şi statele respective în domeniile produselor alimentare, electro-mecanice, energiilor alternative etc. China a semnat deja acorduri privind schimburi valutare în monede naţionale cu Ungaria şi Albania şi alte state, fapt care a creat tot mai multe facilităţi pentru finanţarea întreprinderilor din ambele părţi şi efectuarea de plăţi.

China şi România – şi alte state, prin schimbul de experienţă – au obţinut rezultate remarcabile atât în plantarea culturilor agricole, cît şi în creşterea seminţelor cerealiere . De asemenea, a fost diversificată continuu cooperarea dintre China şi ţările din ECE în realizarea proiectelor de infrastructură, proiectul Podului de peste Dunăre de la Belgrad a devenit un simbol al prieteniei ce leagă China şi Serbia. La Reuniunea Liderilor Locali China - Europa Centrală şi de Est, care a avut loc în luna iulie anul acesta în oraşul chinez Chongqing, au fost atraşi peste 1.000 de reprezentanţi ai peste 600 de companii din diferite state şi regiuni, fapt care a contribuit la obţinerea unor rezultate reale în beneficiul popoarelor, precum şi la intensificarea comunicărilor dintre autorităţile locale.

La ora actuală, valoarea schimburilor comerciale dintre China şi Europa Centrală şi de Est reprezintă doar o zecime din valoarea totală a comerţului dintre China şi Europa, existând un potenţial uriaş pentru intensificarea cooperării pragmatice bilaterale. Noi am rezistat deopotrivă, cu succes, încercărilor crizei financiare internaţionale şi a datoriilor suverane din Europa, iar economiile ţărilor noastre evoluează, în amsamblu stabil.

Facem parte împreună din piaţa emergentă şi ne aflăm în faţa sarcinilor comune privind inovarea tranziţiei economice. Actualmente, China este angajată în procesul de implementare a strategiei de deschidere spre Vest, iar întreprinderile chineze şi-au accelerat paşii în această direcţie. La rândul lor, ţările din Europa Centrală şi de Est acordă o importanţă tot mai mare deschiderii spre est şi nu puţine companii din aceste ţări s-au orientat spre piaţa din Asia-Pacific şi China. În această privinţă au coincis alegerile noastre fără o înţelegere prealabilă, orientându-ne spre aceeaşi direcţie, iar cooperarea economică şi comercială dintre cele două părţi dă dovadă de o mare vitalitate şi demostrând existenţa unor noi surse de creştere.

Statele din Europa Centrală şi de Est dispun de produse din carne, lapte şi băuturi alcoolice de înaltă calitate, iar procesul de urbanizare din China va conduce la sporirea cererii pentru carne de vită, oaie, brânzeturi, vinuri etc. Europa Centrală şi de Est va deveni, astfel, o importantă sursă a importului de produse agricole pentru China. Este cert, comerţul reciproc cu produse agricole va creşte la un nou nivel cantitativ.

În majoritatea ţărilor din Europa Centrală şi de Est, căile ferate, cele rutiere şi porturile aşteaptă să fie modernizate, iar industria producătoare de echipamente ale transporturilor din China a cunoscut o dezvoltare rapidă. Mai ales căile ferate de mare viteză se realizează la un nivel ridicat, cu echipamente performante, lungimea totală ajungând la peste 10.000 de km, astfel întreprinderile chineze sunt capabile să preia la un înalt nivel calitativ proiectele de infrastructură din domeniul transporturilor din Europa Centrală şi de Est.

Reţelele de energie electrică din ţările Europei Centrale şi de Est au o mare nevoie de retehnologizare. Fabricarea şi montarea în China a echipamentelor pentru termocentrale, hidrocentrale, inclusiv cele pentru lacuri de acumulare a atins un standard avansat la nivel mondial.

Tehnologia chineză privind energia nucleară, solară şi eoliană este, de asemenea, foarte performantă şi capacitatea de producere a echipamentelor situează China printre primele state din lume. Echipamentele chinezeşti au un bun raport dintre caracteristici, calitate şi preţ şi pot fi o opţiune ideală pentru statele ECE.

Proiectele din infrastructură ale statelor din Europa Centrală şi de Est au nevoie de garanţia capitalului, iar China este dispusă să poarte discuţii cu aceste ţări şi să folosească în mod flexibil fondul preferenţial de credite în valoare de 10 miliarde de dolari alocat pentru colaborarea bilaterală cu aceste state, pentru a sprijini împreună proiecte mari de construcţie.

