Fermierii care se vor asocia vor primi subvenţii mai mari la hectar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, vrea ca din 2016 cei care vând sau arendează terenurile să primească şi o plată echivalentă cu subvenţia pe suprafaţa respectivă        FOTO Eduard Enea
Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, vrea ca din 2016 cei care vând sau arendează terenurile să primească şi o plată echivalentă cu subvenţia pe suprafaţa respectivă        FOTO Eduard Enea

România are 800.000 de fermieri cu suprafeţe între 1 şi 5 hectare de teren, astfel că Ministerul Agriculturii ia în calcul acordarea de stimulente pentru cei care se asociază, a declarat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii.

„Există în continuare în România foarte multe ferme mici şi foarte mulţi aplicanţi care au suprafeţe foarte mici. Dacă în 2008/2009 aveam undeva la 900.000 de fermieri care aveau între 1 şi 5 hectare din cei un milion care depuneau cereri de plată pe suprafaţă, acum, după 6 ani de zile, vorbim de 800.000 de aplicanţi din această categorie. Într-adevăr numărul de fermieri s-a micşorat pentru că probabil s-au comasat anumite exploataţii agricole, dar nu semnificativ. Cred că aici trebuie să venim cu politici agricole, cu un anumit stimulent, dincolo de încercarea de a-i convinge să se asocieze şi să producă pentru piaţă, iar PAC şi politica naţională oferă aceste posibilităţi“, a spus Constantin, într-o conferinţă privind strategia agricolă după orizontul 2020, organizată de Banca Mondială şi Ministerul Agriculturii.

Astfel, începând din acest an, se va acorda o plată mai mare pe suprafaţă fermierilor care se asociază, respectiv celor care ies din categoria de 1-5 hectare şi intră în cea de 5-30 hectare, iar din 2016 se va acorda o plată stimulativă pentru cei care arendează sau vând terenurile în vederea comasării.

„Din anul 2016 avem posibilitatea să acordăm o plată stimulativă pentru cei care arendează sau vând terenurile. Vor primi, pe lângă plata care li se cuvine pentru vânzare sau arendare, şi o plată echivalentă cu plata pe suprafaţă pentru fiecare hectar care intră în acest proces. România a făcut deja o solicitare către Comisia Europeană pentru a muta o anumită sumă din Pilonul 1 către Pilonul 2 pentru a putea activa această măsură din 2016, care îi stimulează pe cei care vor să producă mai mult“, a precizat ministrul, potrivit Agerpres.ro.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite