Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Fermierii, apel disperat către autorităţi: Ne confruntăm cu cea mai mare secetă din ultimii 30 de ani

8
31 May 2020 14:59:07
Autor: Afrodita Cicovschi

Fermierii cer autorităţilor schimbarea orientării programelor de investiţii către generarea de pieţe de desfacere pentru produsele agroalimentare româneşti, se arată într-o scrisoare deschisă adresată Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului şi Ministerului Agriculturii.

Semnatarii documentului susţin că autorităţile nu au nicio reacţie, "mai ales din partea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, instituţie în care, astăzi, pe lângă ministru activează nu mai puţîn de cinci secretari de stat".
 
"Agricultura românească traversează o perioadă foarte grea, pe fondul crizei economice generate de pandemia de coronavirus, care se suprapune peste o secetă fără procent în ultimii 30 de ani. În ciuda apelurilor disperate făcute de fermieri şi reprezentanţii industriei alimentare, niciun Guvern, în afară de promisiuni, nu a luat cu adevărat măsuri concrete pentru a aduce agricultură la locul pe care îl merită. Agricultura României reprezintă baza aprovizionării cu materie primă pentru industria alimentară.
 
Astăzi, când vorbim despre nevoile agriculturii, despre o criză a alimentelor la nivel mondial, marile schimbări pe care le cerem de peste 25 de ani nici nu sunt luate în consideraţie. Nimeni nu ne ascultă, nimeni nu doreşte un dialog constructiv atât de necesar celor două sectoare de activitate care pot produce hrană pentru populaţia României şi o cantitate mare pentru export (...)
 
După 30 de ani de lipsă de viziune pe termen mediu şi lung, considerăm că a venit timpul pentru schimbarea orientării programelor de investiţii către generarea de pieţe de desfacere pentru produsele agroalimentare româneşti", avertizează cele opt asociaţii şi federaţii din domeniul agricol, semnatare ale scrisorii citate.
 
Potrivit documentului, în prezent, există terenuri agricole distruse de secetă sau scoase din circuit prin deciziile multor consilii ale primăriilor, "vândute ulterior dezvoltatorilor imobiliari".
 
"(...) vorbim despre lipsa sprijinului financiar, vorbim despre problemele fermierilor care cultivă plante tehnice sau ale legumicultorilor, despre cei care se ocupă de zootehnie, despre dezinteresul pentru refacerea sistemului de irigaţii.
 
Nimeni nu face nimic, chiar dacă subvenţiile noastre sunt mai mici decât ale colegilor noştri fermieri din Germania, Franţa, Olanda etc., sau atunci când migraţia forţei de muncă în ţările vestice se face fără nicio protecţie. Cu toţii ne plângem despre existenţa acestor probleme în România şi, mai mult, despre absenţa unui program de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung, despre o intervenţie în situaţia de criză din acest an, de toate acestea fiind responsabilă întreagă clasa politică", se arată în apelul comun.
 
Grupul de Iniţiativă menţionează că apelul transmis autorităţilor cuprinde o parte importantă de măsuri ce trebuie discutate şi luate imediat, printre care se află: implicarea clasei politice într-o campanie pentru susţinerea producătorilor români în următorii ani; urgentarea finanţării înfiinţării fermelor de reproducţie în sectorul porc; urgentarea finanţării înfiinţării fermelor de reproducţie în sectorul pasăre; acordarea de sprijin financiar pentru micii fermieri din sectorul legumicol; continuarea reabilitării urgenţe a sistemelor de irigaţii şi punerea lor în funcţiune; aprobarea în regim de urgenţă a Legii Camerelor Agricole, precum şi acordarea de credite fără dobândă pentru materia primă şi salariile angajaţilor din industria alimentară.
 
De asemenea, se solicită modificarea în regim de urgenţă a Legii nr. 62/2011, republicată, Legea Dialogului Social, cu consultarea reprezentanţilor patronatelor şi sindicatelor de tip federativ. "Mediul privat nu mai poate avea reprezentativitate şi nu mai poate încheia Contracte Colective de Muncă, multe dintre prevederi fiind contradictorii, reprezentând motiv de refuz al negocierii drepturilor şi obligaţiilor angajaţilor", susţin asociaţiile de profil.
 
Reprezentanţii fermierilor apreciază că este nevoie de sprijinirea sectorului bovine de carne printr-un program naţional de înfiinţare a fermelor, cu predilecţie în zona de deal şi munte utilizând, în acest fel, cele aproape 4,5 milioane hectare de pajişti. În plus, în viziunea acestora, sprijinirea sectorului ovine pentru comercializare pe pieţele externe, inclusiv în viu şi finanţarea construirii unui abator de mare capacitate pentru exportul de carne în stare proaspătă reprezintă o altă măsură ce trebuie avută în vedere.
 
"Intervenţia Guvernului pentru a pune capăt abuzurilor practicate de supermarketuri. De exemplu, preţul cărnii de pasăre la poartă abatoarelor a scăzut cu 30%, dar această scădere nu se reflectă şi la raft în supermarket; Acordarea de sprijin financiar pentru micii fermieri din sectorul legumicol, în cuantum/valoare de 75% din valoarea preţului de cost al producţiei, în baza standardului de cost; Stimularea, în mod expres, a sectorului de legume protejate în sere şi solarii, atât pentru suprafeţele existente prin măsură de sprijin cuplat, cât şi prin investiţii pentru extinderea lor, în principal în formă asociativă; Stimularea suprafeţelor ce produc materii prime destinate industrializării, cu precădere pentru realizarea produselor din roşii", se arată în scrisoarea deschisă.
 
Pe lista măsurilor şi propunerilor se mai regăsesc: susţinerea producţiei interne de cartof pentru consum (ajunsă la sub 25.000 de hectare, în 2019), simplificarea legislaţiei referitoare la munca sezonieră, promovarea unei legi pentru stimularea angajării forţei de muncă în agricultură, acvacultură, silvicultură, industria alimentară şi cercetarea agricolă (inclusiv pentru zilieri), prin acordarea unui sprijin financiar angajatorilor de până la 35% din salariul mediu brut, în funcţie de calificare, respectiv stimularea producţiei de sfeclă de zahăr şi de zahăr realizate în ţară, pentru a reduce cheltuielile de valută cu importurile de zahăr.
 
"Implicarea întregii clase politice într-o campanie pentru susţinerea producătorilor români în următorii ani, trebuie să se materializeze prin promovarea unui Memorandum care să conţină măsuri pe termen scurt, mediu şi lung, cu buget alocat anual, cu termene rezonabile de realizare. Cu toţii gândim că nu se mai poate aşa şi dorim să tragem un semnal de alarmă, poate în cel mai dificil moment pentru agricultură şi industria alimentară românească. Credem că reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Guvernului şi chiar Preşedintele României, sunt acum convinşi că aceste probleme nu mai pot fi amânate. Solicităm că propunerile noastre să devină o prioritate naţională. Vrem ca acest program să fie agreat şi aprobat de întreagă clasa politică, creându-se astfel toate premisele pentru a produce alimente proaspete şi sănătoase pentru români şi pentru export", se notează în document.
 
Scrisoarea deschisă este semnată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Industria Alimentară Sindalimenta, Confederaţia Asociaţiilor Ţărăneşti Agricole din România, Asociaţia Fermierilor din România, Federaţia Naţională a Cartofului din România, Organizaţia Interprofesională Naţională "PRODCOM Legume-Fructe" din România, Federaţia Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România, Asociaţia Tinerilor Fermieri Olt şi Asociaţia Fermierilor cu Investiţii în Sectorul Suin - AFISS.
 
Semnatarii documentului a fost transmis celor două Comisii pentru agricultură din Parlamentul României, Preşedinţiei, Parlamentului, Guvernului şi Ministerului Agriculturii şi au solicitat o întâlnire cu ministrul Adrian Oros şi participarea ministrului Finanţelor Publice, pentru stabilirea unui calendar de reuniuni pe sectoare de activitate, în vederea finalizării programului "Viitorul agriculturii şi industriei alimentare româneşti".

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

61.8
31.05.2020, 15:25:09

Okazie... Vā va sta la dispozitie Milliarde de € de la EU...proiecte sā stiti sā faceti... Servus!

+1 (1 vot)
bios
31.05.2020, 15:43:15

Excrocii astia ordinari se vaita tot timpul...la "fermierii" astia nu exista an fara probleme - ba este seceta, prea ploua prea mult, ba adie vantul din stanga in dreapta in loc sa fie din drapta in stanga. Niste nenorociti pusi pe jupuit bani - si de la stat si de la clientul final.

+4 (6 voturi)
Mihai ANTI PSD
31.05.2020, 16:07:33

Asa merita, doar se vaita, sa li se dea. Sistemul de irigatii sta nefolosit, sere nu isi fac. Bani de la UE sunt, dar lenea-i mare, e mai usor sa te plangi ca nu ti se da !

+2 (2 voturi)
DoaroOpinie!
31.05.2020, 17:46:27

Pai scuze, unde sint CAPurile cu sistemele de irigatii intinse in toata tara?! Cind treci prin Baragan vezi km-etrii de cimp ars, griu fara spic, sau cu spicul de 2 cm. Si alaturi vezi sistemul de irigatii darimat, devastat! In Dobrogea idem! Unde fermierii au irigat griul este de un metru, spic linga spic, vor face 4.000 kg pe hectar! Decit sa se plinga, acele asociatii de fermieri de ce nu refac cooperativele si sistemele de irigatii?!

+1 (1 vot)
Mihai Popescu
31.05.2020, 17:59:00

Daca se tot pling ca este seceta, desi de o saptamina cam tot ploua, ei spera sa primeasca bani de la stat, adica de la noi.

Vezi toate comentariile (8)