China este dispusă să promoveze înfiinţarea de filiale ale instituţiilor financiare în ambele părţi, semnarea mai multor acorduri privind schimburile valutare în monede naţionale şi lichidităţi, în aşa fel încât să se ofere cât mai multe facilităţi întreprinderilor şi companiilor din ţările noastre în activităţile comerciale şi investiţionale comune.

Schimburile din domeniile umane dintre China şi ţările din Europa Centrală şi de Est sunt excelente. A învăţa limba chineză, a face studii în China şi însuşirea de tehnici artistice chineze au devenit un curent în Europa Centrală şi de Est. Un mare număr de tineri din aceste ţări au participat cu entuziasm şi pasiune la concursul „Puntea Limbii Chineze“, obţinând rezultate deosebite.

Filmele frumoase şi spetacolele oferite de sportivii din ţările din Europa Centrală şi de Est sunt printre preferinţele publicului chinez. Tenismanul sârb Novak Djokovici, care are un renume mondial, a devenit un idol al adolescenţilor chinezi iubitori de sport. Orice informaţie legată de ţările din Europa Centrală şi de Est postată pe microblogul „Solul chino-european“ cucereşte în câteva secunde sufletul a mii şi mii de cititori chinezi.

Deplasările în scop turistic în ţările din Europa Centrală şi de Est au devenit preferinţele de vacanţă ale cetăţenilor chinezi. În 2012, schimbul de turişti între cele două părţi s-a apropiat de un număr de 320.000 de oameni. Mulţi dintre ei îşi amintesc cu deosebită plăcere vizitele făcute la Casa Memorială Frederic Francois Chopin din Varşovia, la Bastionul Pescarilor din Budapesta sau la Castelul Peleş din Sinaia, România. Sporirea schimburilor turistice a devenit deja un consens pentru ambele părţi.

În prezent, China poartă discuţii cu cele 16 state, pentru constituirea unei asociaţii a turismului, oferind o platformă pentru promovarea turismului în ambele sensuri. Avem convingerea că turismul va fi o nouă sursă importantă a dezvoltării cooperării umane bilaterale.

Ţările din Europa Centrală şi de Est reprezintă un membru important în comunitatea europeană. China sprijină cu fermitate procesul integrării în UE, dorind să vadă o Europă mai unită şi mai prosperă. China sprijină opţiunea ţărilor din Europa Centrală şi de Est de aderare la UE, fiind convinsă că legăturile de cooperare multilaterală dintre China şi aceste ţări este benefică nu numai popoarelor ambelor părţi, dar oferă în acelaşi timp şi o nouă vigoare evoluţiei sănătoase, echilibrate şi durabile a relaţiilor dintre China şi întreaga Europă.

Lumea de astăzi se află într-o etapă de profunde schimbări şi, de asemenea, dezvoltarea Chinei a intrat într-o nouă etapă. Vom acţiona neabătut pentru aprofundarea pe toate fronturile a reformelor şi a deschiderii în continuare spre exterior, pentru dinamizarea mai departe a pieţei şi inovarea controlului macroecomic în vederea promovării dezvoltării sustenabile şi sănătoase a economiei, pentru ridicarea nivelului de dezvoltare economică în beneficiul întregului popor.

China rămâne în continuare o ţară în curs de dezvoltare, PIB-ul pe cap de locuitor abia a depăşit 6.000 de dolari, fiind mai mic faţă de cel al unor ţări din Europa Centrală şi de Est. Mai avem un drum lung de parcurs pentru modernizarea ţării noastre şi aceasta înseamnă totodată că dispunem şi de un imens spaţiu de dezvoltare în viitor. Suntem convinşi că, odată cu desfăşurarea în profunzime a reformelor şi deschiderii spre exterior, China – această piaţă uriaşă având o populaţie de 1,3 miliarde de locuitori – va aduce tot mai multe oportunităţi şi beneficii dezvoltării ţărilor lumii, inclusiv a celor din Europa Centrală şi de Est.

De la Budapesta la Varşovia şi acum la Bucureşti, de la forumuri economice şi comerciale până la reuniuni ale şefilor de guvern, procesul de cooperare dintre China şi ţările din Europa Centrală şi de Est a evoluat cu paşi siguri şi am convingerea că drumul cooperării noastre va fi tot mai pragmatic şi tot mai spaţios. Faţă de apropiatul turneu în Europa Centrală şi de Est, sunt plin de aşteptări.

Urez o viaţă tot mai fericită popoarelor din ţările Europei Centrale şi de Est!”


Mai multe despre Forumul Economic România-China

EXCLUSIV Premierul Li Keqiang, la Bucureşti: Ce vrea China de la România. În ajunul Reuniunii Şefilor de Guvern China - ţările din Europa Centrală şi de Est, domnul Li Keqiang, premier al Consiliului de Stat al RP Chineze, transmite prin intermediul ziarului „Adevărul“ un mesaj. 

Chinezii vin puşi pe fapte mari la Bucureşti. Cu ce proiecte se va prezenta Guvernul la Forumul Economic România-China. Beijingul a promis în numeroase rânduri ajutoare financiare Europei lovite de criză, însă doar câteva s-au materializat, majoritatea în Europa de Est – poarta chinezilor către Vest.

Proiectele-gigant prin care China a redesenat lumea. Chinezii au o zicală: „Dacă vrei să fii bogat, prima dată trebuie să construieşti drumurile”.  Aşa că s-au pus pe construit. Şi nu numai drumuri, ci şi poduri, căi ferate şi alte proiecte-mamut. Dincolo de beneficiile de imagine, Beijingul a reuşit în acest fel să dea de muncă populaţiei şi să evite intrarea în criză.

Cine este Huawei, gigantul chinez care va înfiinţa un centru regional la Bucureşti. Chinezii de la Huawei vor investi în programe de cercetare şi educaţie în România, urmând să înfiinţeze şi un centru regional la Bucureşti, a anunţat, vineri, premierul Victor Ponta.

Ponta susţine că a discutat cu Barroso despre forumul România-China de la Bucureşti. „Mesajul este extrem de pozitiv“. Premierul Victor Ponta a declarat vineri că a discutat cu preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, despre organizarea forumului economic România-China, care se va desfăşura săptămâna viitoare, la Bucureşti, iar mesajul a fost extrem de pozitiv.

Centrala de la Tarniţa, o „himeră“ pe cale de a se realiza. Proiectul centralei de acumulare prin pompaj de la Tarniţa este vechi încă de pe vremea când Nicolae Ceauşescu plănuia construcţia de reactoare nucleare la Cernavodă.

Transformarea Chinei: trei mituri demontate despre puternica economie chineză. Toate produsele chinezeşti sunt proaste şi necalitative, industria locală ştie doar să imite, nu să inoveze, iar chinezii nu consumă altceva în afară de orez. Departe de clişee şi stereotipuri, „dragonul roşu“ a ajuns a doua putere economică din lume, iar faptul că mulţi încă subestimează ţara nu poate decât s-o ajute.

Chinezii vin puşi pe fapte la Bucureşti: În ţările est-europene există cerere pentru modernizarea infrastructurii, iar noi avem avantaj în domeniu. Delegaţia condusă de premierul chinez, care se va afla în Bucureşti săptămâna viitoare, vine cu gânduri mari în România. Agenţia de presă oficială a Beijingului transmite că ţările est-europene sunt în căutare de investiţii şi vor dezvoltarea infrastructurii, capitole la care China deţine „avantaje”. Totodată, chinezii pun accent pe importanţa cooperării cu România pentru a-şi îmbunătăţi relaţiile cu UE.

De la agricultură la cârma unei puteri mondiale: ascensiunea premierului chinez Li Keqiang, care vine luni la Bucureşti. S-a născut într-o zonă rurală a Chinei, cunoscută pentru sărăcia lucie.A avut ocazia să-şi continue studiile în SUA, însă a refuzat pentru a urca treaptă cu treaptă în structurile comuniste. Acum, conduce a doua cea mai mare economie mondială, cu un PIB de 8.300 de miliarde de dolari, şi vrea să introducă tururi obligatorii la închisori pentru toţi oficialii chinezi astfel încât aceştia „să vadă cu ochii lor consecinţele infracţiunii”.

Premierul chinez la Bucureşti – victorie sau dezastru? Citesc consternat cum se vântură prin presă ideea că Guvernul face jocurile comuniştilor din China, invitându-l pe premierul Chinei la Bucureşti şi organizând un summit economic cu investitori chinezi, săptămâna viitoare. Teză e următoarea: UE nu este de acord cu această abordare, în care China tratează direct cu state membre UE şi ar vrea o relaţie prin Bruxelles.

Povestea centralei nucleare de la Cernavodă. De la uraniul exportat în URSS ca despăgubiri până la crearea unei întregi industrii româneşti. Realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, proiect de 6,5 miliarde de euro care se va afla în centrul negocierilor de săptămâna viitoare cu delegaţia Chinei, ar reprezenta un punct de cotitură în privinţa investiţiilor străine în sectorul energetic românesc.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite