Firmele ar putea fi amendate în funcţie de mărimea afacerilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea Naţională pentru protecţia Consumatorilor (ANPC) ia în calcul modificarea legislaţiei, astfel încât firmele care încalcă legea să poată fi amendate în funcţie de veniturile pe care le obţin.

„Cred că vom găsi soluţiile legale atât în zona de amenzi contravenţionale, cum sunt în alte zone unde se aplică amenzi la cifra de afaceri, să se aplice amenzi la valoarea cifrei de afaceri şi în zona în care se încalcă articole de lege care pun in pericol sănătatea populaţiei”, a declarat, joi, preşedintele ANPC, Marius Pârvu, citat de Agerpres.

"O nemulţumire a mea este vizavi de amenzi. Avem acea lege a prevenţiei şi am practicat-o, dar am constatat că procentul celor care nu respectau legea era mai mare. Am încercat să găsim soluţii să nu amendăm, dar în prezent sunt agenţi economici care ne râd în faţă şi spun: <<scrieţi ce vreţi că oricum valoarea amenzii nu contează>>, se plăteşte jumătate din minim, în termen de 15 zile. Adică mergem la un hipermarket şi îl amendăm cu 10 milioane de lei vechi, 1.000 de lei, şi vă daţi seama ce afectat este. În acest sens o să lucrez cu domnul ministru Daea (ministrul Agriculturii n.r.) pe măsurile care sunt aplicate prin OUG 21/1992, măsuri complementare care se pot aplica agenţilor economici, în sensul că ei pot fi închişi temporar 30 de zile, 6 luni, un an, iar în viitoarea gândire poate vor fi închişi definitiv, pentru că atunci când pui în pericol sănătatea cetăţenilor României credem că nu este normal să îţi mai poţi desfăşura o activitate economică", a mai spus şeful de la Protecţia Consumatorilor.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite