Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Experţi: Penele de curent, cum a fost cea din 8 ianuarie care a afectat şi România, vor fi frecvente în Europa

3
2 Feb 2021 15:15:05
Autor: Afrodita Cicovschi

Penele de curent, precum cea din 8 ianuarie, vor deveni mai frecvente, pe măsură ce Europa înlocuieşte capacităţile convenţionale cu cele regenerabile, susţin experţii citaţi de Bloomberg şi Financial Inteligence.

 

În contextul în care frigul a provocat creşterea cererii de energie în Europa de Vest, pe 8 ianuarie, reţeaua de electricitate a continentului a ajuns aproape de blackout, scrie financialinteligence.ro, citând Bloomberg.

Reţeaua Europei, care este de obicei conectată de la Lisabona la Istanbul, s-a împărţit în două, pe măsură ce regiunile nord-vest şi sud-est su încercat să păstreze aceeaşi frecvenţă. Problema a apărut în Croaţia şi s-a soldat cu circa 200.000 de gospodării rămase fără energie, în toată Europa. Aprovizionarea pe şantiere industriale a fost întreruptă în Franţa şi Italia.
 
Deşi acest eveniment nu a fost legat de o creştere a energiei regenerabile, întrucât Europa înlocuieşte staţiile mari de cărbune şi nucleare cu mii de unităţi eoliene şi solare mai mici – pentru a reduce emisiile de carbon – astfel de incidente vor deveni mai frecvente.
 
“Nu se pune problema dacă va avea loc un blackout în unele regiuni europene, ci când se va întâmpla”, a spus Stefan Zach, şeful comunicării la utilitatea austriacă EVN AG. “S-ar putea întâmpla o întrerupere chiar şi în ţările cu standarde ridicate în materie de securitate a reţelei electrice.”
 
Reţelele trebuie să rămână la o frecvenţă de 50 Hz pentru a funcţiona fără probleme şi orice abateri pot deteriora echipamentele conectate. Dacă fluctuaţiile de frecvenţă nu ar fi fost reduse în câteva minute, ar fi putut provoca daune pe întreaga reţea europeană de înaltă tensiune, putând provoca întreruperi pentru milioane de persoane.
 
O defecţiune la o staţie care a provocat supraîncărcarea în alte părţi ale reţelei Croaţiei a fost identificată ca fiind cauza problemei, au transmis, recent, operatorii de reţea.
 
Cantităţi mari de energie electrică intermitentă creează fluctuaţii uriaşe de aprovizionare, iar reţeaua trebuie să poată face faţă. Problema nu se limitează la Europa. Australia a avut probleme în tranziţia către o reţea mai curată. Energia eoliană a fost cauza unei întreruperi, în 2016, pentru 850.000 de case. Naţiunea caută să stocheze energia şi a fost prima ţară care a instalat o megabaterie de 100 megawatt în 2017.
 
De asemenea, California primeşte aproximativ o treime din energie din surse regenerabile. Vara trecută, pe fondul căldurii record, managerii de reţea au recurs la întreruperi pentru prima dată de la criza electrică din 2000 şi 2001.
 
„Problema nu este creşterea electricităţii verzi, în mod direct, ci micşorarea capacităţii convenţionale”, a spus Eglantine Kuenle, şef modelator de sisteme de energie electrică la Institutul EWI de Economie Energetică de la Universitatea din Köln: „Rezultatul este un decalaj între generarea sigură de energie şi echilibrarea reţelei, care trebuie remediat.”
 
Europa nu s-a apropiat atât de mult de o întrerupere majoră din 2006, când peste 15 milioane de gospodării au fost cufundate în întuneric ore întregi, deşi a existat o altă întâmplare când frecvenţa a scăzut periculos de mult, la începutul anului 2019. Operatorii de reţele europeni au introdus răspunsuri automate precum împărţirea reţelei şi declanşarea generării standby sau reducerea cererii.
 
 

Pana de curent din 8 ianuarie a fost provocată de o problemă din Croaţia

 
 
Pe 8 ianuarie, Europa continentală a fost separată în două zone din cauza „întreruperilor mai multor elemente ale reţelei de transport într-un timp foarte scurt”, potrivit Entsoe, asociaţia operatorilor de reţea. „Investigaţii detaliate suplimentare” sunt în curs.
 
După o analiză detaliată a evenimentelor care au avut loc în data de 8 ianuarie 2021, ENTSO-E a ajuns la concluzia că evenimentul iniţial a avut loc la ora 14:04:25.9 când două bare colectoare de la staţia electrică de la Ernestinovo au fost decuplate, ceea ce pe cale de consecinţă a separat zona de nord-vest a Europei continentale de zona de sud-est. În timp ce linia pentru zona de nord-vest a rămas conectată la o bară colectoare, ce conectează Ernestinovo de Zerjavinec (Croaţia) şi Pecs (Ungaria), linia de sud-est a rămas conectată la o altă bară de colectare, ce conectează Ernestinovo de Ugljevik (Bosnia-Herţegovina) şi Sremska Mitrovica (Serbia).
 
ENTSO-E precizează că separarea de la staţia electrică de la Ernestinovo (Croaţia) a provocat o schimbare a fluxurilor de electricitate în liniile din vecinătate care au fost suprasolicitate. La ora 14:04:48.9 linia Subotica - Novi Sad (Serbia) a căzut din cauza protecţiei la suprasarcină şi a fost urmată de căderea altor linii, ceea ce ulterior a condus la separarea sistemului în două părţi la ora 14:05:08.6.
 
În România, "vineri, 8 ianuarie 2021, la ora 15:05, s-a produs un incident la nivelul reţelei electrice de transport europene interconectate, care a condus la declanşarea mai multor echipamente din reţelele electrice de transport atât din România, cât şi din alte ţări. La nivelul României a fost afectată zona de nord-vest a ţării. Reţeaua Electrică de Transport din România a fost readusă la condiţiile normale de funcţionare în jurul orei 16:00, toţi consumatorii afectaţi fiind realimentaţi în jurul orei 16:45", se arată în comunicatul companiei Transelectrica.
 
Membră a asociaţiei ENTSO-E, România este parte integrantă a infrastructurii reţelei energetice europene, iar în acest sens, este urmărită o direcţie coordonată în infrastructura energetică europeană. În cazul producerii unor incidente care înglobează disfuncţionalităţi în reţeaua europeană de transport, expunerea la riscuri a statelor interconectate trebuie gestionată cu promptitudine. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Yagil Demsky
2.02.2021, 16:22:53

ultimii prosti. se faulteaza singuri.

-6 (8 voturi)
Ion Capsuna
2.02.2021, 17:20:54

da, da...aia regenerabila...da, o impingere fina ca se renuntam la tot ce avem si sa trecem la altceva... de ce oare? Ca asa vor altii...!

-5 (9 voturi)
defu gabi
2.02.2021, 18:03:31

Penele de curent/apa/caldura/aprovizionare sunt in realitate opriri controlate cu rol de presiune psihologica si demoralizare, ca pe vremea lui Ceausescu. Si atunci, exact din noaptea de 22dec1989 dupa ce securistii si-au atins scopul n-au mai fost pene. Nu s-a mai oprit curentul, apa calda, caldura, emisia tv...

-4 (6 voturi)
Modifică Setările