Florin Cîţu, despre Codul Fiscal: „Nu va fi modificat anul acesta, rămâne aşa cum am promis”. Ce se întâmplă cu taxele şi impozitele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Premierul Florin Cîţu a transmis, marţi, că nu vor exista modificări ale Codului Fiscal, în acest an, precizând că nu vor fi făcute majorări de taxe şi nici nu vor fi introduse unele noi.

„Suntem în al doilea an în care nu s-a întâmplat nimic cu Codul fiscal şi va rămâne aşa. Eu am promis (...) că nu vom modifica Codul fiscal, nu vom creşte taxe şi nu vom introduce taxe noi. Aşa va rămâne şi anul acesta”, a anunţat premierul Florin Cîţu, potrivit News.ro.

Acesta a precizat că discuţia despre cuantuul salariului minim va fi purtată atât cu cei care plătesc acest salariu, cât şi cu cei care îl primesc, urmând a fi mai multe runde de discuţii.

În ceea ce priveşt situaţia bugetului Capialei, premierul a transmis: „Am avut discuţii şi cu domul primar general (...) am construit bugetul anul acesta împreună. Este foarte imprtant să avem un buget cât mai repede la Bucureşti. Mesajul meu este clar: nu vom susţine de la bugetul naţional întârzieri care să ducă la  incapacităţi de plată şi  apoi să plătim mai mult. Bugetul naţional nu va susţine un derapaj la Bucureşti. Sunt sigur că vor găsi o soluţie cât mai rapid la Bucureşti”.

Întrebat dacă veniturile de 7 miliarde de lei sunt realiste, premierul a prcizat: „Cred că cei care au construit bugetul trebuie să vină cu această explicaţie”.

„Până acum execuţia bugetară arată că avem venituri mai mari decât am prognozat”, a mai afirmat Cîţu.

Proiectul bugetului Capitalei a fost respins, miercuri, în şedinţa Consiliului General, înregistrându-se 17 voturi ”pentru”, 22 ”împotrivă” şi 14 abţineri.

Primarul general Nicuşor Dan a afirmat că este complet nemulţumit de faptul că riscă să întârzie începerea investiţiilor şi plata datoriilor. El a adăugat că bugetul pe care l-a propus a fost dezbătut timp de şase săptămâni cu partenerii din PNL, PMP şi USR PLUS, iar în condiţiile în care USR PLUS a decis să nu mai susţină bugetul, aşteaptă ca Alianţa să vină cu propria variantă de buget.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite