FMI: Deficitul bugetar ar putea creşte la 3,5% din PIB, din cauza noilor majorări salariale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Majorările salariale adoptate de Parlament ar putea conduce la creşterea taxelor
Majorările salariale adoptate de Parlament ar putea conduce la creşterea taxelor

Majorările salariale adoptate recent de Parlament vor determina creşterea deficitului bugetar al României la aproximativ 3,5% din PIB în 2017, peste recomandarea Fondului Monetar Internaţional (FMI) de 2% din PIB, susţine  Alejandro Hajdenberg, reprezentant al FMI pentru România şi Bulgaria.


„În cadrul misiunii din luna martie, dar şi pe baza actualizărilor ulterioare, am ajuns la concluzia că, în actualele condiţii, deficitul bugetar al României va depăşi 3% din PIB în 2017 (aproximativ 3,2% din PIB). După aceste creşteri salariale, va fi cu atât mai greu de menţinut deficitul la 3% din PIB. Estimăm un impact net al majorărilor salariale de 0,3 — 0,4 puncte procentuale din PIB. Deci, cu această Lege, deficitul se va situa în jurul a 3,5% din PIB anul viitor”, a declarat Alejandro Hajdenberg, citat de Agerpres.

El a precizat că instituţia pe care o reprezintă a recomandat României, pentru 2017, un deficit bugetar „nu de 3% din PIB, ci de 2% din PIB”, pentru a crea buffere (rezerve) fiscale şi a ţine datoria publică sub control.

„ România trebuie să se încadreze în limitele impuse de Uniunea Europeană, de 3% din PIB. Dacă este depăşit acest nivel, se intră în procedura de deficit excesiv şi reputaţia României va fi afectată”, a subliniat Hajdenberg.

În plus, în opinia sa, un deficit mai mare de 3% arată că România are o politică fiscală prociclică. „Economia creşte deja rapid, iar această relaxare dată de creşterea salariilor va furniza stimuli suplimentari pentru economie, ceea ce nu este recomandat în acest moment. În plus, anul viitor vor intra în vigoare şi reducerea TVA (de la 20% la 19% — n.r.), eliminarea supra-accizei şi a taxei pe construcţiile speciale (cuprinse în Codul Fiscal—n.r.), care vor stimula încă şi mai mult consumul privat”, a mai spus reprezentantul FMI.

Potrivit acestuia, majorările salariale vin peste această relaxare fiscală, fapt care ar putea determina revenirea la o serie de evoluţii observate în România înainte de criză, care ar trebui evitate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite