Ştiri economice

articolul anterior articolul urmator

Firea declară război ambroziei. Amenzile pentru cei care nu stârpesc planta ar putea fi triplate

6
11 Sep 2019 19:08:50
Autor: Elena Deacu

Primarul general Gabriela Firea a anunţat, miercuri, că va trimite o solicitare către Guvernul României pentru schimbarea legislaţiei în ceea ce priveşte amenzile ce se aplică celor ce nu elimină ambrozia de pe terenurile în proprietate, astfel încât sancţiunile să fie triplate, scrie Mediafax.

Edilul Capitalei a transmis că în acest sezon s-au aplicat doar 43 de avertismente şi nouă amenzi şi s-au identificat 347 de terenuri cu ambrozie.

„Trebuie să recunoştem că legea privind eliminarea ambroziei nu a determinat o acţiune foarte concretă şi în continuare sunt foarte multe cazuri de persoane care ajung la spital din cauza alergiilor agresive şi foarte grave provocate de această buruiană care creşte spontan, denumită ambrozia. Concluzia este că trebuie să aducem îmbunătăţiri acestui cadru legislativ şi împreună să dovedim că această activitate este mai eficientă, avem, aşadar, doar declaraţi 500.000 de români alergici la ambrozie, dar numărul poate fi mult mai mare pentru că multe persoane poate se tratează acasă sau nu şi-au descoperit această alergie”, a declarat Gabriela Firea, miercuri, în cadrul unui comnadament organizat la Primăria Capitalei pentru eradicarea ambroziei.

Edilul Capitalei mai precizează că va trimite Guvernului o solicitare pentru schimbarea legii, în sesnul în care agenţii să aplice cuantumul maxim al amenzilor.

„Acum putem direct, cu acest comandament, să propunem măsura ca la începutul sezonului cald, în momentul în care agenţii constatatori, agenţii agricoli şi reprezentanţii primăriilor de sector, în momentul identificării acestor terenuri pe care creşte ambrozia, după somaţie şi notificare, să aplice direct cuantumul maxim prevăzut de lege al amenzilor, pentru aceste tipuri de contravenţie”, susţine Firea.

Potrivit edilului, amenda minimă este de 750 de lei pentru persoane fizice şi de 5.000 de lei pentru persoanele juridice. „Propunerea mea este să transmitem rugămintea Guvernului de a modofica Legea 62 pe 2018 privind combaterea ambroziei, astfel încât să putem să triplăm minimum de la fiecare categorie. Practic, pentru persoane fizize minimum să fie 2.250 de lei, iar în cazul persoanelor fizice minimum să fie de 15.000 de lei, deci o triplare a amenzii minime”, a mai declarat Firea.

Te-ar putea interesa şi:

Ce amenzi pot lua cei care nu au stârpit ambrozia

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

Tomescu Tom
11.09.2019, 19:29:01

De ce nu declara razboi nesimtirii , coruptie , lipsei de pregatire , incapabililor din sistem ? Nepotismului ...pilelor , cunostintelor si ...relatiilor ! Si-a gasit ...ambrozia , careia sa ii declare razboi ... ! :)))) . De ce nu solicita activarea articolului 5 , al NATO ? :)))) Zau .. fiindca tonti pentru unul , unul pentru tonti ...! De ce nu solicita si ajutorul lui D-zeu ...ca tot a cotizat din banii nostri la biserica, de nici ea nu mai stie cu cat ?

+1 (1 vot)
Nicolae Ceausescu
11.09.2019, 20:39:33

haoleeeuuu tov firea!

Constantine Constantine
11.09.2019, 23:08:52

Ca doar oamenii nu si-a plantat singuri ambrozia! Semintele le duce vintul si planta asta e prolifica.Un om simplu nu are cum sa rezolve problema.Decit sa cheltuiti bani ca sa-i faceti pe fostii securisti cetateni de onoare, mai bine faceti un program prin care sa distrugeti aceasta planta.

+2 (2 voturi)
MATEI
11.09.2019, 19:30:02

Acest primar numai de ce trebuie nu se ocupa. Un primar inconstient si fara simt cand peste tot domneste mizeria indiferent daca vorbim de strazi, statii de autobuz, piete . Cel putin in zona sectorului 5 toate cosurile de gunoi sunt pline deci nu cetateanul purta vina in acest sens. Nu stiu daca am vazut pana acum aceasta mizerie in Bucuresti.. Si asta pana in zona Parlamentului. Nu cred ca exista o capitala mai plina de mizerie . Acest primar este o nulitate de om, probabil si cei de la sectoare.

foarte atent
12.09.2019, 09:42:36

ma, dar gazonului nu-i declara razboi? ca iarba de gazon e de fapt vinovata de alergiile astea...da, da, iarba aia pe care au pus-o intre sinele de tramvai si pe acoperisul statiilor, printre blocuri !! ne-au invadat gandacii de graminacee nene in plin oras!! drek a mai vazut iarba de graminacee in oras !! ambrozia e povestea care trebuie sa acopere parandaraturile facute cu gazon !!

Vezi toate comentariile (6)